-
Legenda turcească din Sighișoara
O legendă populară din Sighişoara spune că la marginea de Vest a oraşului, pe locul numit „La Chip” (Steilau, în limba germană), pe unde trece acum Drumul European 60, la poalele unui turnuleţ cu o formă ciudată, acoperit cu şindrilă, ar fi îngropat un paşă otoman. Paşa îngropat aici ar fi fost doborât de pe elefantul său alb cu un foc de archebuză – tras de la peste 250 de metri, din Cetatea Sighişoarei, ceea ce însemna un adevărat record al acelor vremuri – în timp ce se afla într-o campanie de cucerire a Sighişoarei, în fruntea unei numeroase armate otomane, transmite Agerpres. Legenda de la Chip a apărut în…
-
Oraşul Bursa şi viermii de mătase
Vechea tradiție a comerțului cu mătase este încă vie în orașul turcesc Bursa. Viermii de mătase care produc coconii din care mătasea este făcută trăisc aici în foarte bune condiții datorită climei potrivite și a multitudinii de duzi, copacul ale cărui frunze reprezintă hrana de bază a viermișorilor. Chiar înainte ca Bursa să devină prima capitală a Imperiului Otoman, în urmă cu aproape 700 de ani, orașul era renumit pentru mătasea care i-a adus notorietate timp de 15 secole. Oamenii avuți ai vremii și chiar personalități regale au venit în Bursa pentru mătase, iar acum conducerea țării este determinată să țină viu acest meșteșug, acordând susținere persoanelor care încă sunt…
-
Dudele – preferatele turcilor
Au prietenii noștri turci uneori niște preferințe… ! Sau poate suntem noi cei care nu cunoaștem adevăratele beneficii ale fructului pentru care turcii se dau în vânt: dudele! Hai să aflăm despre ele! 1. Beneficiile dudelor cresc de două ori dacă acestea sunt consumate uscate. Proprietățile lor fac din aceste fructe un adevărat antibiotic natural. 2. Pământurile Turciei sunt ideale pentru dezvoltarea duzilor, aici găsindu-se în cantitate mare culturi din ambele soiuri: beyaz dut = dudele albe și kara dut = dudele negre. 3. Aceste fructe sunt bogate în fier, calciu, vitaminele B1 și B2, dar și în vitamina C, ajutând la întărirea sistemului imunitar. 4. Modalitatea lor de uscare…