Recomandari si sfaturi pentru tine

Unde mancam în Turcia?

mâncare proaspătă, gătită la vedere
Mâncare proaspătă, gătită la vedere

În Turcia nu vei da doar peste o listă interminabilă de preparate culinare, ci şi de multe tipuri de localuri în care să le deguşti. Poţi alege dintre:

Lokanta – Cel mai răspândit tip de local, unde mâncărurile sunt afişate de obicei la intrare, iar bucătarii gătesc adesea în faţa clienţilor. Aici găseşti hazır yemek – mâncăruri din carne sau legume gata preparate expuse în recipiente din oţel inoxidabil. De multe ori lipseşte meniul, poţi însă solicita unul, deşi nu este nevoie, toate prepartele fiind la vedere. Obiceiul este să-ţi iei o tavă, o farfurie şi să o umpli cu tot ce-ţi face cu ochiul. De regulă aici poţi alege dintre supă-cremă – çorba, mâncăruri cu vinete sau legume de sezon – sebzeli yemek, care merg de minune cu un sos rece de iaurt – haydari, preparate cu carne sau năut – nohut, sulu yemek – mâncăruri pe bază de sos de tomate şi neapărat pilaf. Salatele proaspete şi deserturile pe bază de lapte nu lipsesc nici ele.

Restoran – aici ai parte de meniu a la carte, meze – mai multe farfurii cu aperitive, uneori însoţite de alcool, o varietate mare de preparate pentru felul principal şi preţuri ceva mai ridicate.

blog 8
În Kadıköy, Istanbul

Kebabçı / Ocakbaşı – amplasate la colţ de stradă sau pe arterele foarte circulate ale oraşelor, sunt micile localuri care vând kebab. Aici poţi servi şi o ciorbă, două sau trei tipuri de salată, răcoritoare şi nelipsitul ayran – iaurt amestecat cu sare şi apă. Dacă vezi inscripţia Ocakbaşı asta înseamnă că preparatele vor fi gătite în faţa ta, o experienţă care nu ar trebui ratată.

Köfteci – aici găseşti în loc de kebab, köfte – un sortiment delicios de chiftele.

Pideci – Cele mai apetisante pide – lipie turcească umplută cu brânză, caşcaval, cârnaţi sau carne de miel – prind viaţă în aceste localuri.

Börekçi – mai mult o vitrină umplută-ochi cu plăcinte turceşti, de la care poţi cumpăra şi ayran.

Balık lokantası – restaurant cu preparate din peşte.

Meyhane – aici intră doar bărbaţii turci pentru că meyhane este de fapt o cârciumă în care aceştia servesc meze, balık, salata şi rakı, până târziu în noapte.

Aile salonu – în oraşele îndepărtate ale Turciei te va surprinde să afli că femeile şi copiii trebuie să intre doar în localurile unde este specificat la intrare aile salonu – restaurant pentru familii. Restul sunt destinate exclusiv bărbaţilor.

Pastane – cofetărie, mergi aici dacă vrei să cumperi lokum – rahat turcesc, îngheţată, prăjituri cu cremă sau halva.

Muhallebici – deserturi pe bază de lapte.

Baklavacı – raiul baklavalelor.

Un muameleleri – patiserie, te va tenta cu siguranţă dacă iubeşti covrigii turceşti, plăcintele şi diversele sortimente de börek.

Fırın – brutărie

blog 9

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!