Fragmente din "Soliman Magnificul" de Andre Clot – Copilăria si adolescenta

Știm că mulți dintre voi sunt interesanți de istoria Imperiului Otoman, iar sursele care circulă pe internet ori prin librării sunt, de cele mai multe ori, inadecvate și neverificate. Iată de ce am decis să începem o serie de mini-postări dedicată acestui subiect, mai ales că avem la îndemână cea mai de încredere sursă despre viața lui Soliman Magnificul: este vorba despre cartea lui Andre Clot, ”Soliman Magnificul”,din anul 1987 și apărută în România la Editura Artemis.

”Soliman I – Magnificul pentru europeni, Legislatorul pentru turci – s-a născut, probabil, la 6 noiembrie 1494 la Trapezunt (Trabzon) pe malul Mării Negre, în anul în care tatăl său, prințul Selim, își luă în primire funcția de guvernator al provinciei. (…)

Nu se cunoaște aproape nimic despre copilăria viitorului sultan, căci nimic nu lăsa să se presupună că tatăl lui avea să fie moștenitorul prezumtiv al tronului. Soliman pare să fi avut frați, care fură executați mai târziu. Nu exista niciun motiv pentru ca istoriografii să povestească mai degrabă întâmplările și faptele copilului Soliman decât cele ale altor copii. Relatarea primilor ani ai principilor imperiali nu i-a ispitit niciodată pe istoricii otomani.

Se crede că mama sa, Hafsa Hatun, era fiica lui Mengali Giray, hanul tătarilor din Crimeea. Hanii se căsătoreau adesea cu circasiene, ceea ce explică trăsăturile circasiene ale lui Soliman. Se spune că era pe cât de deșteaptă, pe atât de frumoasă. Avea șaptesprezece ani la nașterea lui Soliman și a fost ultima soție de sultan de viță regală. După ea, toate vor fi sclave. Prin ea avea Soliman în vine sângele lui Genghis Han, deoarece hanii Crimeii se trăgeau din Djöchi, fiul cel mare al cuceritorului Asiei.

Copilăria lui Soliman a fost desigur asemănătoare cu cea a tuturor principlor din neamul lui Osman, ca și cu cea a majorității copiilor claselor superioare ale societății. În primii ani ai vieții, fu încredințat mamei sale și femeilor care o serveau. Când împlini vârsta de șapte ani, tatăl său se ocupă personal de educația sa. Selim nu avea sufletul blând și avem motive să credem că l-a crescut pe fiul său cu asprime. Un hoca (învățat care predă legea Profetului) vestit prin știință și cucernicie îi supraveghea studiile.

Dascălii săi îl învățară Coranul, cititul și scrisul, aritmetica și muzica. Îl inițiară de asemenea în exerciții fizice, ca de pildă trasul cu arcul, care vor juca un rol însemnat în viața tânărului. Pe la vârsta de unsprezece ani, după circumcizie, el își părăsi mama, ieșind din lăcașul femeilor. I se artibuiră o ”casă”, servitori și un buget. Un preceptor – lala – se ocupa de formarea sa intelectuală și fizică. Aidoma tuturor turcilor de aceeași vârstă și de condiție nobilă, el citea cărțile cele mai răspândite: Istoria celor patruzeci de viziri, Povestea lui Sinbad filosoful, O mie și una de nopți – tradusă în limba turcă. (…) Desigur, el învăță și araba, limba lui Mahomed, ca și persana. Înzestrat pentru studiul limbilor, el va fi capabil, după înscăunare, să se întrețină cu membri de origine balcanică ai Curții sale. În societatea otomană prinții se pricepeau la munci manuale; ca și tatăl său, Soliman învăță orfevrăria.

Când împlini vârsta de cincisprezece ani, bunicul său, sultanul Baiazid, îl numi guvernator de provincie (sancakbey), conform tradiției prinților otomani. I se atribui guvernarea cetății Karahisar, dar unchiul său Ahmed, care era considerat moștenitor prezumtiv, fu de părere că orășelul acela era situat prea aproape de Amasya, al cărui guvernator era el însuși, și astfel Soliman fu trimis la Bolu. Ahmed obiectă iar că Bolu se afla pe drumul ce ducea de la Amasya la Istanbul și că numirea fiului fratelui – deci al rivalului – său ar însemna o lezare a demnității sale. Se temea mai ales ca, în ziua când tronul va fi vacant, Soliman să nu-i taie drumul spre capitală. În cele din urmă, la 6 august 1509, tânărul principe plecă spre Caffa (Theodosia), în Crimeea, unde avea să rămână timp de trei ani.”