Cultura turcilor - Obiceiuri,  Uncategorized

Ritualuri și tradiții islamice

În repetate rânduri am primit solicitări din partea prietenilor comunității Turca La Un Ceai care doreau detalii despre ritualurile, obiceiurile și îndatoririle musulmanilor, neefiind familiarizați deloc cu acestea.

Având această solicitare în așteptare, în articolul de astăzi ne-am decis să detaliem puțin acest subiect. Aspectele prezentate în acest articol au un caracter informativ și sunt, în cea mai mare parte, informații din cartea: ”Introducere în Islam”, autor Nadia Anghelescu, Editura Enciclopedică, București, 1993. Am selectat cele mai importante, dar și cele mai interesante ritualuri islamice, acestea fiind prezentate în totalitate într-o formă nepretențioasă, pe înțelesul tuturor. Articolul se adresează mai cu seamă persoanelor aparțin altor relgii decât cea islamică și are ca scop îmbogățirea culturii generale a acestora, fără pretenția de a fi un studiu specializat.

Cele mai interesante 50 de ritualuri islamice

  1. Cele mai multe îndatoriri ale musulmanilor pot fi îndeplinite individual: musulmanii se pot ruga singuri, pot ține post singuri, la fel cum se întâmplă și cu pelerinajul. Altele însă, trebuie realizate în comun: rugăciunea de vineri, un ritual aflat în strânsă legătură cu moscheea și care sugerează că islamul este o religie citanidă, nu una beduină.
  2. Cele cinci îndatoriri de bază ale musulanilor, numite și ”stâlpi”, sunt: mărturia de credință, rugăciunea, postul, pelerinajul și dania rituală. Acestea apar menționate atât în Coran, dar ele reies la fel de bine și din spusele și faptele Profetului.
  3. Copilului i se pronunță la naștere, în ureche, chemarea la rugăciune, pentru a arăta astfel, calitatea sa de musulman.
  4. Există obiceiul ”tăierii moțului”, în a șaptea zi de la naștere, zi în care se sacrifică și două oi și două capre. Aceasta este ziua în care bebelușul primește un nume.
  5. Mulți musulmani aleg să-și numească copilul nou-născut cu nume care aparțin profetului sau membrilor familiei sale. Nume care aparțin Profetului sunt: Ahmed, Muhammad, Mustafa, iar dintre cele care aparțin familiei sale putem aminti: Musa, Ibrahim, Ismail.
  6. Fetele primesc și ele nume care au aparținut membrilor familiei Profetului: Fatima, Ayșe, Zeynep.
  7. La înmormântare ritualul este unul simplu. Cel care a decedat este spălat și învelit cu bucăți de material necusut, iar înmormântarea are loc în aceeași zi sau a doua zi de dimineață. Mortul este culcat pe dreapta, cu fața înspre Mecca.
  8. Obligația îndeplinirii celor cinci îndatoriri de bază variază în funcție de sex, de timp sau de loc și se adresează, în special, bărbaților. Femeile sunt scutite de post atunci când alăptează, când sunt în pelerinaj, iar rugăciunea comună nu este obligatorie pentru ele. În moschee acestea au un loc special amenajat, separat de bărbați, de obicei laetaj, sau separat printr-un grilaj special de restul moscheii.
  9. Existența modernă și rutina zilnică îi împiedică oarecum pe musulmanii care trăiesc în țări nemusulmane să-și ducă la bun sfârșit îndatoririle religioase, mai ales când vine vorba de rugăciunile de la ore fixe sau de postul Ramazanului.
  10. Mărturia de credință înseamnă, mai concret, rostirea afirmației: ”Nu există altă divinitate decât Dumnezeu; Muhammed este Profetul lui Dumnezeu.” Această mărturie este pronunțată atât în timpul rugăciunii, cât și în momentele importante ale vieții, fie de cel implicat direct, fie de cei care se află în jurul acestuia: este spusă în urechea noului-născut sau în cea a muribundului, dar și cu ocazia marilor ceremonii.
  11. Rugăciunea reprezintă mai degrabă o serie de gesturi, atitudini și cuvinte care se repetă într-o ordine foarte strictă. Rugăciunea trebuie realizată de cinci ori pe zi, de către orice musulman care a împlinit șapte sau nouă ani.
  12. Timpul pentru rugăciune este comunicat în vremurile noastre moderne prin diverse mijloace: muezinul care chema la rugăciune a fost înclocuit cu difuzoare plasate în marile moschei.
  13. Momentele pentru rugăciune sunt: prima rugăciune are loc înainte de apusul soarelui, următoarele două în jurul prânzului și ultimele două înspre seară.
  14. Există persoane scutite de îndeplinirea rugăciunii: bolnavii, călătorii, cei care muncesc în condiții care nu le permit realizarea acestui ritual.
  15. Înainte de rugăciunea propriu-zisă este obligatoriu un ritual de purificare: spălarea mâinilor până la cot, a feței, urechilor, a picioarelor.
  16. Spațiul unde este făcută rugăciunea este un considerat sacru, se folosește de obicei un ”covoraș de rugăciune” ce trebuie îndreptat neapărat către Mecca.
  17. Musulmanii se pot ruga singuri, acasă sau în orice alt loc, însă vineri la prânz are loc riugăciunea comună, la moschee, datorie care se adresează bărbaților.
  18. Dania, zakat, este un fel de impozit care se percepe pe anumite bunuri și care este împărțit persoanelor care au nevoie de ajutor, de cele mai multe ori.
  19. Postul poate fi de trei tipuri: postul de Ramazan, care este obligatoriu și cel mai important, postul ”de pocăință” și postul benevol.
  20. Postul de Ramazan este diferit de postul creștinilor. Musulmanii țin post o lună întreagă, pe timpul zilei, de la răsăritul la apusul soarelui. Luna de post poate cădea în orice anotimp, căci ea se calculează în funcție de anul lunar al musulmanilor, care este mai scurt.
  21. În trecut, începerea postului era anunțată prin focuri aprinse, astăzi, însă, acest lucru este realizat prin alt tip de mijloace: telefon, internet, radio sau televizor.
  22. În cazul în care postul este omis intenționat, atunci trebuie ținute două luni de post, în compensație. Totodată trebuie plătită o sumă de bani care acoperă hrana a 60 de săraci.
  23. Cei care nu sunt obligați să țină postul: femei care alăptează, bolnavi aflați în stare gravă, bolnavii mintal și cei foarte bătrâni – aceștia pot da de pomană în locul ținerii postului.
  24. Copiii încep de cele mai multe ori singuri să țină postul, fără să fie îndemnați de nimeni, acest ritual asezându-i în rândul oamenilor mari.
  25. Postul este obligatoriu atât pentru bărbați, cât și pentru femei, pentru toate persoanele ajunse la pubertate. Postul trebuie ținut din zori (practic este vorba despre momentul în care un fir alb poate fi deosebit de unul negru) și până la asfințit.
  26. Este intersiză pătrunderea în corp a oricărui lichid, aliment sau fum și nu se utilizează parfumuri. Comportamentul trebuie să fie unul liniștit, fără bârfă, calomnii sau certuri.  Există și anumite rugăciuni specifice acestei perioade.
  27. Pelerinajul este recomandat tuturor musulmanilor liberi, sănătoși la minte și care dispun de posibilități fizice și materiale. Pelerinajul trebuie făcut măcar o dată în viață.
  28. Și femeile pot merge în pelerinaj, singura condiție fiind ca acestea să aibă un însoțitor.
  29. Ritualul pelerinajului de la Mecca este destul de complex. Imediat ce ajung pe teritoriul sfânt, pelerinii adoptă cu toții o ținută specială: o bandă albă în jurul mijlocului, o alta pe umeri, sandale. Capul rămâne gol, uneori aceasta fiind protejat de o umbrelă.
  30. În timpul pelerinajului sunt interzise râsul, tunsul sau bărbieritul, tăierea unghiilor și relațiile sexuale.
  31. Ceremoniile din timpul pelerinajului îmbină două tipuri de rituri: omra – care se desfășoară în jurul Kaabei și pelerinajul în mici puncte situate în apropiere de Mecca.
  32. În Mecca se află Kaaba, incinta sacră despre care se spune că a fost construită de Abraham, împreună cu fiul său, Ismail. Kaaba este un un imens cub de piatră, puțin înclinat, în care se află Piatra Neagră, o bucată de granit acoperită de o husă verde și o panglică lată, galbenă, pe care sunt brodate versete din Coran.
  33. Pelerinii fac înconjorul Kaabei de mai multe ori pe un trotuar în formă elipsoidală.
  34. Traiectoria pelerinului la Mecca este: 1. Credinciosul care ajunge la Mecca merge la moschee. 2. A doua oprire este Kaaba, locul în care pelerinul trebuie să atingă cu mâna Piatra Neagră. 3. Urmează încojurarea de șapte ori a Kaabei. 4. Se efectuează o rugăciune în locul maqam Ibrahim. 5. Rută între două înălțimi din apropiere: As-Safa și Al-Marwa.
  35. După acest ceremonial, pelerinul începe desacralizarea: se poate rade, își taie unghiile, întoarcerea acestuia acasă fiind marcată de mici ceremonii de bun venit. Cel întors din pelerinaj se bucură de un respect deosebit din partea membrilor comunității.
  36. În practica islamică există două interdicții alimentarea majore: vinul și carnea de porc. Și restul alimentelor trebuie să îndeplinească anumite standarde de puritate: de exemplu, musulmanii nu trebuie să bea laptele unui animal care a păscut pe câmpul altuia. Cel care taie animalul trebuie, de asemenea, să aparțină religiei islamice.
  37. Generozitatea este una dintre virtutile cele mai apreciate în islam, iar oaspetele ocupă întotdeauna un loc extrem de important în tradițiile islamice. Cinstirea oaspetelui este considerată o datorie.
  38. Cele două mari sărbători religioase în islam sunt: sărbătoarea de ”rupere” a postului, denumită Ramazan Bayramı sau Şeker Bayramı, şi sărbătoarea sacrificiului, Kurban Bayramı în limba turcă.
  39. Prima menționată, Ramazan Bayramı, tinde să fie sărbătoarea mai mult așeptată de musulmani, căci ea urmează celor 30 de zile de post, încheierea acestei perioade fiind marcată cu o explozie de bucurie: muslmanii se felicită, își strâng mâinile, cunoscuți și necunoscuți, își înnoiesc hainele, merg în vizită la rude și prieteni, copiilor le sunt oferiți bani și sunt răsfățați cu dulciuri, iar în casă se pregătesc numeroase feluri de deserturi speciale.
  40. Familiile vizitează împreună muzee, parcuri, grădini zoologice, se plimbă pe faleză și se bucură de timp frumos petrecut în natură cu cei dragi.
  41. În prima zi a sărbătorii se fac vizite la cimitir, loc în care se citesc sure din Coran. După aceea, bărbații merg la moschee unde se citește o rugăciune specială, de ”sărbătoare”.
  42. Există obiceiul de la pleca la moschee pe un drum și de a te întoarce pe altul, astfel încât un număr cât mai mare de săraci să poate beneficia de generozitatea musulmanului în zi de sărbătoare.
  43. Cealaltă sărbătoare mare a musulmanilor – sărbătoarea sacrificului sau Kurban Bayramı – este celebrată în a ziua a zecea a lunii pelerinajului. Cu această ocazie, se sacrifică un animal, tot procedeul fiind supus unor anumite condiții: atât când vine vorba de animalul sacrificat, cât și de cel care îl sacrifică.
  44. Animalul sacrificat trebuie să aibă o anumită vârstă, să nu aibă defecte fizice, iar persoana care sacrifică animanul trebuie să rostească anumite formule și să aibă fața întoarsă către Mecca. Săracii, persoanele fără posibilități, vecinii și prietenii primesc cea mai mare parte din carnea animalului sacrificat și doar o mică parte îi revine celui în numele căruia se sacrifică.
  45. Printre elementele comune celor sărbători se numără aceeași rugăciune, faptul că se îmbracă haine noi, sunt oferite daruri, bani copiilor atunci când săruta mâna adulților și membrilor în vârstă din familie, abundența preparatelor culinare.
  46. Denumirea de moschee vine din limba arabă – masgid – și înseamnă ”loc de prosternare”, ”loc de rugăciune”. Interiorul acesteia este destul de simplu, picturile și sculpturile fiind cu totul interzise. Mihrab – partea cea mai sacră a moscheii este o nișă care are rolul de la indica direcția de rugăciune spre Mecca, aceasta fiind singura parte ceva mai ornamentată a întregii moschei.
  47. Lângă Mihrab se află un amvon, locul în care se așează predicatorul.
  48. Frumusețea clădirii este dată de modul de iluminare și de arhitectura în sine. Candelabre uriașe și lămpi valoaroase sunt plasate deseori în interiorul moscheii.
  49. Personalul moscheii este alcătuit din imam, predicator, muezin și recitatorii Coranului, însă aceștia nu au nimic sacerdotal și nici unul dintre aceștia nu este echivalentul preotului creștin.
  50. Musulmanilor li se recomandă în special vizitarea a trei moschei de mare importanță pentru credincioși: Moscheea de la Mecca, Moscheea Profetului de la Medina și Moscheea Îndepărtată, despre care se crede că a fost pomenită în Coran – aceasta fiind locul în care Muhammad a pornit în călătoria sa nocturnă spre rai.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!