Ali Denis: Cum vad eu Turcia

În urmă cu două, trei zile aveam o discuţie interesantă pe tema vacanţelor în Turcia, încercam atunci să înţelegem de ce ne atrage atât de mult acest spaţiu. Povesteam împreună cu prieteni dragi despre cât de diferit ne simţim acolo… despre cum viaţa pare mai frumoasă în acele locuri. Despre oamenii care par mai senini şi mai puţin încrâncenaţi ori stresaţi, despre cerul care pare mai albastru şi despre sentimentul acela de împlinire care-ţi şopteşte la fiecare pas pe care-l faci: „Aici trebuie să fii.” Ne-a surprins şi ne-a rămas în minte explicaţia dată de prietena noastră: „Vedem aşa lucrurile şi totul ni se pare mai frumos pentru că acolo suntem cu adevărat fericiţi.”

Prietenul nostru din comunitatea TurcaLaUnCeai de pe Facebook Ali ne-a confirmat acest sentiment şi a încercat cu ceva timp în urmă să ne aducă şi câteva argumente care să susţină cele scrise mai sus. Ne-am amintit şi de imaginile trimise de el, aşa că am hotărât să pregătim această postare:

„Eu am venit în Tuzla, Istanbul, în calitate de student, prin programul Erasmus şi la momentul actual sunt student la Piri Reis venind de la Universitatea Maritimă din Constanţa. Stau de aproximativ două luni şi jumătate şi mai am de stat încă o lună. Pot spune că a fost şi este o experienţă nemaipomenită. Aici am întâlnit o cu totul altă mentalitate faţă de cea din România. Oamenii sunt binevoitori, săritori şi prietenoşi. Aici s-au conservat o mentalitate şi anumite concepte care la noi au dispărut în mare parte de mult. Aici persoanele se ajută fără a aştepta ceva în schimb sau fără a întreba „Mie ce îmi iese din asta?”, ori „Ies în câştig?”. Tehnologia nu i-a schimbat ca pe noi, ei încă obişnuiesc să stea la ceai să vorbească, să afle noutăţile, copiii se joacă pe stradă şi nu stau închişi în casă în faţa calculatorului. Încă există respectul cuvenit celor în vârstă. Locurile se menţin curate şi aici mă refer de la străzi pănă la ultimul restaurant. Turcii sunt într-o continuă dezvoltare, am observat că vin cu drag la muncă şi că fac lucrurile din plăcere. Am mai descoperit că se practică mult ucenicia încă de la vârste mici, astfel că la 18 ani ai deja o meserie. Aceasta ar fi o mică descriere a oamenilor de aici şi a societăţii în sine.”