Angela: Scriitoarea îndrăgostită de Turcia

Angela Baciu este una dintre cele mai dragi prietene din comunitatea noastră. Ne-a susţinut chiar de la început, ne-a felicitat cu fiecare ocazie specială. Nu ne-a spus nimic despre ceea ce face, am trebuit să căutăm singuri, pe internet. Oamenii mari n-au nevoie să se laude singuri, o fac cei care-i cunosc, cei care recunosc valoarea. Am descoperit apoi detalii despre toate evenimentele culturale pe care le organizează la Galaţi şi mai peste tot în România. Un artist excepţional, un om de mare clasă…

Ne-a impresionat în mod deosebit un fragment dintr-un interviu pe care l-a acordat cu ceva timp în urmă: „Indiferent de crucea pe care o primeşti, s-o duci mai departe, indiferent de cât de grea ar fi! Sunt un om puternic care iubeşte viaţa şi oamenii. Nu mi-am permis niciodată să dau sfaturi, însă tuturor femeilor care visează la o schimbare, îmi permit să le spun doar atât: să nu renunţe la visul lor, schimbarea stă în noi, putem să mutam şi munţii, dacă vrem. Visul fiecărei femei este important şi trebuie să credem în noi. E moştenirea noastră cea mai de preţ. Ce putem face pentru cei din jur? Totul: să ne dăruim, să ajutăm şi să iubim omul, fără să aşteptăm nimic în schimb.” Sursă interviu

În urmă cu mai bine de jumătate de an, Angela ne scria un mesaj special în care am avut plăcerea să descoperim una dintre creaţiile sale. Am citit-o atunci, lunile care s-au scurs de atunci s-a aşternut peste rânduri, însă amintirea a ceea ce am citit nu s-a şters nicio secundă pentru că Angela, asta face, lasă amintiri puternice…

„Bun găsit, vă citesc cu mare drag şi vă felicit pentru tot ce faceţi! Sunt fascinată de Turcia, am fost acolo de multe ori la diferite festivaluri de tradiţii culturale, sper să mai pot ajunge şi… să scriu şi o carte despre această minunată ţară! Vă trimit un poem pe care l-am scris acum mulţi ani în Kuşadası, apoi el a fost publicat într-una din cărţile mele, vi-l ofer cu drag!

DUPĂ RITMUL CELORLALŢI TRĂIEŞTI

De ANGELA BACIU

(din vol. “De maine pana mai ieri, alaltaieri”, Ed.Limes, Cluj, 1997)

‘Singurătatea mi-e iubire caldă
ceru-nstelat – natalul aşternut,
Tovarăş bun îmi este caravana,
adâncă pace – drumul ne-ntrerupt’

(AVETIK ISAHAKIAN)

Doamnă în negru pe o bancă soare a auzit ţipătul puternic al pescăruşului plutind pe marea roşie duse de vânt ca nişte bucăţi de ziare vechi sunt gandurile ei priveste cu ochi atinţiţi negri puternic rimelaţi.

pescari pregătindu-şi undiţele şi năvodurile largi un copil desculţ vinde porumb fiert alături un bătrân turc pregăteşte cafea la nisip ce puternic miroase

li se intersectează privirile pentru o clipă doamna în negru coboară privirea. va merge ceva mai târziu să bea vestita cafea turcească şi să mănânce o baclava proaspătă.

Acum e singură nu pare să aştepte pe nimeni nu vrea să aştepte pe nimeni.

Are chip exotic e frumoasă nu se ştie din ce ţară vine şi unde se duce un turist japonez se opreşte să-i facă o fotografie.

doamna îşi întoarce capul nu se supără îi zămbeşte. să fie de prin părţile locului ? pare să aibă tot timpul din lume.

deschide o carte o răsfoieşte cu gesturi tandre, apoi o închide priveşte din nou spre apă NU MAI AŞTEAPTĂ NIMIC cine a cunoscut-o ştie în spatele zămbetului sufletul ei e o rană un destin ce şi-l poartă îl duce cu ea oriunde chiar şi la capătul pământului

ce vârstă să aibă nu se ştie. în dreapta ei sunt palmieri înalţi şi leandru roz înflorit apoi sunt ceilalţi iubiţii neiubiţii rădăcinile trecutul… deodată se ridică de pe bancă şi face câţiva paşi se opreşte iar doi paşi în faţa unul la stânga doi paşi în spate unul la dreapta merge

în paşi de vals sau un dans ştiut doar de ea.

cu poalele fustei uşor ridicate pe tocurile ei înalte se întrezăresc picioarele frumos bronzate braţele-i sunt acoperite de o dantelă neagră iar chipul şi el bronzat este aproape acoperit de o pălărie cu boruri largi. Femeia misterioasă se opreşte din dans îşi scoate sandalele se aşează pe treptele falezei şi atinge apa cu picioarele e rece atăt de plăcută. închide ochii…

gândurile ei o iau razna toată copilăria şi adolescenţa îi trece prin faţa ochilor toţi anii pierduţi într-o clipă apoi se îndreaptă spre EL ar fi vrut să fie acolo cu EA s-o prindă în braţe să-i muşte din carne s-o învineţească s-o iubească aşa cum ştie doar el să devină

piatră şi metal odată fără oprire să-şi strige fericirea ar vrea să unească şi cerul şi pământul

femeia îşi scoate pălăria. ca o amazoană îşi scutură părul lung negru în soarele fierbinte pielea se închide şi mai mult la culoare două lacrimi îi cad aproape neobservat pe obraji ar vrea

ei da, ar vrea să se rupă în două jumatate să rămână acolo cu el şi jumătate să colinde lumea liberă… să colinde lumea.

ar vrea ca mâine să fie ieri ar vrea ca noaptea să fie zi să nu mai doarmă să nu mai sufere după tot timpul irosit să fie mereu o mireasă tânără cu un copil frumos în pântece… cu ochii albaştri.

ar fi vrut să-l urască ar fi vrut să dispară ar fi vrut să aibă puterea de a fugi de a-l fi părăsit dar trăieşte şi ea dupa ceilalţi merge în acelaşi ritm provocându-şi mereu sângele ţipând după o gură de fericire HIMERĂ se cheamă viaţa ei.

viaţa ei pare un spectacol fără sfârşit de pe o zi pe alta bagajele ei sunt gata făcute pentru plecări unele au rămas chiar nedesfăcute reveniri

sfidând frivolităţile femeia aceasta pare hotărâtă să fure fericirea s-o ascundă să bea paharul cu vin roşu până la fund să danseze nebună cu picioarele goale pe ritmuri sălbatice ţigăneşti în nisipul de la malul mării să râd zgomotos de moarte s-o înfrunte apoi s-o gonească să plângă de fericire după o noapte lungă

de dragoste.

se apropie

seara soarele apune după munţii stâncoşi.

femeia se urcă singură pe feribot e ultima cursă mai aruncă o privire înapoi poate să nu uite locul unde şi-a lăsat durerea şi dorul ştie

ştie nu va mai reveni niciodată cel puţin în această viaţă

se sprijină de marginea rece de metal

dedesupt scrie cu litere mari în stânga feribotului:

IZMIR

unde va mai merge femeia aceasta unde va mai călători

îşi va găsi vreodata drumul…

dar liniştea…

un bărbat tânăr o priveşte din celălalt capăt.

culoarea neagră îl frige îl stârneşte îl sperie

FEMEIA ŞI MAREA…

(KUŞADASI, TURCIA)