Mirel Matyas: Turcia, dincolo de pasiune
„Numele meu este Mirel Matyas, sunt profesor de matematică la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. Din îmbinarea a două mari pasiuni ale mele, călătoriile și fotografia, s-a născut blogul Foto-Travel pe care scriu cu pasiune despre locurile frumoase pe care le-am vizitat. Printre ele se numără și cele din Turcia, țară de care se poate spune că am făcut o pasiune. Dincolo de obiectivele turistice importante pentru care Turcia este atât de apreciată de turiștii din întreaga lume, am avut șansa extraordinară de a vizita, ghidat de prieteni turci din România, o serie de grădinițe și școli publice și private, un spital privat din partea asiatică a Istanbulului sau studiourile unui post de televiziune din Turcia.
Primul contact cu Turcia l-am avut în 2008 atunci când am vizitat magnificul Istanbul. Megametropola ce se întinde pe două continente, cu obiective turistice de primă importanță, mixul interesant de vechi și nou, cartierele cosmopolite sau cele sărăcăcioase, gastronomia turcească, modul pasional în care turcii fac comerț, siluetele maiestuoase ale minaretelor ce străpung cerul, modul în care vibrează întreg orașul atunci când muezinul cheamă la rugăciune și mai cu seamă Bosforul, toate împreună au reușit să mă seducă, să mă determine să îmi doresc mereu să revin. Și am făcut-o de-a lungul anilor de patru ori. Desigur, Turcia înseamnă mult mai mult decât un singur oraș fie el și Istanbulul. Iar dacă vrei cu adevărat să cunoști o țară, să-i simți savoarea autentică, atunci nu trebuie doar să te limitezi la a vizita pe fugă obiective turistice. Trebuie să te cufunzi în istoria, cultura și civilizația acesteia. Și cum poți să o faci mai bine decât prin intermediul unui circuit care are rolul de a te purta prin spațiu și timp, de ați releva fragmente din tot ce are Turcia mai frumos, mai spectaculos, mai autentic. În afară de Istanbul, am mai vazut in ordine: Edirne, Keșan, Çanakkale, Troia (Truva), İzmir, Kuşadası, Selçuk, Efes, Pamukkale, Konya, Cappadocia (Ürgüp, Göreme, Avanos, Uçisar, Kaymaklı), Lacul Sărat (Tuz Gölü), Ankara. Istanbul… e oraşul meu preferat. Ori de câte ori voi avea ocazia, am să merg. Am văzut multe locuri, unele aflate în orice ghid turistic, altele inedite, cum ar fi Muzeul Mozaicului, Muzeul Artei Turce şi Islamice, Biserica Românească Aya Parascheeva Kilisesi, Muzeul Transporturilor şi încă multe altele. Îmi place Turcia, ador acestă ţară, însă nimic nu se compară cu un apus de soare văzut de pe dealul Çamlıca din Istanbul, cu panorama fantastică a Bosforului şi cu siluetele zgârie-norior desenând orizontul, având un ceai în faţă şi eventual savurând o narghilea…”
Jurnale de călătorie frumoase şi pline de amintiri. Jurnale de suflet, ale unei incursiuni în Turcia mai mult sau mai puţin turistice, imagini de excepţie, frânturi dintr-o ţară ce merită colindată de la un capăt la altul. Pe toate le găsiţi şi le veţi găsi pe acest link, căci Mirel ne-a promis că va mări numărul filelor de jurnal pe care le va împărtăşi cu noi cât ce curând! Jurnalul zborului cu balonul în frumoasa regiune Kapadokya a apărut aici.