Elena: Cum am invatat singura limba turca

Elena este una dintre cele mai vechi şi mai speciale prietene ale paginii noastre şi deşi nu se mai află la vârsta la care totul se învaţă foarte uşor (fiica Elenei este deja masterandă la o cunoscută universitate din Franţa), ea ne-a demonstrat că turca se poate învăţa la orice vârstă şi că îţi trebuie doar puţină ambiţie şi un strop de consecvenţă pentru a reuşi! A făcut acest lucru fără ajutorul vreunui profesor, lucrând singură din manualele de limba turcă ale fetiţei sale, fostă elevă la Liceul Internaţional de Informatică.

Care sunt sfaturile Elenei pentru cei care doresc să-şi atingă visul de a vorbi cursiv limba turcă? „Să nu renunţi niciodată indiferent dacă azi ţi se pare greu! Încearcă şi mâine, şi iar, şi iar… repetă zilnic noţiunile învăţate şi cuvintele; încearcă să faci traduceri simple… Citeşte zilnic măcar 30 minute şi ascultă muzică, uită-te la filme…” O lăsăm pe ea să ne explice cum a reuşit ceva ce multora dintre noi ni se pare ceva practic imposibil:

„Să începem… Dacă cineva mi-ar fi spus acum 7 ani că voi fi în stare să vorbesc limba turcă aproape la fel de bine ca engleza (pe care am studiat-o 12 ani în şcoală şi apoi aproape zilnic, prin natura meseriei mele), aş fi zâmbit politicos şi aş fi crezut în sinea mea că mă ia peste picior. Dar m-am înşelat… Nu ştiu dacă pot spune „miracolul s-a produs”, deoarece nu a fost şi nu este nici un miracol. Totul a început, poate, atunci când fetiţa mea a început să studieze limba turcă la şcoală, în clasa a şaptea. E drept că, pe atunci, nu acordam foarte mare atenţie; eram fascinată, era ceva cu totul nou, dar mi se părea şi foarte greu, în acelaşi timp.

După prima lună de şcoală, o dată cu vizita dirigintelui acasă – dirigintele care este de naţionalitate turcă, am descoperit că limba pe care o învăţa fetiţa mea aparţinea unei lumi deosebite – o lume despre care avusesem, până atunci, o grămada de idei proaste, preconcepute – ; dar oamenii aceia începeau să mă fascineze; se străduiau să vorbească româna, cu toate că puteam foarte bine să ne înţelegem în engleză; erau atenţi, iubitori, preocupaţi sincer de buna dezvoltare şi educatia copiilor, fascinanţi într-un cuvânt.

Apoi a urmat, la câteva luni, prima vizită în Turcia – un tur de Istanbul în 5 zile; fascinant dar şi ameţitor. Şi totusi nu reuşisem să învăţ poate nici măcar 10 cuvinte; ba chiar şi număratul pănă la 10 mi se părea anevoios. A mai trecut un an şi încă unul. Fetiţa mea era la liceu şi studia limba turcă în particular. Şi poate aşa a început totul… Ca să reţină mai bine cuvintele, mă ruga să învăţ împreună cu ea. Bineînţeles că după o oră eu uitam totul… Însă încet încet, am fost curioasă să merg şi eu mai departe, pentru că nu era atât de greu cum părea la început. Dacă erai atent, puteai observa logica limbii, exactitatea şi rigurozitatea matematică, dacă pot spune aşa.

Aşa că am luat caietele şi cărţile ei din anii trecuţi şi înarmată cu caiet şi creion, ca orice şcolar conştiincios, am început să învăţ. Ea venea să mă observe cât de mult progresam şi i se părea ciudat cum de o limbă atât de uşoară pentru ea, mie îmi dădea destule bătai de cap. Chiar dacă în teorie totul părea simplu, atunci când mă apucam să fac exerciţii, greşelile se ţineau lanţ. A urmat o perioadă de câteva luni în care lăsasem de-o-parte cărţile şi caietele dar continuam să urmăresc serialele turceşti nou apărute şi să ascult muzică turcească la întâmplare. La început am încercat să traduc singură versurile cântecelor, dar rezultatul era catastrofal… O etapă următoare a fost să caut traducerile în engleză ale versurilor şi să înţeleg topica frazei şi elementele de gramatică pe care nu le găseam prin simpla căutare a cuvintelor în dicţionar…

Şi iar am luat cărţile şi caietele de studiu, de data aceasta hotărâtă să nu mă las. Am început să caut pe internet cursuri online sau exerciţii online în limba turcă. Aşa am descoperit două dintre cărţile care m-au ajutat cel mai mult şi cu care am început studiul – e drept că ambele în engleză (ceea ce a fost destul de dificil, deoarece uneori nu exista o corelaţie sigura între timpurile verbelor din engleză şi turcă) – Teach Turkish Yourself (Asuman Çelen Pollard & David Pollard) şi Turkish Grammar (G.L. Lewis). Şi ca un şcolar conştiincios, am început să studiez, zilnic, măcar 30 de minute. Şi am căpătat dependenţă… da… dependenţă. Şi acum, după 4 ani de când am început studiul concret, pot spune că limba turcă este ca un drog pentru mine; nu numai că ascult numai muzică turcească, urmăresc seriale la TV sau pe internet, dar şi citesc zilnic, cât de puţin; sau încerc să fac exerciţii de gramatică la întâmplare./Aici şi aici găseşti cărţile de care amintea Elena/

Niciodată nu mi-am propus un punct pănă unde să merg, ci doar am lăsat totul să vină de la sine; poate nu mereu am chef să citesc sau să fac exerciţii sau să aprofundez o noţiune de gramatică. Dar nu trece o zi fără ca măcar 30 de minute să nu fie dedicate limbii turce. Iar ceea ce mă fascinează cel mai mult este atunci când sunt în Bucureşti şi aud întâmplător vorbindu-se în turcă în jurul meu; atunci ciulesc urechile şi încerc să prind orice rezonanţa a limbii; ştiu, nu este politicos, dar este ceva peste care nu pot să trec; nu mă interesează subiectul discuţiei, poate sunt chiar dialoguri obişnuite, dar mă fascinează să prind din zbor acele cuvinte şi să le pătrund înţelesurile, numai şi numai pentru a „îmi gâdila într-un mod plăcut urechile”, aşa cum spunea Caragiale.”

Impresionantă povestea Elenei şi modul prin care ea a reuşit să facă un lucru remarcabil! Mai mult de atât, Elena a dat frâu talentului ei literar chiar în limba turcă, creaţiile ei fiind unele dintre cele mai sensibile şi mai reuşite texte pe care le-am citit în ultima vreme! Te vei convinge singur:

„Rengarek yağmur. Sabah sabah evimden çıktım. Bu saatte şehir hala uyuyor. Sessiz sokaklarda dolaşıyorum. Bir ağacın altında duruyorum. Ellerimi kaldırıp yemyeşil yapraklara dokunuyorum. Gözlerimi kapatıp hayal ediyorum. Düşen pembe bir damla burnuma iniyor. Sonra diğerleri de – beyaz, pembe, kızıl, yeşil damlalar. Yaramaz bir rüzgar etrafımı sarıp kulağıma fısıldıyor – „Benimle gel, kal” diye…Yağmur mu yağıyor ya da ağaç mı ağlıyor acaba… ~ Ploaia multicoloră. Dis de dimineaţă am ieşit din casă. La ora asta oraşul încă doarme. Mă plimb pe străzile tăcute. Mă opresc sub un copac. Îmi ridic mâinile şi ating frunzele verzi. Închid ochii şi visez. O picătură roz coboară pe nasul meu. Apoi altele – albe, roz, roscate, verzi. Un vânt obraznic mă înconjoară şoptindu-mi la ureche – vino cu mine, rămâi… plouă sau oare copacul plânge…”