Amintiri săpate în inimă – Kurban Bayramı văzut prin ochi de copil

Vremea copilăriei, dulce şi lipsită de griji, undeva în Dobrogea, în satul Valea Dacilor, într-o comunitate de musulmani. Zilele de bayram erau cele mai fericite pentru copiii de turci şi de tătari din acea zonă. Müjgan, draga noastră prietenă de pe Facebook, şi-a răpit fără să stea pe gânduri din timpul ei preţios, mai ales acum, înainte de Bayram, când gospodinele muncesc la foc continuu şi ne-a împărtăşit câteva dintre amintirile ei dragi legate de acele timpuri.

„Am primit plăcuta provocare de a scrie câteva rânduri despre Kurban Bayramı sau „Sărbătoarea sacrificiului”. Tot gândindu-mă ce să scriu, am fost învăluită de amintiri, amintiri ale unei copile cu ochi migdalați, într-un sat din Dobrogea.

Îmi apare prima dată în fața ochilor, dintr-un colț al memoriei, dimineața agitată de bayram când bărbații se primeneau pentru a merge la rugăciunea de sărbătoare. După venirea lor de la moschee,  casa se umplea de urarea specifică acestor zile de sărbătoare, ”Bayramınız mübarek olsun!” – „Să aveţi o sărbătoare binecuvântată”, iar cei mici pupau cu respect mâinile celor mai vârstnici, ducându-le apoi la frunte. Urma bucuria celor mici, căci erau zile de sărbătoare și primeau bani, dulciuri sau cadouri.

Mai târziu, cât cei mari pregăteau berbecul sau oaia pentru sacrificare, noi, copiii plecam prin sat la rude sau vecini să le urăm și lor ”Bayramınız hayırlı olsun!”. Ne umpleam punguțele pregătite cu o zi înainte, cu dulciuri, pe care le sortam în funcție de preferințe (bomboanele de ciocolată erau favoritele, defavorizații fiind biscuiții).

Întorși acasă așteptam cuminți sacrificarea berbecului, ce era desprins parcă din povestea profetului Ibrahim (Avraam) și a fiului său Ismail, cu coarne mari și întoarse. Animalul era dus la locul tăierii, unde era așteptat imamul, ce citea ruga de sacrificare. Bunica ne făcea câte un benghi în frunte, din sângele animalului, pentru a ne feri, chipurile, de rele. Animalul era repede jupuit și tranșat, iar femeile pregăteau până în prânz o tochitură (kavurma) gustoasă din măruntaie și carne. La masa joasă a bunicii înghesuiți, opt nepoți mâncam de se băteau turcii la gura noastră. 😀 Carnea berbecului sacrificat se împărțea în trei părți, din care se oferea o parte rudelor, o parte celor nevoiași, iar o parte rămânea în casă.

După amiază își făceau apariția primii musafiri și casa răsuna de veselie și urări ”Bayram mubarek olsun!”. Nu exista timp pentru supărări sau certuri, erau zile când cei supărați se împăcau, când cei de departe se revedeau și își alinau dorul. Erau serviți cu dulcile baclavale, ce își așteptaseră cuminți rândul culcate în sirop dulce și felii de lămâie, în camera din spate, unde nu intram noi, copiii. Veneau însoțite de cafele amărui cu mirosuri îmbietoare.

Toate aceste patru zile de sărbătoare aduc binevenita odihnă, în special pentru femei, care încep pregătirile cu multe zile înainte. Mai întâi se face o curățenie temeinică, după care în zilele din ajunul sărbătorii pregătesc mâncăruri apetisante și mai ales dulciuri însiropate și gustoase, precum baclavalele, revani sau kadayıf.

Încerc și azi să păstrez aceleași tradiții și să îi ofer la rândul meu fiului meu amintiri de neuitat.

Băieţelul meu era îmbrăcat aici specific pentru rugăciune având pe cap tichiuţa – takke şi mâinile ridicate la urechi în poziţia în care încep bărbaţii rugăciunea.”

Cuvintele sunt uneori de prisos, mulţumirile nu sunt niciodată suficiente pentru a răsplăti contribuţiile voastre, venite din inimă pentru… inimă. Şi în aceste momente speciale, suntem alături de prietenii noştri musulmani şi le urăm acestora „Sărbători Fericite!”, să aibă parte de cele mai frumoase momente! Echipa şi comunitatea TLUC.