Interviu: Nermin si Nevzat Yusuf – O viata inchinata cartilor
În anul 2018 au început și vor continua să apară pe turcalaunceai.ro interviuri speciale cu personalități deosebite din România care au legătură cu țara noastră dragă: Turcia! Astăzi avem deosebita onoare de a găzdui cuvintele unor oameni extraordinari, cuvintele unor oameni-bijuterie: Doamna Nermin Yusuf și Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl, două personalități remarcabile, dedicate trup și suflet activității de traducător, respectiv celei de poet şi neobosiți promotori ai literaturii turce și tătare în România. În plus, domniile lor sunt ambasadorii modestiei, ai calmului sufletesc, ai unei profunde abnegații și al unui profesionalism desăvârșit.
Pentru cei care cunosc câte ceva din literatura turcă și tătară din România, poetul Nevzat Yusuf Sarıgöl nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru cei care doresc însă să-l cunoască și să-l descopere abia acum, îndrăznim să schițăm o scurtă prezentare în rândurile ce urmează.
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl s-a născut în 1936 în satul Sarıgöl, în prezent cunoscut sub denumirea de Albești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, școala gimnazială a urmat-o în Mangalia, iar liceul în Constanța. În 1962 își finalizează la București studiile universitare, în cadrul Facultății de Filologie. Până în 2005, continuă să lucreze în calitate de profesor universitar la Secția de Turcologie din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. O carieră colosală în învățământul universitar de 40 de ani!
Începând cu 1991, a lucrat timp de patru ani la Universitatea Ankara, la Facultatea de Limbă, Istorie și Geografie în calitate de profesor-invitat. Tot dumnealui a fost cel care a deschis secția de Limbă și Cultură Română din cadrul aceleași facultăți.
Domnul profesor a publicat peste 25 de cărți și peste 100 de articole de cercetare din domenii precum: lingvistică, literatură, folclor și etnologie, dar și din domeniul traducerilor. A făcut cunoscută literatura și cultura turcă, prin materiale publicate în cele mai valoroase reviste literare din România: ”România Literară” și ”Luceafărul”. Este răsplătit cu numeroase premii pentru creațiile sale literare și pentru întreaga creație literară.
Dintre cărțile sale amintim:
- Tabanıma Gömelek Çaktım – carte de nuvele în limba tătară apărută în anul 1995
- Kelebeklerin Öldüğü Gün – Ziua în care au murit fluturii – poezie în limba turcă (anul apariției: 1999)
- Kınalı Kurban – carte de nuvele în limba tătară apărută în anul 2013
- Șiir – carte cu poezii diferite scrise în trei limbi: turcă, tătară și română (anul apariției: 2016)
- Turna Yeri – Șiir – carte de poezii în limba turcă apărută la prestigioasa Editură Usar din Turcia (anul apariției: 2017)
- Poezie turcă modernă. Antologie scrisă alături de soția sa, Nermin Yusuf (anul apariției: 2017)
Traduceri
Cele mai multe dintre cărțile traduse în limba română de domnul profesor Nevzat Yusuf Sarıgöl sunt rezultatul unei frumoase și emoționante colaborări cu soția sa, distinsa doamnă Nermin Yusuf. Iată câteva dintre acestea:
- Nasrettin Hocaya Dair Masalları – Carte în limba tătară, anul apariției: 1983
- Dede Korkut, 2002
- Gazeluri, Fuzulî, 2005
- Leyla și Mecnun, Fuzulî, ediție bilingvă, selecție, 2007
- Cele mai frumoase basme turcești – 2011
Interviul
3 mai 2018, ora 11:00. Pașii ne poartă pe o stradă liniștită din centrul capitalei, chiar în casa invitaților noștri de astăzi. Avem marea onoare să le călcăm pragul, ca reprezentați ai Comunității Turca La Un Ceai. În interior, totul este învăluit într-o liniște și o calmitate profundă, doar motanul familiei pare să nu fie de acord cu vizita noastră. Însă se liniștește și el după câteva momente. Multe cărți sunt frumos și cu grijă aranjate în biblioteca din sufragerie, cel mai de preț bun al familiei. Numărul mare al cărților este mărturia unei vieți dedicate scrisului și traducerilor.
Suntem întâmpinați cu mare bucurie și cu mare căldură. Recunoaștem și ne încântă celebra ospitalitate turcă și tătară: nu putem refuza cu niciun chip nici ceaiul turcesc, nici baclavalele însiropate care au fost aduse de grijulia doamnă Nermin.
În ciuda vârstei înaintate, cei doi sunt extrem de tineri sufletește, spiritual și intelectual: domnul Nevzat destinde atmosfera cu glume fantastice izvorâte dintr-un extraordinar simț al umorului, iar doamna Nermin ne impresionează în mod deosebit prin puterea de muncă, prin numeraosele traduceri și proiecte pe care le desfășoară în prezent. Acest cuplu neobosit nu are timp să se gândească la vârstă, după cum ei înșiși declară. Se mențin tineri prin pasiunea pentru poezie și traduceri, prin proiectele literare din Turcia și România. Participă la evenimente culturale, lansează cărți personale sau antologii, au numeroase colaborări în Turcia și în diverse orașe ale României. Sunt un exemplu pentru noi toți din foarte multe puncte de vedere. Au admirația noastră, au respectul nostru pentru ceea ce fac, dar, în primul rând, pentru ceea ce sunt.
Începem cu emoție interviul:
Turca La Un Ceai: „Ati preluat în semnătura dumneavoastră de poet și denumirea locului în care v-ați născut, Sarıgöl. Ce reprezintă acest loc pentru dumneavoastră? A fost copilaria și adolescența dumneavoastră o poezie?
D-nul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Pentru populația din România turcă-tătară (așa cum a fost și în Turcia până la revoluția kemalistă a numelor de familie) nu existau nume de familie, spuneam Mehmet al lui Ahmet, Ahmet fiul lui Mustafa… În România tot așa a rămas. După modelul turcesc, am dorit ca numele de familie să fie Sarıgöl, denumirea localității în care m-am născut. În momentul de față se numește Albești. Denumirea s-a schimbat în anul 1936 când s-au făcut schimbările denumirilor localităților din Dobrogea, printre care și Sarıgöl. Aceast nume tradus ar veni „lacul galben”, ”sarı” – înseamnă ”galben” și ”göl” înseamnă ”lac”, ”lacul galben”. E vorba de o greșeală, absolut. ”Lacul galben” înseamnă un lac neîngrijit, nesănătos. Cred că trebuia să fie Sarıgül, ”tradafirul galben”, care este destul de frecvent ca nume de antroponime și toponime. Și de aici așa a fost trecut în acte, așa a auzit notarul, ”sarıgöl”, dar n-are nicio legătură cu ”lacul galben”, e vorba de ”trandafirul galben”. Pentru mine, într-adevăr, partea cea mai plăcută din viața mea de 82 de ani este perioada copilăriei în satul Albești – Sarıgöl. Chiar și acum am momente în care simt mirosul din perioada respectivă. Spre exemplu, mirosul paiului încins la treierat. La noi în comună era un mare moșier, Ianculescu, avea acolo vreo 450 de hectare și venea în fiecare vară cu o mașină, cred că era Mercedes-broască. Venea la pământul respectiv și trecea prin sat, era perioada secetoasă din Dobrogea, se făcea un praf… Cel mai mult îmi plăcea când alergam după mașina aceea, praful și mirosul scos, și acum țin minte lucrurile acestea. Sunt amintiri de care nu m-am debarasat. Simt și mirosul, și gustul perioadei respective. De fiecare dată mă duc cu mare plăcere în comună. Acum s-au schimbat foarte multe, au plecat unii, au venit alții. Dar recunosc locurile: ”Uite aici a stat familia cutare!” și știu și microtoponimia satului: ”aici este dealul lui Abdulah”, ”valea lui Nea Cutare”, ”urcușul lui Nea Ion”. Îmi face o deosebită plăcere să-mi aduc aminte și să retrăiesc toate aceste lucruri.
Turca La Un Ceai: Când discutam detaliile interviului, v-am întrebat care este rolul pe care l-ați îndrăgit cel mai mult de-a lungul timpului: cel de poet, cel de profesor universitar, cel de autor de cărți, de traducător, de etnograf? Și ați răspuns fără ezitare: „Cel de poet”. Domnule profesor, cum ați început să scrieți poezie?
D-nul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Da, cel de poet îmi place cel mai mult. Pentru că dacă ești profesor, ai o anumită atitudine, ai un comportament, ai un plan pe care trebuie să îl respecți, nu depinde numai de tine, pe când în partea cealaltă este altfel. Asta vreau, asta vreau să scriu, asta îmi place, pe când dacă ești profesor, trebuie să respecți anumite legi, anumite reguli ca să intri în ritmul vieții universitare. Și meseria poetului este puțin parșivă, în sensul că poți spune oricând: ”Asta e poezie, nu poți să înțelegi.” Cât despre întrebarea cum am început să scriu… Eu mereu am scris, așa cum fac și acum, cu degetul în aer. Întotdeauna scriu. Când iau un pix nou scriu cu el exact aceste cuvinte: ”Ce frumos scrie acest pix”. Primul lucru pe care îl scriu este întotdeauna acesta. Trecerea la scrisul propriu-zis, la poezie, am făcut-o cu foarte multe prudență și oarecum târziu – nu neapărat din motive de a gafa. Într-un fel gândești la 19 ani, altfel gândești la 40 de ani, altfel la 80 și, când tragi linia vieții, e important să trăiești în așa fel încât să nu-ți fie rușine de trecutul tău, dar să regreți anumite lucruri. Poți spune: ”Uite am făcut asta”, dar să nu-ți fie rușine. Acesta este modul meu de a privi viața. Să trăiești astfel încât să nu îți fie rușine de trecutul tău. Poți să regreți anumite lucruri, dar să nu-ți fie rușine. Asta înseamnă gravitatea lucrurilor. Scrisul dintotdeauna m-a și speriat. Pentru că dacă doar vorbești, poți spune: „N-am spus eu așa ceva”. Ai scris? Rămâne acolo consemnat. Toată viața rămâne consemnat. Și din acest punct de vedere, trebuie să faci o autocenzură foarte mare, să vezi ce lași după tine, să vezi ce scrii, cum scrii. Astăzi e posibil să lauzi o anumită stare și, după 20 de ani, să-ți pară rău că ai făcut-o.
Turca La Un Ceai: Care a fost parcursul dumneavoastră ca poet de-a lungul vremii? Ați continuat să scrieți întotdeauna pe aceleași teme? Cum a evoluat, cum s-a transformat poetul Nevzat Yusuf Sarıgöl?
Doamna Nermin Yusuf: A fost nevoie și de un impuls din partea familiei și din partea prietenilor ca să tipărească. El ținea manuscrise întregi, nu s-a hotărât să le publice decât mai târziu.
D-nul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Hai să zicem că este vorba de respect pentru cuvântul tipărit. Dintotdeauna, din păcate, cultura românească a avut mari suferințe. Începând din 1947 până în 1989, am fost martorii unor mari daune în perioada respectivă. Se ajunsese la un moment dat să negi tot ce fusese în perioada dinainte, inclusiv pe Eminescu. Cum poți să faci asta?! Când spun ”Eminescu” mi-e frică, mă apucă fiorii. Când citesc poeziile lui Eminescu, o fac cu evlavie, parcă stau de vorbă cu Eminescu, nu cu altcineva. Din păcate, au fost astfel de perioade nu numai la noi, cred că peste tot se întâmplă acest lucru, dar la noi parcă a fost frântura prea mare. Când spun la noi, mă refer la această parte a Europei. Frântura a fost prea mare, prea grosolană. Dacă te gândești cu respect la cultura respectivă, e o fractură foarte mare. Am fost în relații foarte bune cu Zaharia Stancu. Pentru că s-a cerut din Turcia, am făcut referat la vreo patru dintre cărțile dânsului, să fie traduse acolo. S-au tradus. „Desculț”, „Fata tătarului”, „Uruma”, „Pădurea nebună” și încă vreo 2-3. Și întotdeauna mi-a zis: ”Hai, domnule, hai vino-ncoace, să ai normele făcute”. Dar mereu am zis „Mai stați, vă rog, că nu sunt pregătit pentru așa ceva…” Era o condiție să scrii cel puțin 2-3 poezii pentru anumite persoane. Am început să public după 1990. Este pentru mine cea mai frumoasă preocupare, te lasă cu propria ta persoană, dacă ești conștient, efectul este, câteodată, devastator. Pentru că am o mare reținere și un respect față de cuvânt, pentru cuvântul tipărit care poate să te trădeze oricând. Poate să spună orice, să scoată din context.
Turca La Un Ceai: Ne puteți împărtăși care este cea mai dragă poezie pe care ați scris-o vreodată?
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl: E puțin didacticistă, ușor naționalist română. Eu când am fost la Ankara, am deschis acolo secția de Limbă și Literatură Română, eram împreună cu cei de la italiană, am dat o masă, primul lucru când am ajuns acolo a fost să pun o hartă, dar harta României Mari. Și mă întrebau: ”Ce e harta asta?” Pe italian, îl chema Polichi, spunea: „Dacă noi, toți italienii, am iubi Italia cum iubești tu dumneata România…” Patriotismul vine dinlăuntrul meu. Pentru că aici respir aerul, aici mănânc, aici m-am născut, aici sunt eu, e al meu.
Doamna Nermin Yusuf: Poate că suntem mai patrioți decât unii români. Ținem la țara asta pentru că e și țara noastră.
Poezia care îmi place cel mai mult este „Limba țintă”, în sensul gramaticii confruntative. Limba turcă e limbă sursă, limba țintă este limba la care aspiri. Poezia e dedicată dascălilor mei de limba română. Nu vă citesc decât câteva versuri.
”În mine se zbat două cuvinte fertilePrecum doi cai sălbaticiȘi se închid în misterul viclean al morțiiMușcând nesățioase din carnea de sub pleoapeÎn alaiul nocturn cu miresme suaveDouă cuvinte (pentru orice lucru) se zbat în mineUnul rostit din icnetul muțeniei dintâi
…
Două cuvinte se zbat în mineȘi mă-nalță până la nesăbuita turbare din mineOh și ce pătimaș și trudnicE să zbori în orice clipă cu două cuvinteSpre o singură rodireDin echilibrul limbii țintă”
E puțin didacticistă, dar, în general, scriu poezie abstractă. Scriu în trei limbi și, în fiecare limbă în care scriu, nu traduc, trăiesc. Trăiesc momentele în limba respectivă. Asta înseamnă bilingvism. Astea ar fi probele, dacă visezi în limba respectivă, înseamnă că a intrat în subconștient și acum, puțin mai grosolan, dacă înjuri în limba respectivă. Mulți turci și tătari din Dobrogea sunt excelenți vorbitori de limba română. Chiar Alexandru Graur a spus aceste lucruri. Și vorbesc, vorbesc în tătară și când vor să aducă o imprecație, imediat spun în română. Zic „Lasă, lasă, n-am spus în tătară, am spus în română.” Adică, într-un fel, „Nu mi-e rușine că am spus”. Când scriu în limba română, deja sunt în atmosfera limbii române. Nu caut cuvântul, cuvântul există aici. Caut în grupajul român. Scriu în română, turcă și tătară, acum chiar că mă laud, poeziile scrise pot fi în orice revistă din lume, nu mi-e teamă, mi-au spus-o și cei din Turcia. Eu niciodată nu spun că o poezie că e foarte bună, e suficient să fie poezie.
Doamna Nermin Yusuf: El colaborează cu niște reviste din Turcia. Chiar acum am trimis două poezii spre publicare. Este membru de onoare al Sindicatului Scriitorilor din Turcia. Acum, în sfârșit, s-a hotărât, a devenit și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Are o grămadă de premii. Cartea din care face parte poezia „Limba țintă” are poezii în trei limbi, dar nu sunt aceleași poezii. Nu e același lucru să scrii într-o limbă și apoi să traduci.
Turca La Un Ceai: Împreună cu doamna Nermin Yusuf, vă ocupați de o muncă asiduă pentru promovarea literaturii și a poeziei turce, în special, în România. Ne-ar face mare plăcere să aflăm mai multe detalii despre aceste proiecte extrem de valoroase și pentru care vă felicităm din toată inima.
Doamna Nermin Yusuf: ”Turna Yeri” este un volum apărut în limba turcă, la o editură prestigioasă, publicată anul trecut. Din păcate n-am putut merge, a fost o lansare foarte frumoasă. Noi avem un foarte bun prieten poet, și vine în România, va fi o lansare la Vâlcea, și va fi și la Bookfest o lansare la București, în mai 2018. Ne place extraordinar de mult (mai ales iarna când stăm mai mult în casă) și noi în discuțiile noastre de dimineața până seara numai asta discutăm. N-ai cum să ajungi la o editură mare pentru că trebuie să ai un renume. Așa este acum politica editorială. Noi oferim aceste cărți, nu le vindem, cu dragă inimă oferim celor interesați. Din „Antologia turcă” mai avem aproape 200 de volume. Nu este de vânzare, nu s-a difuzat prin librării. Editurile mici nu au contract cu librăriile. Nu se găsesc în librării, nicăieri… numai la noi. Noi suntem librăria. El mai are poezii scrise la editura Kriterion. Am colaborat foarte bine cu editura Kriterion…
În timp ce doamna Nermin ne oferă câteva exemplare din cărțile amintite, domnul Nevzat intervine cu umorul său caracteristic:
Domnul Nevzat Yusuf Sarigöl: Ai verificat să nu fi rămas pe acolo un act care să mă compromită, o scrisoare netrimisă?
Doamna Nermin Yusuf: Da, face notițe, își lasă bilețele în orice carte, dar și acelea sunt tot notițe de literatură. Editura Kriterion, până în anul 1989, a scos cărțile minorităților din România, mai funcționează și acum, dar este pe bani, atunci nu era pe bani. Tot la Kriterion este apărut un volum de nuvele în tătară, „Mi-am dat cu fluturi pe călcâi”.
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Ei au tradus titlul „Mi-am pus fluturi pe călcâi”, dar nu este corect. Aceasta e chiar o practică acolo, în Dobrogea. La țară, copil fiind, alergam în picioarele goale, și făceam întrecere. De la Piatra Arsă până la cimitir, să zicem. Ne aliniam acolo, și, înainte de a porni, ce făceam? Prindeam fluturi și ungeam călcâiul cu fluturi ca să alergăm repede. Deci traducerea corectă este „Mi-am uns călcâiele cu fluturi”.
Doamna Nermin Yusuf: Aici este un volum scos în Azerbaidjan, în limba azeră, traducere din limba turcă în limba azeră. Azera este asemănătoare limbii turce, este cea mai apropiată de limba turcă pentru că are multe influențe din limba persană, și în turcă și în tătară au intrat aceleași cuvinte. Mai are publicat un alt volum de nuvele în limba tătară, „Kınalı Kurban” „Jertfă Însângerată” – carte apărută cu sprijinul Uniunii Tătare din Dobrogea. Coperta este făcută de fiul nostru care este designer. Prima noastră carte împreună – „Povestiri despre Nastratin Hogea” – am luat din limba turcă și noi am rescris-o în limba tătară. Cartea a apărut în 1983, prima colaborare între mine și soțul meu. Aceasta a avut un foarte mare succes, pentru că la editură era director Domokos Geza, un om extraordinar care a făcut o lansare foarte frumoasă la Constanța și a avut mare răsunet. A fost oferită gratuit doritorilor. Am tradus Gazeluri de Fuzulî.
Turca La Un Ceai: E bine reprezentată literatura tătară la noi în țară?
Doamna Nermin Yusuf: Putem număra pe degete poeții. Există un fost coleg de facultate al lui care a scris și un roman de dragoste – Altay Kerim. Dintre tătarii și turcii din România, tinerii au optat mai mult pentru facultăți tehnice. Numai în generația noastră suntem câțiva care am făcut filologia.
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Să vă dau o statistică făcută în România, raportată la numărul de locuitori. Pe primul loc intelectual – cu studii superioare – sunt tătarii. Raportat la numărul de populație. Majoritatea sunt tehnocrați, ingineri, medici economiști, mai puțin științele sociale. Ca să fii inginer nu trebuie să ai neapărat nu știu ce, ai învățat la liceu, dar la științe sociale, trebuie să ai o acumulare; pe când la științele tehnice – știu regula, asta e, nu mai am nevoie de altceva.
Doamna Nermin Yusuf: – Din păcate suntem slab reprezentați în literatură. Doar pe degete, câțiva. Nu vreau să ne lăudăm, dar familia noastră, noi doi, am scos cele mai multe cărți în limba tătară. Mai ales eu, după ce m-am pensionat, am început să traduc. Iarna mă pun pe treabă. Ne ține mintea trează. Am tradus și Dede Korkut – care este precum o saga a popoarelor turcice, despre formarea popoarelor turcice pe vremea când erau numai triburi. Cartea este foarte apreciată în toată lumea. A circulat pe cale orală și acum, în Kirgistan, sunt oameni specializați (care se numesc manasçı) care recită această epopee.
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Este o foarte bună traducătoare pentru că are multă răbdare.
Doamna Nermin Yusuf: Plus trebuie multă perseverență. Am tradus multe basme turcești. Sunt niște basme foarte frumoase, specifice zonei orientale. Și acestea s-au epuizat foarte repede. Cât privește antologiile, au fost mai multe, prima în 1979, poezie tradusă din turcă din diferite perioade. Au fost scoase 10.000 de exemplare și toate s-au epuizat foarte repede, erau parte din celebra colecție BPT – Biblioteca pentru toți. Urmează ultima antologie de poezie turcă modernă, cea mai amplă de până acum, la care ne-a ajutat foarte mult domnul Osman Bozkurt, el ne-a selectat. Noi nu am avut legături cu generația mai tânără de poeți de acolo, el a luat acceptul de la toți, fiecare ne-a trimis câte patru din poeziile lor, de la cei care sunt mai importanți, cum e Nazim Hikmet, am pus mai multe și a ieșit această carte. Tot el a fost cu ideea coperții cu acest frumos curcubeu.
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl: Poezia modernă din Turcia este foarte valoroasă. Pentru că atunci când vorbim de poezie, ei au tradiție de cel puțin 1100 de ani.
Doamna Nermin Sarıgöl: E poezie serioasă. În Occident, sau chiar și în România, se scrie puțin diferit. Cea din Turcia nu e genul acesta. În primul rând socială, pentru că acești poeți sunt progresiști, adică săraci. Este o operă valoroasă. Anul trecut, la lansare la Bookfest, au venit cinci autori care apar în această antologie.
Turca La Un Ceai: În încheiere, mulțumindu-vă cu deosebită considerație pentru acest interviu, vă invităm, în măsura în care vă face plăcere, să împărtășiți cu noi o filosofie de viață, un principiu care vă definește ca om sau ca poet/traducător.”
Doamna Nermin Yusuf: În meseria de traducător, ca să fii bun și să nu dai rabat, în primul rând contează foarte mult să iubești ambele limbi, și să le știi pe amândouă la perfecție, că altfel nu se poate, undeva greșești. Ca să redai totuși dintr-o limbă străină în română mai ales din turcă e foarte greu, e o muncă care cere migală, răbdare, perseverență și multă iubire, dragoste față de ceea ce faci. Și trebuie să te dedici. Noi asta am făcut toată viața, am fost cu cartea în mână, și așa suntem și acum. Îl văd pe soțul dimineața, el se scoală foarte devreme, își face o cafeluță și tot cu cartea în mâini îl găsesc. Și are anumite preferințe, cărți care sunt ferfeniță, atât de mult a notat pe ele, citește și tot scrie.
Domnul Nevzat Yusuf Sarıgöl: În viață nu este totul roz. De fapt, sunt foarte multe piedici voite, nevoite. În momentele grele pentru mine, când n-ai nicio ieșire, îmi spun: „Ce bine că există poezia! Asta este supapa mea. Nu e vorba de lașitate. Măcar te retragi undeva unde poți să te aperi. Este o trăire interioară absolut inegalabilă. Preferința mea e un dicționar care a apărut în 1072, Divanu Lugat-it-Türk al lui Mahmut Kaşgarlı, e formidabil! De acolo aproape știu cuvintele pe de rost. Găsesc anumite cuvinte din dialectul tătarilor din Dobrogea, asta chiar că mă depășește, s-au păstrat timp de 1000 de ani, foarte puțin schimbate fonetic. E o adevărată aventură.
Încheiere
Ne-am luat rămas bun de la cele două distinse gazde cu o recunoștință imensă și cu mare bucurie în suflet, cu bucuria de a face cunoscute aceste minunate cărți, cu bucuria de a fi cunoscut două persoane extraordinare. Așa cum este obiceiul în cultura turcă de a săruta mâna persoanelor cărora le porți un profund respect, tot așa am simțit că trebuie să facem și noi în prezența doamnei Nermin și a domnului Nevzat. Dumnealor sunt doi îngeri pe pământ, aceasta este impresia pe care am avut-o, iar mâna sărutată și dusă la frunte trebuie pusă, apoi, pentru totdeauna, pe inimă
.
S-ar putea să-ți placă și
Stiri pe scurt din Turcia
Expresii haioase in turca
Un comentariu
Deniz Erdal
Buna seara
Ma numesc Deniz Erdal sunt cetaten Turc Cunoastem pe d.nu Sarigol de mult.Dar am pierdut legatura cu dumnealui.Daca va rog frumos cum va aveti un nr.de contact telefonic.
Sa ma ajutati va rog.
Cu stima
Deniz Erdal
0747837808