Larisa si Cagri – Povestea continua

Proiectul ”Turca La Un Ceai” ne prilejuiește, din ce în ce mai mult, întâlnirea cu Oameni și prieteni minunați, suflete cu totul deosebite, desăre care ne amintim și la care ne gândim întotdeauna cu mare drag și cu lacrimi de fericire pentru că avem onoarea să-i numim „prietenii noștri”! Printre ei se numără, fără doar și poate, și Larisa, fata blondă cu păr de înger și zâmbet de fotomodel, a cărei bunătate sufletească, blândețe, sinceritate și deschidere reies atât de bine din rândurile pe care le așterne cu atâta delicatețe, dar și cu umor pe alocuri! Citești rândurile ei și spui: ”E prea frumos să fie adevărat”, însă înțelegi că experiențele frumoase și bune de care prietena noastră are parte sunt răsplata unui suflet pur.

În fiecare mesaj pe care Larisa ni-l trimite, nu omite să ne numească ”dragii mei” și să ne trimită inimioare și fețe care ne zâmbesc poznaș. A răspuns întotdeauna cu mare, mare răbdare tuturor solicitărilor noastre necesare redactării un material mai amplu pe site. Mereu i-a amintit în mesajele ei și pe toți prietenii Turca La Un Ceai, după cum se poate observa și din cursul poveștii ei, unde toate experiențele împărtășite par să facă parte dintr-o discuție amicală cu cel mai bun prieten. ”Vă doresc spor la treabă și sper să încântăm prietenii TLUC, să le facem seara de joi mai plăcută!” ne scria ea într-unul din mesajele din această perioadă.

În caz că nu știi cine este Larisa, o poți cunoaște citind prima parte a poveștii ei, AICI. Larisa și Çağrı sunt deja un cuplu consacrat în comunitatea Turca La Un Ceai, așa cum sunt și alte cupluri care ne-au împărtășit povestea lor: Amalia și Yusuf, Andreea și Erol, sau Andreea și Erdal.Deja Larisa și Çağrı seamănă cu două personaje din cele mai frumoase legende cu povești de dragoste turcești: Leyla și Mecnun ori Ferhat și Șirin! Se pare că purtăm noroc tuturor personajelor articolelor noastre, căci toate cuplurile sunt încă împreună, bine sudate, ba, mai mult, au venit cu vești îmbucurătoare: Andreea și Erol au spus deja bun-venit primului copil al familiei, adorabilul Ali (Felicitări!!!), iar Andreea și Erdal au avut parte în toamna acestui an de o nuntă minunată (Casă de piatră, dragii noștri!) Yusuf și Amalia își continuă studiile împreună pendulând între România și Turcia și au parte de experiențe de milioane!

Revenind la invitata articolului de astăzi, o lăsăm pe frumoasa noastră prietenă să își continue povestea!

”Merhaba, Turca La Un Ceai!

Au trecut luni bune de când vă povesteam despre mine și Çağrı pentru prima dată. Rezumând cele scrise anterior, l-am cunoscut pe Çağrı la prima mea vizită în Turcia, iar la cea de-a doua vizită, am înțeles amândoi că inimile noastre se încăpățânează să vibreze împreună, chiar și de la distanță! Experiența mea legată de Turcia este, într-o mare, mare proporție, de natură romantică. Așa că, „istorioara” mea are multe inimioare, ca să nu îi plictisim pe prietenii comunității Turca La Un Ceai!

De atunci, au trecut multe luni fără ca eu si Çağrı sa ne vedem, însă am continuat să comunicăm zilnic. Am învățat să depășim primul nostru obstacol major, am mai învățat că așa-zisele probleme ce intervin adesea în viața noastră de cuplu reprezintă o mare binecuvântare la final, pentru că ele sunt fundația noastră ca și cuplu, și că apropierea noastră de după este pur și simplu minunată.

În dimineața zilei de 9 septembrie a acestui an, mă aflam la aeroport, condusă de părinții mei, gata să zbor către Turcia și, mai ales, către iubitul meu, având un dor teribil în suflet. Mai greu este pentru mama, eu fiind singurul copil. Părinții mei nu își doresc ca eu să plec din România, ei își doresc ca Çağrı să se mute aici. Bineînțeles, țin cont de părerea lor, însă acest aspect rămâne încă de discutat serios și intens, doar între mine și Çağrı, noi fiind singurii care, în final, vom decide.

Eu si Çağrı am evitat din start ideea cumpărării biletului de întoarcere în România pentru că am preferat să amânăm cât de mult posibil acest moment! Pur și simplu am lăsat în urmă orice, doar pentru a petrece cât mai mult timp posibil in Turcia, împreună! A fost pentru prima oară când am putut experimenta amândoi rutina specifică zilelor din timpul săptămânii, atunci când Çağrı, lucra de dimineața până seara, iar eu stăteam acasă și îmi luam în serios rolul de gospodină sau de ”brain of the house” (creierul casei), așa cum, glumind, obișnuiește Çağrı să mă numească.

În primele săptămâni am avut de făcut curățenie generală în toată casa, iar cele care mi-au cam dat de furcă au fost geamurile, fiind foarte mari. Apoi m-am mai relaxat și am învățat să merg la pazar (piață) singură, având piața foarte aproape de casa noastră! Atunci când nu poți ajunge la piață, ai opțiunea de a-ți face cumpărăturile exact din fața casei tale, zilnic plimbându-se cu rulota vânzători ambulanți, care obișnuiesc să se facă auziți prin portavoce, dornici să-ți vândă fructe și legume proaspete. Am început să ies în parcul de lângă noi pentru a mă bucura de soare și de priveliști sau pentru a face sport în aer liber. Primii mei amici turci sunt niște copilași tare drăgălași din acel părculeț, care au fost fascinați de faptul că eu nu vorbesc limba turcă și care îmi imitau fiecare cuvânt rostit în engleză.

Am observat că, în general, adulții se cam „sperie” auzindu-te vorbind în altă limbă, lucru care pentru mine este oarecum de neînțeles, fiind vorba de limba engleză. Îmi amintesc că, într-una din dimineți, fiind la magazin, între mine și Çağrı se dezbătea cel mai aprig subiect: să cumpărăm iaurt cu sau fără caimac – kaymaklı yoğurt. Un grup de copii, auzindu-ne că vorbim într-o limbă străină lor, își spuneau între ei că „au venit rușii la magazin”, neștiind că Çağrı este turc, de-al lor. Am râs în hohote. Chiar începusem să mă întreb, dacă nu cumva engleza noastră suna a rusă. M-a asigurat Çağrı că nu este cazul!

În zilele din cursul săptămânii, orele treceau repede iar când Çağrı se întorcea acasă, luam masa de seară sau akșam yemeği, apoi mergeam la o plimbare fie pe faleza golfului, fie în centrul Izmitului, fie în părculețul de lângă casa noastră de care vă spuneam. Când vremea nu ne-a mai permis atât de mult să ieșim, serile fiind ploioase, pur și simplu momentele-cheie din timpul săptămânii le petreceam în balconul nostru jucând okey și bând mult ceai turceasc, exersând limba turcă într-o mare veselie.

Weekend-ul era al nostru. Din păcate, așa cum vă spuneam, în Izmit, plouă destul de frecvent, vreme ce te îndeamnă la ceai sau cafea caldă și stat în casă. Am fost de nenumărate ori să închiriem biciclete, ne-am plimbat de-a lungul golfului, pe faleză, unde am și căzut cu bicicleta. Din fericire, nu a fost nimic grav, ci doar un motiv puternic de râsete cu lacrimi! Am fost cu vaporul ori de câte ori am avut ocazia pentru că eu ador plimbările cu vaporul! Am mai vizitat Kağıt Müzesi (Muzeul de hârtie) din Izmit, unde am văzut, printre multe altele, prima mașină de pompieri a acestui oraș!

Ador Izmitul pentru ca este un oraș situat de-a lungul golfului, în care te poți bucura nu numai de priveliștea absolut fantastică a mării și a munților, dar și de multă verdeață, de parcuri pentru cei mici, de restaurante, toate amplasate exact pe faleză, majoritatea servind preparate din pește. De câteva ori, am luat cina la un astfel de restaurant amplasat pe faleză, unde erau cântăreți turci care interpretau din toata inima melodii de dragoste. Într-una dintre seri, am putut admira frumusețea lunii pline reflectându-se în golful acela atât de liniștit. Părea că mă aflu pe platoul de filmare al vreunui serial turcesc. A fost superb!

Momentul mult așteptat al șederii mele în Turcia a fost întâlnirea mea cu familia lui Çağrı. Ei mă așteptau tare nerăbdători și emoționați, eu fiind prima fată adusă acasă de către Çağrı. Cu o seară înainte de a merge la ei, le-am preparat cozonac, știind cât de mult i-a plăcut lui Çağrı cozonacul, atunci când l-a gustat pentru prima dată.

Am plecat de dimineață de acasă, am luat autocarul până la Bursa, unde ne așteptau fratele, cumnata și nepoțelul lui Çağrı, pentru a merge împreună către casa părinților lor, care locuiesc în orașul Balıkesir, mai exact în satul Sarıköy. Fratele și familia sa m-au întâmpinat foarte emoționați, m-au salutat și m-au întrebat cum a fost drumul până la Bursa, în limba turcă, ei neștiind limba engleză, dar, bineînțeles, a intervenit Çağrı pentru a le traduce. În drumul către casa părinților lor, am început să comunicăm, avându-i ca prim subiect de discuție pe Vlad Țepes, Hagi, Mircea Lucescu și frumusețile Transilvaniei. La un moment dat, vorbeau ceva în limba turcă, iar Çağrı s-a grăbit să-mi traducă ce subiect dezbăteau, spunându-mi că se amuzau, întrebându-se, dacă eu știu că tradiția lor spune că cei tineri trebuie să sărute mâna celor în vârstă, la venire si plecare, bineînțeles ei glumind, neașteptând din partea mea acest gest…

După aproximativ două ore de mers cu mașina, am ajuns la casa părinșilor și simțeam cum emoțiile cresc. Mama lui m-a întâmpinat în prima secundă. M-a strâns efectiv în brațe, apoi m-a privit în ochi și a început să plângă și să râdă de fericire. Am pupat-o și i-am spus „Selam aleyküm”, iar ea a început să strige ceva de fericire, dar nu am putut să înțeleg ce anume. Am uitat să-i sărut mâna din nefericire, chiar intenționam să fac acest lucru pentru că așa îmi dicta inima. Ne-a poftit în casa, au urmat zgomote de fericire, fiecare spunea ceva, fiind imposibil de înțeles aceste momente, ci doar trăite din plin! Toți așteptam să sosească tatăl lui Çağrı acasă… În momentul în care a intrat în sufragerie, toți s-au ridicat în picioare, am procedat și eu la fel, vizibil emoționată, îmi inchipui… A urmat o liniște incredibilă în care tatăl lui se apropia de mine, iar eu i-am luat mâna și am dus-o direct către frunte, uitând că trebuie să mimez sau chiar să-i sărut mâna, înainte de a o duce către frunte. Apoi m-a strâns în brațe, iar toți au început să aplaude și să râdă, îmi amintesc foarte clar acele chiuituri de fericire! Însă eu și Çağrı rămăsesem cumva muți de uimire în fața acestui moment atât de special. Chiar a fost emoționant, dar și haios în același timp!

Legat de tradiția lor ce presupune ca cei tineri să sărute mâna celor în vârstă, atât la venire cât și la plecare, pentru mine este destul de ciudat faptul că, deși inima îmi spune că da, ei merită acest gest din partea mea, atunci când o fac, nu mă simt în largul meu, nefiind învățată cu acest obicei, însă sper eu că mă voi obișnui.

Din primul moment, am ajutat acolo unde simțeam că este nevoie: la pregătitul sau la aranjatul mesei, la spălatul vaselor sau la strânsul mesei. Am avut grijă să tai frumos cozonacul meu copt în formă de floare și să-i servesc pe fiecare în parte. Le-a plăcut tare, tare mult cozonacul! Să-i fi auzit pe toți rostind cuvântul cozonac, asta dupa ce m-au rugat să-l repet de nu știu câte ori! Părinții lui sunt niște oameni tare amuzanți, iar tatăl lui știe puțină engleză, așa că am putut comunica ceva mai mult cu el. Am vorbit cu el chiar și despre Ceaușescu. Totul a fost un râs și o veselie! Acesta este marele farmec al relațiilor interrasiale, faptul că obișnuitul, banalul se transformă în ceva special și viața noastră devine mult mai specială și misterioasă. Prima mea întâlnire cu familia lui a fost un moment unic. M-au primit cu toată căldura și iubirea posibile.

Un lucru cu care nu sunt obișnuită este intervalul scurt între mese la ei. Faptul că au atât de multe gustări, încât până la felul principal, stomacul meu era deja plin. Am rămas uimită cât de mult ceai și cafea pot bea părinții lui. Sunt conștientă că în zilele obișnuite, lucrurile nu stau chiar așa, îmi închipui că sunt și ei ceva mai relaxați, însă atunci când se strâng împreună, fiecare moment, reprezintă pentru ei un festin în sine, care nu poate fi lăsat să treacă fără încă un ceai, fără încă o cafea, fără încă o bucată de baklava, fără încă un bol plin de semințe și lista tot continuă – lucru cu care noi, românii, nu suntem atât de obișnuiți. Comparând situațiile, românii își pierd din această bucurie nespusă de a se reuni cu familia la masa de duminică, de a se privi ochi în ochi și de a dezbate cele mai banale subiecte posibile, de a face din paharul de ceai sau din ceșcuța de cafea un lucru sacru. Turcii parcă trăiesc doar pentru a ajunge la momentul în care familia se strânge în jurul mesei. Noi, românii, ne îndepărtăm de acest moment. Totuși, pentru mine, a fost puțin obositor. Îmi va lua ceva să mă pot obișnui cu tabieturile lor, după care totuși tânjesc atât de mult la întoarcerea în România.

Cât am stat la casa părinților lui, Çağrı a ținut foarte mult să mă ducă la câteva dintre terenurile agricole deținute de ai lui. Cred că am văzut câmpuri întregi cu tone de roșii, pepeni, ardei iuți, ardei grași, salată verde, orez, porumb, măslini, năut și multe altele. Am fost impresionată și am căzut ușor pe gânduri, realizând cât de multă muncă necesită viața de fermier. În curtea casei lor au pomi cu mere, pere, gutui, prune, piersici, caise, smochine, rodii, măsline, kaki (hurma), mandarine sau lămâi. M-am jucat cu cei mai dulci și dolofani iepurași, extrem de pufoși! Am cules ouă de la găini, nu înainte de a le hrăni și de a le pune apă.

 

Au fost zile foarte frumoase din viața noastră, pe care le purtăm acum cu mare drag în suflet. Mi-a spus Çağrı că cei din familia lui au discutat despre mine câteva zile la rând după întoarcerea noastră în Izmit, eu fiind mereu prezentă în gândurile lor. Și în cazul meu a fost la fel, îmi sunt tare dragi! Mama lui a ținut morțiș să aibă numărul meu de telefon pentru a mă putea suna și atunci când voi fi în România. Ați râde cu lacrimi dacă ați auzi convorbirea dintre mine și mama lui Çağrı, eu rostind câteva cuvinte sau expresii în limba turcă, iar dumneaei vorbind atât de repede în turcă, crezând că înțeleg. Nu înțeleg, improvizez pe unde se poate, iar un pupic vocal se lasă mereu cu râsete!

Vă asigur că părinții lui nu au fost de acord inițial și au avut o sumedenie de întrebări referitoare la relația noastră! Însă, din primul moment în care m-au cunoscut și ne-au văzut împreună, viziunea lor asupra lucrurilor parcă s-a schimbat total. Au fost extrem de fericiți să ne vadă împreună! Au spus ceva de genul: „Ce să facem, trebuie să vedem dincolo de tradiții, vremurile se schimbă.”  Lui Çağrı încă nu-i vine să creadă cât de deschiși sunt acum, parinții lui după ce ne-au văzut împreună. Să-i fi molipsit cu dragostea noastră? Nu știu sigur, însă ceea ce știu este că parinții lui îl tot sună, acum după plecarea mea și sunt triști că a trebuit să plec, spunându-i „cât de greu trebuie să îți fie fără Larisa acum…”

Stând mai mult timp în Turcia de data aceasta, am realizat că îmi lipsește varietatea mare de produse alimentare care există la noi. Cu siguranță ca au poate cele mai bune și cele mai proaspete legume și fructe, însă anumite produse alimentare mi-au lipsit. Cel putin în Izmit am observat ca au închis hipermarket-uri precum Real sau Carrefour, unde aveai posibilitatea să găsești și alte produse alimentare, în afară de cele care se găsesc la obișnuitele supermarket-uri turcești. Mi-au lipsit așa: Piața Obor, magazinele Mega Image, Auchan și lista poate continua. Așa că România stă pe plus când vine vorba de varietate, de piețe cu adevărat valoroase, de produse diferite, de magazinele tip Plafar. Mi se pare absolut incredibil că ei nu știu ce este smântâna și cât poate fi de gustoasă și faptul că la ei efectiv nu găsești șunca pe care o putem găsi la noi cu mare ușurință. Am tot căutat, însă am găsit doar un fel de parizer care nu mi-a făcut cu ochiul.

Un alt lucru mai puțin pozitiv este cel legat de dificultatea găsirii unui loc de muncă decent în Turcia. Sigur, posturi precum recepționist sau vânzător probabil că se găsesc relativ ușor, dar dacă ești cetățean străin, este cu atât mai dificil. Vreau să cred însă, că sunt mai multe plusuri decat minusuri. Cert este că mi-au lipsit anumite lucruri din România și cel mai mult familia.

Un lucru care mă încântă la nebunie în Turcia este faptul că, în curtea noastră, avem copaci exotici (cel puțin pentru mine) smochini, cu fructe pe care le pot culege direct de la fereastra mea! Așa că, zilnic, am putut mânca în voie  smochine proaspete și dulci! Vă povesteam data trecută că nu-mi place gustul ciorbei de tarhana. Ei bine, de data aceasta, m-am ambiționat și am învățat să o gătesc eu, acasă, ca la carte, astfel încât mi se pare tare gustoasă acum ciorba de tarhana! Am rămas tare plăcut surprinsă atunci când Çağrı mi-a spus că este cea mai bună ciorbă de tarhana pe care el a gustat-o vreodată! Am învățat singură sa fac börek, poğaça, sarma sau dolma… Cu toate acestea, mi-a lipsit ciorba noastră de legume acrită cu borș! Păcat că turcii nu cunosc gustul parfumat al leușteanului! Vreau însă să-l cultiv în viitor în Turcia, dacă va fi să locuiesc acolo.

După toate cele întâmplate, atât eu, cât și Çağrı, îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că ne-a adus împreună și ne-a arătat că iubirea adevarată și puternică poate străpunge acele bariere ce par de netrecut, că deși nu vorbim aceeași limbă, vorbim totuși, limba cea mai importantă, iubirea! Au fost de ajuns atâția ani de istorie sângeroasă între România și Turcia, acum a venit rândul poveștilor frumoase de iubire, dintre sultani și cosânzene, iar singura luptă ce se poartă este cea din bucătărie, atunci când Sultanul vrea mercimek çorbası, iar Cosânzeana afirmă sus și tare că ciorba de borș e cea mai bună dintre ciorbe!

De data aceasta, îl aștept pe Çağrı la București, undeva prin primăvară, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Görüşürüz, TLUC! ❤️”

***

Dragă Larisa, îți mulțumim pentru modul minunat în care ai decis să împărtășești cu noi această experiență unică! Vă dorim amândurora multă înțelepciune, iubire și înțelegere și pe mai departe și un viitor împreună plin de zâmbete și experiențe minunate în frumoasa Turcie! Lansăm de pe acum invitația pentru un nou articol cu următorul episod din povestea voastră!

***

În 2017, în fiecare joi la ora 19:00, pe turcalaunceai.ro, ai parte de un articol-eveniment legat de Turcia sau de limba turcă. Proiectul acesta special, început chiar în prima zi de joi din 2017, include jurnale de călătorie ale membrilor Comunității de pe Facebook, sfaturi și recomandări din partea Echipei Turca La Un Ceai, lecții de gramatică și vocabular, toate scrise cu multă dăruire, atenție și implicare! Le găsești în meniul din partea superioară a site-ului, împărțite pe categorii!

Poți fi și tu unul din personajele principale ale unuia dintre articolele noastre! Scrie-ne povestea ta pe suntemaici@turcalaunceai.ro, iar noi vom face ca povestea ta să prindă viață!

Dorești să faci cunoscut un produs sau un serviciu care are legătură cu Turcia? Ia legătura cu noi prin formularul de contact! S-ar putea să punem la cale o colaborare frumoasă!

Turca La Un Ceai – Locul în care nu ești un număr, ci un Suflet, o Poveste…