Ceva special,  Cultura turcilor - Obiceiuri

Regele turcilor este un roman

Regele turcilor continuă să fie un român. Nu-i ocazie în care să mergi în Turcia, să spui că ești din România și să nu-i auzi numele. Toată lumea îl știe, toată lumea îl iubește, mai ceva ca în România. O legendă, un personaj extrem de îndrăgit, chiar și la mult timp după retragere. N-ai ghicit?! Turcii și-au botezat copiii cu numele lui, îi sărută mâinile și îi scandează numele cu fiecare ocazie, stadioane întregi îi sunt la picioare. Ce-i cu toată această nebunie? De unde a pornit ea? Astăzi încercăm să dezlegăm misterul!

Datorită lui, turcii ne iubesc necondiționat, ne pun undeva sus și ne privesc cu admirație. Numele de România, Romanya, este, în Turcia, întotdeauna legat de el. Nu vei auzi doar România, ci Romanya Hagi. Ca un nume pe o carte de vizită. Suntem noi mândri că un alt popor îl are drept rege pe unul de-al nostru?

Îmaginea cu Gheorghe Hagi, la loc de cinste în magazinul cu suveniruri al echipei Galatasaray

Hagi s-a retras din fotbal în tricoul lui Galatasaray. A fost cel mai iubit jucător străin din istoria echipei. A înscris 79 de goluri în 167 de partide jucate la Galatasaray în perioada 1996 – 2001 și a câștigat cu această echipă patru campionate ale Turciei, trei cupe, cupa UEFA și Supercupa Europei. Nicio altă echipă din Turcia nu a reușit să egaleze până în prezent aceste performanțe. S-a întors ca antrenor pe banca echipei sale iubite în două rânduri, în 2004 și în 2010, fără să aibă rezultate notabile, însă iubirea turcilor pentru regele lor nu s-a diminuat deloc. Îl iubesc la fel de tare în continuare. Singura reușită în calitate de antrenor la Galatasaray a fost o Cupă a Turciei, pe care echipa galben-roșie a câștigat-o în fața eternilor rivali de la Fenerbahçe.

Hagi este și în prezent încă legat de fotbalul din Turcia. E invitat des la Istanbul de oficialii lui Galatasaray cu diverse ocazii. În aprilie 2014, atunci când a fost invitat să execute lovitura de începere în derby-ul cu Fenerbahçe, Hagi a declarat, chiar înainte de plecarea în orașul de pe malul Bosforului:

„Este o plăcere să merg acolo, un club unde am petrecut ani frumoși, sunt fericit, mă duc să văd un derby foarte frumos. Perioada de la Galatasaray a reprezentat un moment important din viața mea, am avut succese, am realizat multe lucruri bune acolo. Un club la care am demonstrat că sunt un jucător bun și am dat totul pentru ei. M-am integrat în grup, am jucat alături de băieți talentați, vorbesc și puțină turcă. A contat mult cum m-am comportat pe teren și în afara lui.”

Ultima știre, apărută la mijlocul lunii august 2017 în presa turcă, afirmă că Hagi și un alt nume sonor din istoria clubului Galatasaray, reputatul antrenor Fatih Terim, vor cumpăra în calitatea de asociați o echipă de fotbal din Turcia. La întâlnirea pe care cei doi au avut-o în Bodrum se pare că au discutat despre implementarea în Turcia a unui sistem asemănător cu cel de la Viitorul Constanța, echipă înființată de Hagi în 2009 și câștigătoarea campionatului României în sezonul 2016-2017. Cert este că, atunci când turcii aud de Hagi, începe nebunia, indiferent de proiect!

Pe 17 mai 2017, Hagi a fost invitat de conducătorii clubului Galatasaray pentru a îmbrăca încă o dată uniforma galben-roșie alături de fostele vedete ale echipei, cu ocazia aniversării a 17 ani de la câștigarea Cupei UEFA. Printre cei alături de care Hagi a jucat în acest meci demonstrativ s-au numărat și Gică Popescu și Adrian Ilie. Iată ce a declarat Hagi cu această ocazie:

İnanılmaz anlar yaşamıştık. Oyuncular, yöneticiler ve taraftarlar. Yarın eski takım arkadaşlarımı, yöneticileri görmek benim için büyük bir mutluluk olacak. Umarım bu başarılar tekrarlanır. Florya’ya tekrar ayak basmak benim için özel bir duygu çünkü burada kendi kendimi daha da geliştirdim. Arkadaşlarımla görüşmek büyük mutluluk olacak. Yaş olarak ilerliyoruz, arkamızdan çocuklarımız geliyor. Tarih yazdığımız için mutluyuz. 17 Mayıs 2017 de benim için özel bir an, özel bir mutluluk olacak.

Am trait aici clipe incredibile. Jucătorii, conducătorii și suporterii. Va fi o mare fericire pentru mine să îi văd pe foștii mei prieteni și conducători. Sper ca aceste succese să se repete. Este un sentiment special pentru mine să pun din nou piciorul în Florya pentru că aici m-am dezvoltat și mai mult. Să mă văd cu prietenii va fi o mare bucurie. Înaintăm ca vârstă, din urmă vin copiii noștri. Suntem fericiți pentru că am scris istorie. Pentru mine, 17 mai 2017 va fi un moment special, o fericire specială.

Venirea la Galatasaray

În momentul în care Hagi a ajuns la Galatasaray, transferul său a fost unul deosebit de controversat, căci se credea că vârsta reală a jucătorului nu ar fi fost 31, ci 35. Hagi le-a răspuns celor care au fost nemulțumiți de decizia conducerii: ”Eleştirilere sahada yanıt vereceğim.”, adică: ”Le voi răspunde în teren celor care mă critică.” Așa a și făcut. În primele trei meciuri de la venirea sa la Galatasaray, a marcat de fiecare dată golurile victoriei. A devenit în scurt timp cel mai iubit jucător, prin aportul extraordinar pe care l-a adus echipei, prin golurile marcate și jocul care a ridicat mult nivelul echipei.

Despre momentul în care a ales să vină la echipa istanbuleză, Hagi a declarat:

Newcastle United’dan da teklif vardı fakat Meksika’ya gidecek gibiydim. Beklediğim bir tek şey vardı: Meksika vizesi. Sonra Galatasaray’ın projesi geldi. Türkiye’nin yakınlığı ve şartların benzerliği benim için önemliydi. Daha önemlisi ise, Avrupa’da başarılı olacağımıza inanmıştım. Bugünden bakınca, iyi seçim yapmışım.

Aveam o ofertă și de la Newcastle United, însă ar fi trebuit să plec în Mexic. Sigurul lucru pe care îl așteptam era viza pentru Mexic. După aceea, a venit proiectul cu Galatasaray. Au fost importante pentru mine apropierea Turciei și faptul că avea condiții asemănătoare. Însă mai important a fost faptul că eu crezut că vom avea succes în Europa. Dacă e să mă uit azi în urmă, am făcut alegerea corectă.

Se spune că însuși antrenorul din acea vreme, Fatih Terim, le-a spus conducătorilor clubului înainte de venirea lui Hagi: Gerekirse benim maaşımdan kesin ama gelsin. ~ Dacă este nevoie, tăiați din salariul meu, numai ca el să vină.

Iubirea suporterilor turci

Cel mai faimos purtător al tricoului cu numărul 10 de la Galatasaray, Gheorghe Hagi, a fost adulat în perioada în care a jucat la echipa din Istanbul, suporterii scandându-i numele și arborând bannere uriașe cu inscripția: ”I love you, Hagi! Ölümüne. = Până la moarte după fiecare gol al acestuia. Succesul pe care Hagi l-a avut în Turcia nu a putut fi niciodată egalat de niciun alt jucător străin din campionatul turc.

Sursă fotografie: www.socratesdergi.com

În Turcia este denumit, printre altele: Karpatların maradonası – Maradona Carpaților, Romanya imparatoru – Imperatorul României, Sahanın içindeki teknik direktör – Directorul tehnic de pe teren, Efsane – Legenda.

Suporterii turci despre Hagi:

İnanilmaz bir futbolcu. Onun gibisini goremedik biz. Sana olan sevgimiz bitmeyecek.Un fotbalist incredibil. Nu am mai putut vedea pe cineva la fel ca el. Iubirea noastră pentru tine nu are sfârșit.

Kesinlikle bir futbol dehası, sihirbaz, büyük usta, dünyanın en iyi futbolcusu, bir virtiöz, bir maestro, bir üstat, 10 numaranın en çok yakıştığı insan… tek kelime ile kalite.Fără îndoială, un geniu al fotbalului, un vrăjitor, un mare maestru, cel mai mare fotbalist al lumii, un virtuoz, persoana căreia i s-a potrivit cel mai mult numărul zece… într-un sigur cuvânt, calitate.

Dünyaya gelmiş geçmiş en büyük futbolculardan biri. Kişiliğiyle, karizmasıyla, zekasıyla ve mütevaziliğiyle örnek alınması gereken futbol dehası. Galatasaray’ın son 4 şampiyonluğuyla, uefa kupası ve süper kupa’nın kazanılmasını sağlayan kilit futbolcu, takım içindeki gizli teknik direktör. Aynı zamanda Galatasaray’da birçok futbolcuyu adam etmiş, onlara teknik ve kazanma hırsı aşılamıştır. Gol attığında sanki amatör bir futbolcu gibi çocuklar gibi sevinen, futbolu bu kadar çok seven ve her zaman – daha iyi – olma yolunda çalışan, Pierluigi Collina’nın dahi formasını alma hayranlığını gizleyemediği harika sol ayak. seni çok özleyeceğiz. 

ismi geçince her galatasaray’lının tüylerinin diken diken olmasına neden olan efsane…

fatih terim’i fatih terim yapan kişi.

 

Cel mai recent interviu acordat de Hagi presei din Turcia

În primăvara anului 2017, ziariști de la revista Socratesdergi.com au ajuns în Constanța, la hotelul lui Hagi pentru a realiza cu acesta un amplu interviu pe care îl poți citi aici în limba turcă. În acest interviu, Hagi declară că a solicitat o primă în cazul câștigării Cupei UEFA, pentru că și-a dorit întotdeauna să fie cel mai bun și să-i determine și pe cei din jurul său să adopte această mentalitate:

Sözleşmeme özel bir şart koydurdum; Avrupa’da kupa kazanırsak ekstra prim alacaktım. Kafamda daima o düşünce vardı. Ben asla sadece maaş almak için çalışmadım, en iyisi olmak için çalıştım. Para her türlü gelir. Önemli olan iyi çalışmak ve en iyisi olmak. ~ Am solicitat o clauză specială la contract: dacă urma să câștigăm cupa UEFA, vom beneficia de o primă suplimentară. Întotdeauna am avut în minte acel gând. Niciodată nu am muncit doar pentru a lua salariu, am muncit pentru a fi cel mai bun. Banii vin într-un fel sau altul. Ceea ce este important este să muncești bine și să fii cel mai bun. 

Hagi recunoaște impactul mare pe care l-a avut asupra mentalității colegilor săi din acea perioadă, acestora din urmă le spunea des să creadă că sunt cei mai buni. Felsefem bu. Ben ikinci, üçüncü sırada olmak için doğmadım. Ben en iyisiyim, en iyisi olmak istiyorum. Kendime inanıyorum ve seni de buna inandırıyorum. Beni takip edersen, benimle beraber olursan, sen de en iyisi olursun. Bana inanan kişi, bu şekilde düşünür. ~ Filozofia mea este aceasta. Eu nu m-am născut să fiu pe locul doi sau trei. Eu sunt cel mai bun, eu vreau să fiu cel mai bun. Eu am încredere în mine și te fac și pe tine să ai încredere în tine. Dacă mă urmezi pe mine, dacă lucrezi cu mine, și tu vei fi cel mai bun. Așa gândește persoana care crede în mine.

În același interviu, Hagi declară că a avut o relație excelentă cu antrenorul Fatih Terim și că a înțeles perfect ceea ce acesta își dorea de la jucători, lăudându-l pentru caracterul de lider și pentru dorința de a câștiga mereu. S-a declarat extrem de încântat și de conducerea clubului din acea perioadă, aceștia încurajând și susținând jucătorii permanent.

Vorbind despre perioada petrecută în Turcia, Hagi declară:

O beş yıl, bana göre mükemmel bir dönemdi. Son yıl fiziksel olarak biraz zorlandım ama bu süre zarfında herkesle çok iyi anlaştım. O dönemde yapılan her şey olağanüstüydü. Tabii ki bildiğim kadarıyla ve kendi açımdan konuşuyorum. O zamanki proje, milli takıma 13 tane Galatasaraylı futbolcu götürdü. Kusursuz bir projeydi. ~ Acei cinci ani au reprezentat o perioadă fantastică pentru mine. Mi-a fost puțin greu din punct de vedere fizic în ultimul an acolo dar în acea perioadă m-am înțeles foarte bine cu toată lumea. Tot ceea ce se făcea în acea vreme la echipă era extraordinar. Vorbesc din perspectiva mea. Proiectul din acea perioadă de la Galatasaray a dat echipei naționale a Turciei 13 jucători. A fost un proiect perfect.

Cu siguranță turcii l-au îndrăgit extrem de mult pe jucătorul nostru și prin modestia caracteristică și prin dăruirea specifică pentru fotbal:

Benim sevdiğim şey ortada: Futbol. Diğer her şey benim için normal. Herkesin bir hobisi var, hedefi var. Bazıları yemekleri sever, bazıları saatleri, arabaları… Benim için ek ve detay işler bunlar, başka herhangi şeyler. Bana göre önemli olan tek şey futbol oynamak, futbol düşünmek. Şu anda olduğu gibi, futbol için çalışmak. Onun dışındaki her şey, ne olursa olsun, benim için fark etmiyor. Futboldan başka bir şey yok. ~ Este clar ceea ce iubesc eu: fotbalul. Celelalte lucruri nu sunt ceva special pentru mine. Toată lumea are câte un hobby, câte un țel. Unii iubesc mâncarea, alții ceasurile sau bijuteriile… Pentru mine acestea sunt niște lucruri fără importanță. Pentru mine, singurul lucru care este important este să joc fotbal, să mă gândesc la fotbal. Și așa cum este și acum, să lucrez pentru fotbal. În afară de asta, indiferent ce ar fi, nu contează pentru mine. Nu există nimic altceva în afară de fotbal.

Futboldan kazandığım ne varsa futbola veriyorum şu an. Çabam bu. Büyük harflerle şunu manşet atabilirsin: Dünyada resmi olarak iki çocuğu, gayri resmi olarak 250 çocuğu olan benden başka kim var? Kimse yok. Ben var. Nokta. 52 yaşına geldim, benim mal varlığım da bu. Ne saat, ne gömlek, ne araba; benim için fark etmez… ~ Tot ce am câștigat din fotbal dau fotbalului în acest moment. Asta încerc eu să fac. Puteți scrie cu litere mari, drept titlu: Cine mai are pe lumea astea doi copii oficiali și în alți 250 de copii neoficiali?  (Hagi se referă aici la școala de fotbal pe care a înființat-o la Constanța.) Nimeni. Punct. Am ajuns la vârsta de 52 de ani, avuția mea aceasta este. Nici ceasuri, nici haine, nici mașini… pentru mine acestea nu contează…

***

În 2017, în fiecare joi la ora 19:00, pe turcalaunceai.ro, ai parte de un articol-eveniment legat de Turcia sau de limba turcă. Proiectul acesta special, început chiar în prima zi de joi din 2017, include jurnale de călătorie ale membrilor Comunității de pe Facebook, sfaturi și recomandări din partea Echipei Turca La Un Ceai, lecții de gramatică și vocabular, toate scrise cu multă dăruire, atenție și implicare! Le găsești în meniul din partea superioară a site-ului, împărțite pe categorii!

Poți fi și tu unul din personajele principale ale unuia dintre articolele noastre! Scrie-ne povestea ta pe suntemaici@turcalaunceai.ro, iar noi vom face ca povestea ta să prindă viață!

Dorești să faci cunoscut un produs sau un serviciu care are legătură cu Turcia? Ia legătura cu noi prin formularul de contact! S-ar putea să punem la cale o colaborare frumoasă!

Turca La Un Ceai – Locul în care nu ești un număr, ci un Suflet, o Poveste… 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!