Larisa, İzmit, Aventuri înainte de cununie

Larisa din İzmit ne povesteşte azi despre aventurile de care a avut parte înainte de un moment important din viața ei.

”Zilele noastre aventuroase de dinaintea Nikah-ului (Cununia Civilă în Turcia).

Se știe bine că atunci când ești îndrăgostit peste măsură, te „scalzi” în acea stare veșnică de „plutire”, visare, beatitudine si extaz duse la extrem. Lucru care de multe ori se va dovedi a-ți fi în dezavantaj atunci când ai niște responsabilități birocratice, mai ales în Turcia!

Cum se poate derula un astfel de scenariu? Vi-l voi expune exact pe al nostru, al meu și al fostului meu iubit, în prezent soț.

Relațiile la distanță nu sunt deloc o plăcere, poate doar acum reflectând și fiindu-mi dor de acele întâlniri emoționante ale noastre. Atunci cand am fost întrebată de el dacă vreau să-i fiu soție și, dacă accept să locuiesc alături de el în Turcia, am spus da, știind deja în sufletul meu că el este alesul! Am venit „înarmată” în Turcia cu actele necesare căsătoriei (certificatul meu de naștere și certificatul de celibat apostilat). Actul acesta are o valabilitate de 6 luni, eu având la vremea aceea o perioada de 3 luni de zile legale de stat în Turcia.

Am consimțit amândoi că este timp pentru toate. În prima lună și jumătate nu am vrut să știm de nimeni și de nimic, am trăit zilele acelea la intensitate maximă, explorând „lumea” împreună, fericiți până la cer! De câte ori discutam despre cununia noastră civilă, ne închipuiam că vom fi doar noi doi (bineînteles și martorii cununiei), că vom spune DA, vom semna și vom fugi în explorare. Eu și el suntem la fel când vine vorba de intimitate, ne dorim să fim doar noi, poate că suntem orgolioși însă în iubire se acceptă asta, nu-i așa? E prea frumoasă lumea noastră, o lume din doi!

Ne-am „trezit” în ultima lună (trecuseră deja cele 2 luni legale de stat în Turcia), că trebuie să ne căsătorim totuși! Înainte de alergătura birocratică, am mers în grabă la părinții lui, am stat de vorbă cu ei (mai mult soțul meu) și le-a explicat că..vrem să ne căsătorim, cât mai repede! Cât de repede? În maxim 2 săptămâni! Ei bine, au rămas cu gura căscată, însă au fost tare, tare fericiți așa că, am sărbătorit în acea seară!

Revenind acasă, în Izmit, am fugit efectiv la starea civilă. Am fost întâmpinați de un ofițer al stării civile tare simpatic. I-am scos toate actele necesare și așteptam cu mari emotii o reacție. Citind, citind și iar citind, limba română l-o fi epuizat complet, așa că, într-un final îl roagă pe soțul meu să îi traducă. A urmat o serie de traduceri, din română în engleză de către mine, lui Çağrı, apoi o altă traducere din engleză în turcă, a soțului meu, către ofiterul stării civile. După alte minute bune de „pauză” ale domnului ofițer turc, ne informează că actul de celibat nu este în regulă deoarece nu sunt trecuți și părinții mei. Ne-a refuzat ferm actele, sfătuindu-ne să luam legătura cu cei de la Consulatul Romaniei, în vederea obținerii unui alt certificat de celibat, în care să fie menționat numele părinților mei, iar dacă nu va merge așa, să merg în România, pentru a obtine un alt certificat de celibat apostilat! Sună ușor, nu-i așa?

Ei bine am părăsit biroul stării civile din Izmit extrem de întristati. Mai aveam o lună de stat legal în Turcia. Cum să obțin un alt certificat în mai puțin de o lună, sau și mai rău, cum să ajung în România, să obțin al doilea certificat (dacă urmau să accepte așa ceva) și să mă reîntorc în Turcia la timp pentru cununia civilă? Ohh..acum râd puternic, atunci plângeam. Am sunat la Consulatul României îndată, iar dânșii mi-au spus că trebuie să aștept până la 90 de zile pentru solutionarea acestei „probleme”. Bun! În seara aceea, eu și soțul meu ne transformaserăm din doi îndrăgostiți, în doi îndrăgostiți tare birocatici. Soțul meu a dat telefoane peste telefoane, a făcut plangeri, a făcut cereri.

Eu am luat legătura cu autoritățile din România și mi s-a spus clar că acest certificat de celibat este standard și nu pot modifica absolut nimic, mi-au spus că probabil este o neînțelegere între acordul dintre România și Turcia pe partea de căsătorii. Am luat certificatul meu de celibat si l-am examinat minute în șir.. pănă când, am zărit acolo un „amănunt” de o importanță crucială, care dovedea că actul este perfect „sanătos”, gata pentru viitorii însurăței! Și anume, în acest act de celibat este trecut un număr unic, ce face trimitere exactă la certificatul de naștere, acolo unde nașterea a fost trecută în registrul stării civile în dreptul acestui număr unic. Am sărit în sus de bucurie, am înteles logica și simplitatea actului și am știut că dreptatea e de partea noastră, în timp ce iubitul meu mă privea mirat discutând la telefon această „problemă” birocratică a noastră cu un alt ofițer turc.

A doua zi de dimineată eram primii la starea civilă, așteptând fără emoții de data asta, ci siguri pe noi! De această dată, s-a lăsat așteptat domnul ofițer al stării civile.. într-un final a sosit și ne-a privit cu uimire, fiind surprins de vizita noastră, spunându-ne „mașallah, mașallah!” (parcă ar fi spus „măi să fie, nu vă lăsați!”).

Soțul meu are darul de a se face plăcut atunci când vorbește asa că, foarte calm, i-a explicat dânsului legătura directă a acestui număr unic cu certificatul meu de naștere acolo unde sunt trecuți și părinții! Nu s-a declarat mulțumitö a mai examinat actul minute în șir, după care ne-a rugat să mergem la un traducător autorizat să-l traducem și poate vom avea o șansă. L-am tradus, însă chiar și așa dânsul era nemulțumit. Apoi soțul meu i-a explicat din nou și din nou, până când a spus TAMAM! Ne-a mărturisit că de obicei nu face așa, însă noi vom fi excepția.. încă mă intreb ce găsesc ofițerii stării civile din Turcia în neregulă acestui certificat standard de celibat, apostilat de către statul Român.

Acum îmi amintesc că Çağrı tot dând telefoane în seara aceea în care eram complet dezamăgiți, a luat legătura cu un prieten al tatălui său care lucrează exact în acel punct al stării civile din Izmit. Ne-a promis doar că ne poate ajuta cu data cununiei civile, să fie cât mai repede posibil și să îl anunțăm imediat ce sosim la starea civilă. Revenind acum la momentele din biroul acelui ofițer al stării civile, imediat după acceptarea actelor noastre, soțul meu a luat legătura cu acel prieten al tatălui, dănsul și-a făcut apariția în birou, au vorbit toti trei preț de câteva minute.

În următoarele momente am fost întrebată de către iubitul meu: „Când vrei să te căsătorești cu mine luni, miercuri sau vineri?!” (acestea fiind zilele imediat libere pentru oficializarea căsătoriei). Eram extrem de emotionați și fericiți până dincolo de cer! Am răspuns miercuri, pentru că am vrut să fim căsătoriți pe data de 11. Eu sunt născută pe data de 11 și deși nu cred în astrologie sau numerologie, acest număr mi se pare „magic”!

Să nu credeți că în 3-4 zile a mai fost timp de organizat, de invitat familiile noastre. Și nu ne-a părut nicio secundă rău! Bineînțeles că ne iubim foarte mult familiile, însă momentul ăsta era doar al nostru, nu al stresului organizării strângerii a două familii (una din România) la Izmit pentru 5 minute în care vom spune „da”. Iar noi ne doream să fim singuri după acest moment, atat de deosebit pentru noi. Familiile noastre au înteles perfect și s-au bucurat la unison pentru noi, știind că vom sărbători împreună după acest moment. Poate că noi doi suntem cuplul acela atipic. Ne ferim de lucrurile superficiale, vrem doar autenticitate. Drept urmare, nici petrecerea de nuntă nu ne-o dorim! Însă aici nu reușim să „scăpăm” așa ușor, căci părinții soțului meu așteaptă nunta băiatului lor mai mic „de-o viață”, după cum s-au exprimat. Așa că, aici i-am înteles și am căzut amăndoi de acord că..vom avea și petrecerea nunții.
Que sera, sera!

Am învățat că Dumnezeu a avut totul plănuit pentru noi, ăsta a fost momentul nostru, miercuri, 11 iuliei 2018.

S-a întâmplat totul exact așa cum ne place nouă, în liniște și în intimitate, martorul lui Çağrı a fost Zeyd (ah, ador numele ăsta), cel mai bun prieten al lui, iar martorul meu a fost vecinul nostru, Erdem care este și actor al Teatrului Municipalitații din Izmit și un prieten de nădejde. Am fost surprinși și de alți câțiva prieteni de-ai soțului meu, iar cel mai tânăr invitat la cununia noastră a fost Mehmet Kemal, un nou-născut de 2 luni!

In acel birou al depunerii actelor civile, erau mai multe cupluri, cupluri de turci sau cupluri mixte, ca și noi doi. Am observat că acolo unde întâmpinau dificultăți, așa cum am întâmpinat și noi, imediat acei oameni ridicau glasul în fața ofițerilor, ceea ce se termina chiar cu poftirea lor afară.
Și în interiorul nostru se desfășurau furtuni, însă am tratat totul cu calm și cu argumente reale, dovedite. Și de data asta, am cucerit turcii! Glumesc, este categoric un mare câştig de ambele părți.

Iar pentru persoanele care întâmpină sau vor întâmpina dificultăți în depunerea actelor de stare civilă în Turcia, vă recomand să aveți atitudine măreață, calmitate şi dulceață în glas, în aşa fel încât să vă adunați resursele şi să gândiți clar, pentru a vă putea expune argumentele reale. Ofițerii turcii sunt dornici să întâlnească străini cu inima caldă.”