Turcia vazuta din Zonguldak, de la Universitatea Bulent Ecevit

În articolul-eveniment de astăzi îl avem ca invitat pe Dorin-Cristian Coita, economist, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea. Din 2016 lucrează în Turcia la Universitatea Bülent Ecevit, din orașul Zonguldak. În urmă cu ceva timp, am descoperit întâmplător blogul pe care povestește întâmplările de care are parte în Zonguldak, modul în care este tratat acolo. Totul ni s-a părut extrem de interesant, așa că l-am invitat să redacteze un articol pentru turcalaunceai.ro! Zis și făcut! Lăsăm povestitorul să își depene istorisirea:

De mai bine de un an în Turcia

Mă aflu deja de mai bine de un an în Turcia. Dacă ar fi să exprim într-o propoziție Turcia cunoscută de mine până acum aș spune așa: „O națiune mare, mândră, cu un viitor pe măsură”.

Pentru mine, Turcia este exprimată cel mai bine într-o poză făcută acum un an în Istanbul, atunci când  mă aflam pentru prima oară în drum spre Zonguldak. În poză se vede podul peste Bosfor cu traficul intens peste el. Se vede o infrastructură deosebită – podul peste Bosfor este magistral, este un simbol al Turciei moderne care leagă două continente, numeroase culturi, mulți, extrem de mulți oameni, prezentul cu trecutul și cu viitorul. Traficul de pe pod arată multă efervescență economică, de asemenea se văd multe microbuze pentru școală, ca semn al dedicației Turciei moderne pentru educație și investiții în școală, se vede un cer senin și pe alocuri câte un nor. În plus, oglinda retrovizoare care apare în poză ne aduce aminte că nu trebuie să uităm de ce se întâmplă în spate, în definitiv nimeni nu poate fugi de propriul trecut.

De când sunt în Turcia, am descoperit o țară frumoasă, un popor mare, o națiune mândră, efervescentă, cu o viață vibrantă. Am mai descoperit tradiții bogate, obiceiuri frumoase și interesante, am descoperit cu deosebire o mâncare și o cultură a mâncării fascinantă, de poveste. Sunt realmente încântat de modul în care turcii au integrat și dezvoltat tradiții, obiceiuri, resursele lor proprii, pentru a crea o cultură bogată, diversă, colorată și savuroasă. Am apreciat și apreciez în continuare societatea turcă, socotind-o marcată de legături de familie strânse și respect între membri, cu oameni frumoși, ospitalieri, prietenoși, respectuoși și harnici.

Din punct de vedere economic și instituțional, din perspectiva modului în care țara, economia și viața de zi cu zi a oamenilor se desfășoară și funcționează în Turcia, eu cred că noi, românii, putem lua lecții. Sistemele naționale care îi deservesc pe cetățenii turci și societatea turcă, sistemele informaționale, de evidențe a populației și cele administrative, transporturile, serviciile bancare, sănătatea, educația, infrastructura, comerțul, turismul, agricultura, poliția, armata sunt mult mai funcționale și mai perfecționate decât în România.

Dau două exemple. Există în Turcia un sistem informatic online prin care orice cetățean poate să-și vadă salariul, impozitele plătite statului, contribuțiile sale la sistemele de pensii, asigurări sociale, sănătate, acolo se înregistrează dacă are eventuale boli sau afecțiuni de sănătate, medicamentele care i s-au prescris și costul lor, serviciile publice de care a beneficiat și costul lor, dacă și-a plătit impozitele, dacă are amenzi, dacă are asigurare la mașină sau taxa de drum plătită. Într-un singur loc, un sistem integrat, funcțional și util. Pe unde sunt sistemele similare din România, oare?

Cel de-al doilea exemplu este legat de interacțiunea dintre școală și părinți pe baza unui sistem informatic funcțional. O colegă profesoară care are un copil la școală în clasa a cincea mi-a arătat pe telefonul ei mobil o aplicație prin care se conectează la situația copilului ei de la școală, așa-zisul catalog electronic. Vede pe aplicație absențele, orarul, notele, temele, calificativele, anunțurile școlii, eventuale informații suplimentare referitoare la comportamentul și conduita școlară a fiului ei.

În Turcia am descoperit multe modele și soluții pentru multe dintre realitățile, neajunsurile și problemele românești. Sunt și probleme în Turcia, desigur, dar și acestea sunt termeni de comparație care să ne facă pe noi, românii, să fim la rândul nostru mândri sau bucuroși că noi nu le avem și, mai departe, să le prețuim mai mult. Folosesc experiențele din Turcia pentru a mă gândi mai mult și mai profund la România. Cred că orice ocazie de a vedea și cunoaște o altă țară e o ocazie pentru a ne întreba cine și cum suntem noi, de fapt, sau care este / care ar trebui să fie locul nostru în lume.

Am descoperit Turcia încă din 2008 și de atunci am vizitat-o de mai multe ori

Am început să cunosc Turcia în anul 2008 când, la Universitatea din Oradea, unde lucrez eu, au venit două profesoare din Turcia în cadrul programului Erasmus. La momentul respectiv, nu știam prea multe despre Turcia modernă, tot ceea ce știam era din cărțile de istorie… Țin minte că le-am întrebat pe colegele turcoaice dacă în Turcia bărbații au voie să aibă patru neveste, iar ele s-au distrat copios. Cel mai tare m-a impresionat atitudinea lor când a venit vorba despre Atatürk, nu mai văzusem niciodată un așa respect reflectat în ochii unor cetățeni simpli, în legătură cu un lider politic decedat de 70 de ani.

În același an, în 2008, am mers pentru prima oară în Turcia, ca universitar în cadrul programului Erasmus la Universitatea Adnan Menderes din Aydın. Cu acea ocazieö am vizitat orașele Aydin și Kușadasi, Universitatea din Aydın și multe alte locuri, mi-am format prima impresie despre Turcia și despre turci, una foarte pozitivă.

Am observat și am apreciat laudativ multe lucruri văzute în Turcia, de la calitatea serviciilor, la mâncare, la educație, transport, relațiile dintre oameni, până la modul în care oamenii îl respectă pe Atatürk. Am scris pe blogul personal despre aceste lucruri, în detaliu, vezi aici. Și pentru că am fost atât de încântat de ce am văzut în Turcia cu ocazia primei vizite, am revenit de mai multe ori ca turist, împreună cu întreaga familie.

Începând cu 2008, am venit în Turcia în fiecare an, în mobilitate Erasmus la Universitatea Adnan Menderes din Aydın unde, de cele mai multe, ori am predat la Facultatea de Turism de la Kușadaşı. Am cunoscut și m-am apropiat de profesorii turci, pe unii dintre ei i-am primit mai apoi la Universitatea din Oradea, dezvoltând mai departe frumoase relații de prietenie și cooperare academică.

M-am gândit să lucrez ca universitar în Turcia

În primăvara anului 2015 au sosit doi colegi universitari din Turcia de la Universitatea din Iğdır. Unul dintre ei vorbea românește, întrucât făcuse afaceri în România și locuise şapte ani în București. Cei doi colegi turci au făcut o prezentare în fața studenților noștri despre evoluția recentă a învățământului superior în Turcia care m-a pus pe gânduri. Atunci am aflat despre dedicația Turciei de dezvoltare și sprijinire a învățământului superior, faptul că în ultimii zece ani numărul universităților în Turcia s-a dublat, iar al studenților s-a mărit de câteva ori.

Ceea ce trăisem în Turcia și ceea ce știam au fost argumente importante care m-au determinat să aplic online pentru un post de conferențiar la Universitatea Bülent Ecevit din Zonguldak, pe domeniul meu de specializare academică, Marketing. Așa că, în luna martie 2016, am ajuns în Turcia, cadru didactic angajat cu contract de muncă pentru la İktisadi ve İdari Bilimler Fakültesi, adică Facultatea de Științe Economice și Administrative din cadrul Bülent Ecevit Üniversitesi, Zonguldak, Turcia.

Cum am fost primit la Bülent Ecevit Üniversitesi, în Zonguldak

Legătura mea cu Universitatea ​Bülent Ecevit din Zonguldak s-a desfășurat prin intermediul comunicării pe e-mail cu unul dintre prodecanii facultății. Domnia Sa mi-a pus la dispoziție toate informațiile de care am avut nevoie, toate răspunsurile la întrebările mele. Într-un material publicat pe blogul personal, aici, am descris în detaliu modul în care am ajuns și cum am fost primit la Universitatea Bülent Ecevit din Zonguldak. Am fost ajutat de un tânăr asistent de cercetare care, însărcinat de conducerea facultății să mă ajute, a comunicat cu mine anterior venirii mele și mi-a dat toate detaliile de care am avut nevoie.

În prima zi a venirii mele la universitate, așteptat de tânărul meu coleg asistent, am ajuns la dl. prodecan cu care ținusem legătura pe e-mail, apoi la directorul de departament și apoi la decanul facultății. La două zile după sosire, am fost invitat de rectorul universității la un dejun de lucru împreună cu toți profesorii străini. Rectorul ne-a mulțumit că suntem în universitatea lui, și-a prezentat viziunea privind internaționalizarea universității. Cu acea ocazie, toți participanții la dejun, profesorii străini din cadrul universității, s-au prezentat cum îi cheamă, din ce țări sunt, la ce facultate lucrează, ce anume fac, chestiuni din acestea. Am avut astfel ocazia să cunosc profesorii străini care predau la Universitatea Bülent Ecevit, cu mulți dintre ei m-am întâlnit ulterior și chiar m-am împrietenit.

La facultate, în prima zi, cum am ajuns, am primit cheile de la biroul meu personal cu vedere la mare, cu numele meu scris pe ușă. Tânărul meu coleg asistent m-a însoțit peste tot, a venit cu mine și mi-a arătat locurile importante din campus, începând de la bibliotecă până la cantina universității, de la cafenea până la clădirea rectoratului. M-a ajutat să îmi deschid cont la bancă, să îmi fac poze pentru legitimația de serviciu, să îmi cumpăr cartelă de telefon mobil, să îmi plătesc taxele de ședere și să obțin viză, să-mi semnez contractul de muncă.

Directorul de departament, șeful meu direct, mi-a spus ce așteptări are de la mine, citez „to put value in working with students”. Mi-a spus că el are mandat direct de la rector să dezvolte învățământul în limba engleză și să se ocupe de internaționalizarea programelor de studii, iar eu – ca profesor străin, trebuie să îi încurajez pe studenți să folosească limba engleză. Mi-a spus că dacă vreau, aș putea rămâne și după ce mi se termină contractul, după un an acesta putând fi reînnoit. M-a încurajat să îmi aduc familia și s-a oferit să găsească o școală foarte bună pentru copil.

După două săptămâni de la sosire, am părăsit casa de oaspeți a universității  și m-am mutat cu chirie într-un superb apartament nou-nouț cu vedere la mare, într-o clădire care tocmai se dădea în folosință. Am început astfel un episod frumos din viața mea profesională, în care singurul regret a fost că nu am reușit să îmi aduc familia.

După aproape un an de ședere, mi-am mai prelungit contractul cu încă șase luni, până în august 2017. Vreau să închei în bune condiții anul universitar. Speranțele mele pentru viitor sunt legate de faptul că voi reveni la Zonguldak în anii următori, în cadrul programului de cooperare academică Erasmus.

Orașul Zonguldak e un fel de Petroșani, adică un important centru minier din Turcia, doar că e la malul Mării Negre. Cu o tradiție remarcabilă în minerit, cu tot felul de monumente dedicate mineritului, cu Universitatea Bülent Ecevit, o universitate publică dezvoltată pe structura unei școli tehnice pentru mineri, orașul Zonguldak este un oraș cu 126.000 locuitori, dar cu o dinamică interesantă; pare a fi în ascensiune, este extrem de efervescent. Universitatea îl trage puternic în sus.

Universitatea Bülent Ecevit a fost înființată în forma actuală 1992, doar că se revendică de la 1924 de când s-a înființat în Zonguldak, o școală superioară pentru inginerii de mine. Astfel, Universitatea se prezintă ca fiind prima înființată de Republica Turcia (Republica Turcia a fost proclamată în 29 octombrie 1923). Este recunoscută ca o universitate regională, care are filiale și extensii în cinci orașe din apropiere. Conform site-ului propriu de Internet, universitatea are 1107 de angajați – personal academic și de 1,245 de angajați – personal administrativ, 11 facultăți, un conservator și 13 școli postliceale și vocaționale. În anul universitar 2015-2016 a avut 33.418 studenți, din care 548 studenți străini din 54 de țări.

Mai multe detalii despre Universitatea Bülent Ecevit din Zonguldak puteți găsi pe site-ul ei de Internet, http://w3.beun.edu.tr/en.

Lucruri care m-au impresionat în Turcia

Călătorind prin Turcia, mergând și venind de la Oradea la Zonguldak de mai multe ori, am avut ocazia să observ câteva lucruri care mi-au atras atenția și pe care le apreciez în mod semnificativ.

1. Istanbulul

Primul contact cu Istanbulul l-am avut când am sosit la Aeroportul Sabiha Gökçen în parte asiatică a Istanbulului. Se întâmpla în data de 28 martie 2016. Știam că trebuie să ajung la autogară, iar autogara era în partea europeană. Nu știam atunci că Istanbulul are mai multe autogări și că nu neapărat trebuie să merg la cea centrală pentru a lua un autobuz către Zonguldak, or eu asta am făcut.

Erau autogări și mai aproape de Sabiha, dar eu nu știam acest lucru. Am cheltuit timp și bani ca să ajung la o autogară îndepărtată când puteam ajunge mai rapid și mai ușor la una apropiată, de fapt am plătit costul necunoașterii. Pot spune că am irosit vreo trei ore și 65 de lire (vreo 85 de lei) pentru că am călătorit cu Shuttle Bus-ul de la aeroport până în Piața Taksim, preț de vreo oră și ceva, mai bine de 40 de kilometri, iar apoi am făcut același drum în direcție opusă.

Venind spre autogara centrală cu Shuttle Bus-ul de la aeroport, am trecut Bosforul pe pod și am fost extrem de încântat. De acolo m-am lăsat lămurit de un șofer de taxi care m-a dus la autogară pentru 50 de lire. A fost foarte drăguț, ce-i drept, a lăsat mașina parcată în fața autogării și mi-a dus bagajul până la autobuz. Eu nu eram deloc obișnuit cu asemenea comportamente de la șoferii de taxi, îmi era frică să nu o șteargă cu bagajul meu, mă temeam că vrea să mă înșele, ceea ce nu a fost cazul.

Odată instalat în autobuz, am luat-o înapoi de unde venisem. Din nou am ajuns pe podul peste Bosfor, din nou am văzut extraordinarele construcții ale Istanbulului, infrastructura surprinzătoare, dovezile unei vieți și ale unei activități economice care pentru mine erau cu totul neașteptate. Am făcut o mulțime de poze și le-am folosit mai apoi pentru a publica o scurtă poveste pe Facebook pe care o puteți vedea aici.

De atunci am călătorit de foarte multe ori pe această rută, pot spune că de peste 20 de ori. De fiecare dată când trec prin Istanbul sunt uluit de ceea ce văd: construcții, șantiere, infrastructură, fabrici, magazine, centre comerciale, spații verzi, trafic, mașini, lumini și oameni. E o efervescență incredibilă, o dinamică socială și economică pe care eu nu am văzut-o prin România și pe unde am mai umblat în ultima vreme.

2. Tinerii turci sunt neașteptat de cuviincioși

Vreau să vă spun că sunt neașteptat de cuviincioși pentru niște tineri. Tinerii sunt prin natura lor mai impetuoși, mai rebeli, mai contestatari, mai zgomotoși sau chiar mai violenți, uneori fac excese, alteori își caută mai strident propria identitate. În România eu așa îi știu, fără să consider aceasta un lucru rău. Mi se pare mai degrabă ceva care ține de vârstă.

În Turcia tinerii nu sunt zgomotoși sau violenți, nu îi văd să facă excese. De când sunt aici în mediul universitar nu am văzut stridențe, agresivități de nici un fel, scandaluri, sticle sparte, glume și farse făcute altora, atitudini sexiste. Nu am auzit urlete sau strigăte. Nu am văzut lucruri din acestea nicăieri în campusul universitar și nici în jurul campusului, în zona din oraș care gravitează în jurul campusului universității BEU din Zonguldak. Nici prin Istanbul și Ankara sau alte orașe și universități pe care le-am vizitat în Turcia, nicăieri nu am văzut obrăznicii, agresivități, scandaluri sau stridențe. Dimpotrivă, am văzut tineri cuminți și multă bună cuviință. Am văzut în campus, noaptea la 12, alei și terase pline, terenuri de sport pline, în care studenți de ambele sexe (băieți cu barbă și fete cu capul acoperit) se joacă în grupuri, am văzut grupuri mici în care se cântă la chitară. Am văzut tineri care se țin de mână sau stau pe bancă mai feriți, grupuri de studenți care servesc un ceai, o cafea, un suc dar niciodată alcool. Aici, cel puțin în mediul meu universitar, nu am văzut deloc studenți care să consume alcool.

Singura „aroganță” pe care am văzut-o la tineri este ”fandoseala” cu mașinile. Câte patru, cinci tineri într-o mașină, cu geamurile deschise, privesc mândri în jurul lor, dorind să îi vadă lumea și să atragă atenția celorlalți. Doar că, din nou altfel decât mă așteptam din experiențele mele din România, tinerii turci nu turează motoare, nu demarează în trombă, nu dau muzica la maxim în mașina cu geamurile deschise.

3. Băieții poartă barbă, iar fetele au capul acoperit

Fetele își acoperă capul cu un batic. Acesta le acoperă părul și gâtul, lăsându-le numai fața descoperită. La început era destul de ciudat pentru mine, apoi m-am obișnuit. Interesant că am văzut fetele cu capul acoperit și pe terenul de sport sau la rafting. Cam jumătate dintre studente au capul acoperit. Am numărat la un examen în care era sala plină, iar procentul de fete cu capul acoperit era de fix 50%. Baticul cu care își acoperă capul este o eșarfă foarte elegantă, în majoritatea cazurilor e din mătase, în culori vii, bine prinsă pe cap, perfect asortată cu îmbrăcămintea și ținuta.

Cât despre băieții cu barbă, asta mă intrigă: toți studenții băieți poartă barbă. Corect ar fi să spun că am văzut ȘI studenți băieții care nu purtau barbă pentru că se bărbieriseră. Cu toate acestea, în Turcia nu toți bărbații poartă barbă, am observat oficiali, militari și oamenii de afaceri, prin Ankara și prin Istanbul, i-am privit cu atenție pe politicieni și pe persoanele oficiale, la fel ca și pe profesorii de la facultate; cei mai mulți nu poartă barbă, ei se bărbieresc normal.

4. Numele turcilor au semnificații

M-a întrebat o studentă: ce semnificație are numele meu? Eu am răspuns că nu are nici o semnificație, că e un simplu nume. Studenții s-au mirat, se pare că la ei toate numele au semnificații. Așa că am început să urmăresc câteva nume și să întreb ce înseamnă ele. Îmi amintesc că Çiçek (nume de fată) înseamnă floare, Ümit (nume de fată) înseamnă speranță, Deniz (nume de băiat) înseamnă mare- de la Marea Neagră (Karadeniz). Atunci am realizat că și în România avem nume ca Floare, Speranța, Doru, Trandafir etc. Iar numele meu chiar are o semnificație, de fapt.

5. Ceaiul ca expresie a unei culturi a ospitalității

În Turcia toată lumea bea ceai. În plus se servesc unii pe alții cu ceai în cele mai neașteptate situații. Până acum am fost servit cu ceai în următoarele locuri:

• În birouri la decan, șeful de catedră, la colegii universitari. Nimic neașteptat aici. Dimpotrivă, neașteptat ar fi să NU fiu servit cu ceai sau cafea undeva, în vreun birou.
• La agenția imobiliară unde am mers pentru a închiria apartament, de fiecare dată când am mers – și cred că am fost de vreo patru ori, am fost servit cu ceai.
• La frizer – când am ajuns am fost servit cu un ceai. În timp ce așteptam să îmi vină rândul am fost servit cu un ceai. Când eram în scaun mi s-a oferit, din nou, ceai. A fost ciudat și total neașteptat pentru mine, care stătusem de multe ori în România în scaun la frizer. În total, mi-au oferit ceai de trei ori cât timp am stat în scaunul de la frizer.
• La fotograf – m-am dus să îmi fac poze pentru legitimațiile universitare. În timp ce procesa poza pentru a o lista, fotograful ne-a servit cu ceai, pe mine și pe colegul meu.
• Când am încheiat contractul de apă la biroul administrativ de la municipalitate, așteptam ca proprietarul apartamentului închiriat de mine să rezolve actele pentru contractul de apă, funcționarii ne-au servit cu ceai.
• Am fost în vizită la niște oameni de afaceri, stând în biroul lor, preț de vreo o oră, ne-au servit cu ceai de trei-patru ori.
• În birou la administratorul blocului în care locuiesc, am intrat la el să îl salut și să îmi trag sufletul, iar el m-a servit rapid cu un ceai.
• La benzinărie, după ce am alimentat mașina cu combustibil, lucrătorul din stație la care am plătit m-a invitat să servesc un ceai.

în România nu am fost servit niciodată cu ceai sau cu altceva când am încheiat contractul de curent, ori de apă, când am plătit întreținerea la bloc sau am făcut plata la benzinării. Servirea cu ceai a ospeților ori a clienților este expresia unei culturi care cuprinde un alt fel de relații între oameni, mai bune, mai calde, mai ospitaliere, mai respectuoase, iar ceaiul este pretextul și indiciul acestei ospitalități.

Nici nu mai are rost să pomenesc despre servirea cu ceai în urma oricărei mese la restaurant sau despre servirea cu ceai în autocarele interurbane, precum și la orice local și la orice colț de stradă.

6. Ca semn al ospitalității oferă apă de colonie pentru mâini

E un gest de ospitalitate, în birouri, la restaurant sau acasă la turci să se ofere oaspeților să toarne apă de colonie în palmele căuș. Apa de colonie e un lichid parfumat care are dublu rol – cel igienic și cel de a fi plăcut-mirositor, de obicei cu miros de flori, fructe sau plante.

7. Am observat în Turcia multă încredere și protecție între oameni

Obișnuiesc să circul cu mijloacele de transport în comun și observ atent cum se comportă oamenii pe care îi văd. Primul gest care m-a impresionat a fost să văd cum își dădeau bani din mână în mână oamenii din mijloacele de transport în comun atunci când vroiau să transmită banii la șofer pentru bilet.

Am mai observat ceva: pe una dintre rutele de minibus pe care o folosesc este un taxator care încasează banii de la călători și și-i bagă la propriu în buzunar. Nu eliberează bilet înseriat, nu dă nici un fel de hârtie, recipisă sau altceva pentru banii pe care îi ia de la călătorii care circulă pe distanțe mai lungi sau mai scurte. Doar ia banii de la călători și îi bagă în buzunar. Se poate ca practica de a încasa banii să fie să fie ilegală sau să eludeze plata unor taxe, e treaba lor. Eu am reținut aici încrederea între oamenii care circulă cu transportul în comun.

Am mai văzut această încredere la cantina universității, la intrarea pe traseul de autoservire este un mic coș în care oamenii pun chitanța – dovada faptului că au plătit masa. Doar că nu verifică nimeni coșul cu chitanțe, se presupune că cine trece pe acolo ca să ia masa, a plătit deja și a pus chitanța în coș.

În traficul urban, șoferii de autobuz, atunci când pe marginea drumului se află oameni care ar putea să urce în autobuz, claxonează scurt ca și cum ar vrea să le atragă atenția și să îi întrebe: „Urci?”, iar dacă aceștia dau semne că ar putea urca, ei opresc și îi iau în autobuz. E adevărat că acest obicei e la cursele de minibus, prin cartiere, nu pe cursele de autocare interurbane.

Un alt context în care oamenii se protejează este traficul auto. Acesta diferă semnificativ de ceea ce este în România, e mult mai aglomerat, regulile nu prea se respectă, semafoarele sunt doar de decor, mai ales pentru pietoni. Mașinile nu dau prioritate pietonilor pe trecerea de pietoni!!! Drumurile sunt destul de înguste, și în Zonguldak sunt foarte abrupte. Mașinile circulă cu viteză mare. Mixul de condiții în traficul auto e unul exploziv. Cu toate acestea, nu am văzut accidente. Eu mă mir, dacă ar fi în România această debandadă în trafic, ar fi multe accidente. Aici participanții la trafic au grijă unii de alții, cu toată aglomerație și debandada de pe șosele.

8. Nu am văzut deloc în Turcia sexualitate afișată în public sau agresivitate între sexe

În Turcia, și mai ales în mediul universitar unde lucrez, e plin de oameni tineri, frumoși, fete frumoase, băieți frumoși, ei interacționează unii cu alții, se amestecă în facultate, în sălile de clasă, în grupuri. Am văzut perechi plimbându-se, vorbind, ținându-se de mână, uneori mai apropiați pe câte o bancă mai izolată, dar întotdeauna extrem de discret. Nicăieri și niciodată, în public nu am văzut comportament manifest cu conotații sexuale, de nici un fel.

Nu am văzut oameni – fete sau băieți care să se îmbrace indecent, agresiv sau provocator. Nu am văzut fuste scurte, picioare lungi, maiouri decupate, decolteuri provocatoare, căutături sexiste, priviri agresive. Urmăresc, în mod sistematic și conștient, privirea lor, ochii, atitudinile față de ceilalți oameni. Nu am văzut comentarii, abordări, interpelări, fluierături admirative, invitații adresate explicit sau implicit unor fete sau băieți din partea unor persoane adunate în grupuri, la terase, pe terenurile de sport, în campus, în facultate, pe bănci în parcuri etc. Poate e ciudat pentru cei care cred că în lumea musulmană fetele și femeile sunt opresate. Aici în Turcia mi se pare că pentru fete și femei e un mediu foarte sigur din punctul de vedere al posibilității de a fi agresate. M-am liniștit observând că și invers, bărbații nu sunt în pericol să fie agresați sexual de către femei, astfel am putut răsufla ușurat: mă aflu în deplină siguranță!”

Îi mulțumim tare mult invitatului nostru pentru materialul trimis și ne declarăm onorați că am putut cunoaște amănunte din interiorul vieții universitare din Turcia!

Urmărind pagina de Facebook a prietenului nostru, am remarcat că, de curând, acesta a inițiat un proiect extrem de interesant, găsești toate detaliile ceva mai jos! Este o inițiativă minunată la care te îndemnăm cu încredere să i te alături:

Vreau să am un prieten din Turcia cu care să comunic în limba engleză

Salutare prieteni! Merhaba arkadaşlar! Hello my friends! Dezvolt un proiect prin care vreau să pun în legătură unu-la-unu studenți din România cu studenți din Turcia pentru a comunica pe Facebook, pe WhatsApp și alte canale de comunicare. Primul obiectiv al proiectului este ca partenerii să comunice în limba engleză și astfel să își îmbunătățească nivelul de utilizare a limbii. Al doilea obiectiv este stabilirea de relații – legături – prietenii ca premise pentru eventuale întâlniri – vizite de prietenie sau turistice ori chiar afaceri viitoare. Poate că unii mă vor chema și la nuntă. Referitor la limba engleză, toți avem nevoie de practică, vom învăța mai bine utilizând limba în conversații cu prieteni. Referitor la afaceri viitoare, Turcia e un partener economic extrem de important pentru România, în opinia mea o Germanie a Orientului Mijlociu care tocmai și-a stabilit obiective de business ambițioase pe relația cu România. Să venim, așadar, în întâmpinarea lor. Studenții turci cu care vă voi pune în legătură sunt cei cu care lucrez direct, îi cunosc și îi pot orienta, funcție și de interesele voastre. Dacă vă interesează să vă împrieteniți cu studenți turci, vă rog să completați formularul din acest link.”