Mirel Matyas: TOP 10 experiente de calatorie in Turcia

Suntem norocoși. Suntem onorați. Suntem în culmea fericirii. Mai rar să avem parte de așa prieteni frumoși, strânși într-un singur loc datorită proiectului Turca La Un Ceai. Pe zi ce trece, avem marea bucurie să cunoaștem alți și alți oameni frumoși, deschiși, simpatici, umblați (prin Turcia!), de la care avem ce să învățăm, de la care primim o energie fantastică și care ne dau pur și simplu aripi să putem continua tot ceea ce ne-am propus vis-a-vis de acest proiect minunat!

Astăzi facem cunoștință cu o altă persoană deosebită, un om special, care iubește călătoriile, matematica, elevii de liceu și… fotografiile! Mirel este profesor de matematică la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. Este pasionat de călătorii și fotografii și administrează de 5 ani blogul Foto-Travel (www.mirel-matyas.blogspot.ro), pe care scrie în general impresii de călătorie, dar și diferite articole de promovare turistică.

”Am avut șansa de a călători în câteva din țările europene – Ungaria, Austria, Croația, Slovenia, Slovacia, Polonia, Cehia, Italia, Spania, Portugalia și Turcia – fie pe cont propriu, fie grație unor proiecte educaționale. Dintre toate destinațiile vizitate, Turcia și, mai cu seamă, Istanbulul mi-au rămas cel mai adânc întipărite în suflet. Dacă ar fi să aleg, aș prefera Turcia, conștient de faptul că mai am încă multe de văzut. Turcia a însemnat și o experiență fotografică inedită, nu cred că există ceva mai frumos de surprins prin obiectivul aparatului de fotografiat decât culorile Turciei date de pitorescul orașelor, de bazarurile multicolore sau de peisajele de vis ale Cappadociei sau cele de la Pamukkale. Mulțumesc, Turca La Un Ceai, pentru provocarea de a scrie despre țara de care mă simt cel mai atașat din punct de vedere turistic!” ne-a scris prietenul nostru.

Am găsit pe site-ul prietenului nostru articole minunate dedicate călătoriilor în Turcia, cu fotografii foarte reușite și care surprind atât de bine farmecul acelor locuri. Așa că, atunci când vei avea răgaz pentru sufletul tău, pornește în această călătorie minunată în care Mirel îți va fi ghid mai mult decât bucuros!

Mirel a pregătit special pentru prietenii din Comunitatea Turca La Un Ceai un top al celor mai frumoase obiective turistice, atracții pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi sau te reîntorci pe pământ turcesc, iar impresiile lui sunt însoțite de recomandări prețioase pentru fiecare loc în parte! Să curgă impresiile!

„Oricine ce ar zice, Turcia rămâne una dintre cele mai interesante destinaţii turistice. Situată geografic, dar şi mental, la graniţa dintre Europa şi Asia, dintre Orientul apropiat şi Balcani, Turcia atrage ca un magnet milioane de turişti. Asta şi pentru că de-a lungul secolelor, un mix de culturi şi civilizaţii sau de religii şi-au lăsat amprenta adânc în tot ceea ce înseamnă azi cultura şi civilizaţia turcă. Aşa că, odată ce-i treci graniţele, vei simţi o atracţie ciudată, vei dori să revii mereu.

Poate cel mai bun mod de a vizita Turcia, de a-i descoperi farmecul aparte, este să realizezi un circuit. Să nu te limitezi doar la fascinantul Istanbul şi nici la clasicele staţiuni de pe litoral – fiecare fiind o destinaţie turistică în sine – ci să te avânţi în interiorul Anatoliei, să dai la o parte straturile istoriei. Iată de ce, încercăm în cele ce urmează să prezentăm zece experienţe de călătorie surprinse într-un circuit al Turciei. Nu este neapărat un clasament, deşi orice ordine de prezentare poate părea subiectivă.

10. Lacul sărat Tuz Gölü

Tuz Gölü este denumirea în turcă pentru „lac de sare”. Situat în provincia Ankara, între Aksaray şi capitala Turciei, aproape de drumul european E90, lacul de sare este al doilea cel mai mare lac ca şi întindere din Turcia şi cel mai sărat lac din lume, având o salinitate de 33%. Este şi astăzi una dintre rezervele importante de sare, asigurând 60% din necesarul de sare al Turciei. În partea de nord a lacului, acolo unde în sezonul de vară apa scade, o imensă mare de sare, de un alb dureros – mai ales dacă razele soarelui se reflectă, se oferă vederii turiştilor. Şi nu sunt puţini cei care se opresc şi vor să vadă cum e să mergi pe sare. Există un punct turistic amenajat, acolo unde şoseaua este aproape tangentă întinderii albe. În spiritul comercial al turcilor, aici s-a dezvoltat un bazar unde majoritatea suvenirurilor sunt pe bază de sare, există o minimă infrastructură turistică şi chiar un magazin care vinde produse farmaceutice pe bază de sare, de unde scapi cu greu fără să cumperi nimic.

Dar cei mai mulţi care se opresc aici, vor să calce pe întinderea de sare. Unii se aventurează sute de metri, alţii se mărginesc să privească de pe margine. Însă cu toţii vor să fotografieze minunea. Căci nu ai parte de aşa ceva în fiecare zi. Cunoscătorii, majoritatea localnici, vin şi sapă cu mâinile gropi adânci de 30-50 cm, largi cât să poată sta cu picioarele în groapa care se umple repede de saramură. Spun că face bine la reumatism sau la bolile de piele, aşa că ai să-i vezi stând cu o pernă sub ei, cu pantalonii suflecaţi şi cu un ziar în mână.

Recomandare: Protejați-vă ochii cu ochelari de soare! Albul ”mării de sare” în combinație cu lumina puternică a soarelui poate cauza neplăceri.

9. Anticul Ephesus şi Casa Fecioarei Maria

Aproape de Kuşadası se află oraşul Selçuk, construit aproape de anticul Ephesus/Efes. Situl arheologic al vechiului oraş este unul dintre cele mai bine conservate din întreaga lume romană. Întinzându-se pe o suprafaţă generoasă, ruinele anticului oraş benefiază astăzi de infrastructură turistică modernă: automate de eliberare a biletelor (utile pentru a evita cozile), ghiduri audio sau vizite ghidate. Anticul Ephesus datează din sec XI î.Ch., fiind întemeiat de colonişti ionieni. A devenit, în timp, unul dintre cele mai importante centre urbane ale lumii antice. A trecut prin diferite stăpâniri, romanii fiind cei care şi-au lăsat definitiv amprenta asupra aşezării, aşa cum s-a păstrat până astăzi. Ruinele mai păstrează încă grandoarea de altădată, de la intrarea în situl arheologic şi până la ieşire, acolo unde e Poarta lui Neptun, drumul roman – un fel de bulevard al antichităţii – poartă paşii turiştilor veniţi din toată lumea. Impresionează ruinele Bibliotecii lui Celsus – numită aşa după numele senatorului Tiberius Julius Celsus Polemaeanus; Agora, teatrul sau simplele prăvălii şi case înşirate de-a lungul străzii principale şi decorate cu superbe mozaicuri.

Ephesus/Efes este un loc vizitat de pasionaţii de istorie antică, dar şi de creştini, oraşul fiind legat de numele evangheliştilor Ioan şi Luca, dar şi de al Fecioarei Maria. Nu departe de aici, pe dealul ce domină zona, se află, conform tradiţiei creştine Casa Fecioarei Maria (în limba turcă: Meryem Ana evi). Este unul dintre locurile de pelerinaj mariane, recunoscut de biserica catolică, mulţi credincioşi vin aici să se roage la altarul improvizat în casa de piatră. Impresionează un „zid al doleanţelor”, mii de bileţele pe care pelerinii îşi scriu dorinţele sunt legate unele de altele şi întinse pe zidul de lângă cele trei izvoare cu proprietăţi miraculoase.

Recomandare: Întrucât în zona ruinelor de le Efes nu prea există loc în care să vă adăpostiți de razele soarelui, este indicat să aveți fie o pălărie cu borurile largi fie chiar o umbrelă. Vizitele ghidate pot fi lungi, iar o sticlă de apă poate fi utilă. De asemenea încălțămintea trebuie să fie una adecvată. Chiar și într-o țară cu tradiție islamică, așa cum este Turcia, vizitarea locurilor considerate ”sfinte” trebuie făcută cu decența necesară și cu respectul față de alți turiști. Femeilor li se recomandă să aibă umerii și capul acoperit, iar bărbaților să poarte pantaloni lungi.

8. Oraşul subteran din Kaymaklı

În sudul Parcului Natural Göreme se află oraşul Kaymaklı (Enegup, în greacă) care la prima vedere nu are nimic de oferit. Ba mai mult, multe din clădiri sunt în ruine, iar urmele Războiului de Independenţă din 1920 sunt încă vizibile. Cenuşiul clădirilor este pigmentat de imense drapele roşii cu portretul întemeietorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. Însă autocarele cu turişti nu ajung aici pentru oraşul în sine, ci pentru ce se ascunde în subteran. Pentru că în solul de origine vulcanică, chiar sub clădirile actualului oraş, se întinde o imensă reţea de tuneluri, un adevărat oraş subteran. Pare greu de crezut, dar „oraşul” subteran se desfăşoară pe 8 niveluri, doar 4 fiind deschise turiştilor.

După ce se coboară prin amenajarea turistică de la intrare, urmează vizita ghidată (aici se fac doar vizite ghidate) printr-un labirint de tuneluri săpate în rocă, slab luminate şi uneori atât de joase încât mergi mai tot timpul aplecat. Evident, sunt şi zone mai largi, cum ar fi biserica sub formă de navă de la nivelul 2 sau numeroasele locuri de depozitare de la nivelul al treilea. Interesante sunt locurile amenajate pentru depozitarea vinului, dar şi puţul de ventilaţie ce străbate toate cele 4 niveluri şi are o adâncime de 80 de metri. O vizită aici poate fi o experienţă unică, dar nu este indicată celor care suferă de claustrofobie. La suprafaţă, nu lipseşte bazarul, de unde cei ineresaţi pot să-şi cumpere atât clasicele suveniruri, cât şi obiecte de îmbrăcăminte.

Recomandare: Diferența de temperatură între exterior și galeriile subterane poate fi și de 10 grade. Așa că nu strică să aveți la îndemână ceva mai gros. Cei care suferă de claustrofobie sau care au probleme cu spatele, ar fi mai bine să nu se aventureze, sunt unele porțiuni d egalerie foarte înguste și foarte joase. Dacă mergeți în grup, încercați să țineți ritmul cu partenerii de grup. E neplăcut să te pierzi prin labirintul de galerii.

7. Atelier de ceramică – Avanos

Cappadocia este un ţinut mirific, oraşele vechi săpate în tuful vulcanic peste care s-au suprapus clădirile şi blocurile moderne, ascund comori nebănuite. Situat la marginea parcului Natural Göreme, orăşelul Avanos este un centru ceramic renumit în Turcia şi în toată lumea. Este traversat de râul Kızılırmak (Râul Roşu), cel mai lung râu din Turcia şi care oferă argila de culoare roşie, de cea mai bună calitate, materia primă pentru atelierele de olărit de aici. Meşteşugul e vechi, de pe vrema hitiţilor. Cele câteva ateliere de ceramică sunt mici şi prospere afaceri de familie, în care tradiţia este dusă mai departe din generaţie în generaţie, de exemplu Sultans Ceramic. Turiştii care ajung în zonă pot vizita aceste centre, ospitalitatea specifică turcilor fiind evidentă. Potenţialii cumpărători sunt poftiţi în atelierul în care pe o roată a olarului li se face o demonstraţie, apoi sunt lăsaţi să-şi confecţioneze singuri vasul; sunt duşi în atelierul de creaţie unde meşterii pictează într-o linişte ce face parte parcă din decor, farfurii gigantice sau vase ce vor fi expuse în cele mai luxoase saloane. O muncă migăloasă ce necesită timp şi multă răbdare. Sub ochii curioşi ai turiştilor, complicatele modele, adevărate dantelării, prind formă şi culoare. Mai apoi, turiştii sunt ademeniţi în zona destinată comercializării. Aici, toţi pereţii încăperii săpate în roca de tuf vulcanic sunt plini de rafturi, unde îţi fac cu ochiul cele mai frumoase elemente de ceramică pe care le-ai văzut vreodată: boluri, farfurii de diferite forme şi mărimi, ulcele, servicii de ceai sau faianţă decorativă. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, de la câteva lire – preţul simplelor – suveniruri până la mii de euro pentru obiecte unicat.

Recomandare: Nu uitați că vă aflați pe o proprietate privată, așa că cereți-vă voie dacă vreți să fotografiați. De asemenea, se cade ca o dată acceptat tratementul gazdelor (cafea sau ceai) trebuie să le întoarceți favorul și să cumpărați cel puțin un produs, fie el cât de ieftin. Sunteți în Turcia și a negocia prețul este o artă dar și o obligație…

6. Anıtkabir – Mausoleul lui Atatürk din Ankara

Turcia modernă este opera vizionarului părinte fondator al Republicii, Mustafa Kemal Atatürk. Practic, Turcia laică de astăzi s-a format pe ruinele fostului Imperiu Otoman, odată cu sfârşitul Primului Război Mondial şi în urma aşa-zisului Război de Independenţă din anii 1920-1923. Peste tot în Turcia, turiştii vor fi uimiţi să vadă portretele primului preşedinte al Republicii, iar imaginea acestuia alături de drapelul naţional sunt simboluri ale patriotismului turc. Însă nicăieri prezenţa, fie ea şi simbolică, a lui Atatürk nu este mai pregnantă ca şi în capitala Ankara, acolo unde se află Anitkabir – mausoleul acestuia.

Monumentul în sine nu este atât de grandios cât este de impunător. Stilul arhitectural al complexului – căci este vorba despre un imens complex de clădiri şi pieţe – este minimalist, nu aminteşte deloc de arhitectura otomană. A fost construit abia după cel de-al Doilea Război Mondial, între anii 1944-1953, după planurile arhitectului Emil Onat.

Vizitatorul ce intră în Anıtkabir trebuie să urce 26 de trepte pentru a ajunge la Calea Onoarei – o alee lungă de 262 metri şi lată de aproape 13 metri, pavată cu dale mari de travertin şi flancată pe fiecare parte de câte 12 lei hitiţi. În capătul acesteia se deschide o imensă piaţă de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni de 129 x 84 metri, care poate adăposti până la 15.000 de oameni. Este Piaţa de Ceremonii care are pe una dintre laturile sale cea mai impunătoare construcţie a complexului – Mausoleul. Pentru a-l pune şi mai bine în evidenţă, trebuie să urci alte 42 de scări. Clădirea, ce se extinde pe două niveluri, adăposteşte camera mormintelor, situată sub sarcofagul simbolic din Sala Onoarei. Aici, o gardă permanentă formată din militari ai diferitelor arme sunt prezenţi 24 de ore din 24.

Complexul mai adăposteşte un impresionant muzeu, dedicat aproape în întregime şirului de bătălii care au dus la eliberarea actualului teritoriu al Turciei şi la proclamarea Republicii în 1923. Desigur, totul se învârte în jurul personalităţii lui Atatürk. Realismul cu care sunt redate scenele, panoramele uriaşe şi picturile, la care se adaugă fondul sonor, toate au darul de a impresiona, de a crea o anumită stare de spirit. Sunt şi săli speciale în care sunt expuse obiecte personale ale primului preşedinte al Republicii. Întregul complex Anitkabir se află în mijlocul unui parc imens de 7,5 hectare, intitulat Parcul Păcii.

Recomandare: Pentru majoritatea turcilor, primul lor președinte și fondatorul republicii, Mustafa Kemal Atatürk, este un erou național. Aşa că indiferent de părerea dumneavoastră, acordaţi-i respectul cuvenit. În mausoleu, păstrați liniștea și urmăriți indicatoarele care vor preciza dacă este permis să faceți poze.

5. Konya – oraşul sfânt

Chiar dacă în Turcia religia islamică este omniprezentă, forma de organizare laică a statului dă de multe ori impresia că eşti în Occident. Poate doar siluetele minaretelor care străpung cerul te readuc la realitate. Însă, în Konya, oraş situat în partea de sud a Anatoliei Centrale, lucrurile se schimbă radical. Aici majoritatea femeilor au capul acoperit, parcă şi atmosfera din jur este una încărcată de spiritualitate. Este şi firesc să fie aşa, aici se găseşte Mausoleul Mevlana – al doilea cel mai vizitat loc din Turcia după palatul Topkapî din Istanbul. Mausoleul şi mănăstirea ordinului întemeiat de Rumi – un mistic persan al islamului, cunoscut sub numele de Mevlana („Stăpânul nostru”) -, impresionează prin stilul arhitectural aparte, dar şi prin atmosfera specifică.

Ordinul întemeiat de Mevlana pe la 1230 a fost interzis şi scos în afara legii în 1926, iar complexul de clădiri al mănăstririi, mausoleul, moscheea şi cimitirul au fost transformate în muzeu. Turiştii care ajung aici vor fi impresionaţi de camerele mici asemănătoare cu chiliile din mănăstirile occidentale, decorate aşa cum erau pe vremuri şi în care sunt expuse diferite obiecte care au aparţinut ordinului. Într-una din aceste chilii, un călugăr citeşte fără întrerupere din Coran, probabil este schimbat de un altul, la un anumit interval de timp. Mai toţi turiştii, fie ei arabi, turci sau europeni se opresc, îşi scot telefoanele şi fac câte o poză. Călugărul nu pare deloc deranjat, citeşte în continuare. Ai impresia, judecând după înfăţişare şi vestimentaţie, că te-ai teleportat în timp, însă telefonul mobil al acestuia, de sub măsuţa pe care se află Coranul trădează vremurile actuale.

Desigur, cel mai vizitat loc este mausoleul care are un dom verde, sub care se află sarcofagul lui Mevlana, al tatălui său şi al altor membri ai ordinului. De asemenea, foarte vizitate sunt şi relicvele, printre care cea mai importantă este cutia de sidef ce adăposteşte câteva fire din barba lui Mahomed.

Recomandare: În Konya nu sunteți în Istanbul! Dacă în metropola de pe Bosfor, comportamentul turiștilor este apropiat de cel occidental, aici, în orașul sfânt, tradițiile islamice sunt adânc înrădăcinate și păstrate cu sfințenie. În interiorul mănăstirii și, mai cu seamă, în mausoleu, trebuie să aveți o ținută adecvată, ca în orice lăcaș sfânt.

4. Muzeul în aer liber Göreme

Rămânem în zona Cappadocia, acolo unde în peisajul cu aspect selenar dat de tuful vulcanic, oamenii au încercat – şi chiar au reuşit – să supravieţuiască în cele mai vitrege condiţii, scobindu-şi locuinţe în stâncile ce se înalţă peste tot. Aşa că nu trebuie să ne surprindă faptul că primii creştini şi-au găsit adăpost aici, fugind din faţa islamului care cucerea treptat Peninsula Arabică şi întreg Orientul Apropiat.

Nu departe de oraşul Göreme se găseşte complexul monahal cunoscut sub numele de Open Air Museum (în limba turcă Göreme Açık Hava Müzesi), sit aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO încă din anul 1985 – fiind primul obiectiv al Turciei înscris pe această selectă listă.

În stâncile ce se înalţă din ceea ce pare a fi o vale, de fapt o depresiune aşa cum sunt multe altele în acest ţinut fabulos, creştinii şi-au amenajat biserici pe care le-au decorat cu superbe fresce ce datează din secolele X-XII. Sunt multe amenajări ce au avut rolul de biserici, de mănăstiri sau dependinţe ale acestora, o bună parte dintre ele sunt deschise publicului, care însă trebuie să respecte câteva reguli ce ţin de protecţia acestor monumente. La intrarea în fiecare din aceste grote, există personal de pază care are ca principal scop temperarea turiştilor care vor cu orice preţ să plece de acolo cu o fotografie. Nu ar fi probleme cu fotografiatul în sine, însă de regulă turiştii uită să-şi scoată bliţurile, astfel încât se aud frecvent strigăte de genul „no flash!”. Uneori, copleşiţi de numărul mare de turişti sau pur şi simplu obosiţi să tot strige, paznicii mai închid câte un ochi.

Infrastructura turistică este la cele mai înalte standarde. După ce ai plătit biletul de intrare care costă 25 lire/persoană, poţi să te plimbi singur pe aleile amenajate, poţi intra în toate grotele care sunt deschise (uneori se întâmplă ca unele să fie închise pentru lucrări de restaurare). La intrare, sunt panouri informative cu numele bisericii/dependinţei respective sau cu durata de vizitare ori numărul maxim de persoane cărora le este permis accesul în acelaşi timp. Iar dacă ai închiriat un audio-ghid, numărul marcat pe acele panouri te ajută să asculţi informaţiile respective.

Recomandare: Întregul complex muzeal este în aer liber, iar o vizită aici poate fi de durată. Asigurați-vă că aveți apă sau un fruct cu voi; luați o haină mai groasă, diferența de temperatură între exterior și interiorul unor biserici / chilii poate fi de câteva grade.

3. Pamukkale şi Hierapolis

Terasele de calcar de la Pamukkale, numit şi Castelul de Bumbac pentru aspectul său, se află în provincia Denizli din sud-estul Turciei. Poate fi considerat, fără îndoială, alături de Cappadocia, printre cele mai vizitate rezervaţii naturale din întreaga ţară. De o frumuseţe ireală, cum n-ai să mai vezi în altă parte, terasele de calcar peste care apa curge, după ce a făcut adevărate lacuri, sunt luate cu asalt de mii de turişti în fiecare zi a anului. Există două intrări în sit, una din oraşul Pamukkale – cea mai căutată de turişti – şi alta de sus, de deasupra teraselor, din zona ruinelor oraşului Hierapolis. Ambele intrări sunt bine organizate din punctul de vedere al infrastructurii turistice pe care o oferă, nu lipsesc restaurantele, magazinele de suveniruri sau micile mescit – locuri de rugăciune.

Pentru a evita aglomeraţia, cel puţin în prima parte a vizitei, este recomndată intrarea de sus. Aşa poţi să te primbi în voie printre ruinele anticului oraş Hierapolis. Locuit din cele mai vechi timpuri de hitiţi şi perşi, mai apoi parte a Regatului Frygian, a ajuns şi sub stăpânire romană, când Imperiul şi-a întins frontierele în jurul Mării Mediterane. Aspectul de acum, în care încă mai impresionează poarta Frontinus sau amfiteatrul în care au loc frecvent concerte de muzică clasică sau rock, datează de pe vremea romanilor. Băile Cleopatrei sunt celebre şi fac parte dintr-un luxos hotel dezvoltat aici. Accesul însă este liber spre vizitare, dar este o destinaţie exclusivistă pentru cei care vor să facă şi o baie şi, să înnoate peste vestigii romane.

De aici, ajungi inevitabil la terasele de calcar, care coboară în straturi spre oraşul ce se desfăşoară la baza „castelului de bumbac”. Începe nebunia: deja locul o să pară supra-aglomerat, sutele de turişti fie stau pe terasa amenajată şi admiră peisajul, fie cu papucii într-o mână şi cu telefonul sau aparatul de fotografiat în cealaltă mână încearcă să coboare câteva terase pe traseul destinat turiştilor. Căci, aşa cum este firesc, din motive de siguranţă sau din motive ce ţin de protecţia sitului, nu poţi merge peste tot. Personal de pază fluieră după turiştii care nu respectă regulile. Câteva din terase sunt deschise pentru curioşii care cu pantalonii suflecaţi până la genunchi vor să experimenteze, vor să vadă cum e apa caldă şi calcarul de sub tălpi. Iar cărarea – căci la cât e de îngustă nu poate fi numită altfel – care coboară spre oraş, e plină până la refuz de cei care urcă (cei mai mulţi) sau coboară.

Interesante sunt şi cele câteva canale săpate de cei care protejează situl, prin care izvorul de apă termală curge dirijat spre anumite terase. Aici, aşezaţi de o parte şi de alta a canalului, turişti sau localnici stau cu picioarele desculţe în apă. Unii o să-ţi jure că apa face bine la reumatism, că are proprietăţi curative. Indiferent de ceea ce crezi, dacă stai preţ de câteva minute, cu siguranţă picioarele tale obosite se vor relaxa.

Terasele de calcar şi anticul Hierapolis sunt, de asemenea, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Recomandare: Lăsaţi-vă bagajele voluminoase la hotel sau în autocar. Luați-vă cu voi doar strictul necesar. Încălțămintea trebuie să poată fi scoasă ușor, dacă vreți să experimentați cum e să calci pe terasele de calcar. De asemenea, luați pantaloni scurți. Iar dacă vreți să faceți o baie la Băile Cleoptarei, luați-vă la voi și costumul de baie.

2. Istanbulul văzut de sus

Cui nu-i place să privească lumea de sus? Poate tocmai pentru a exploata acestă dorinţă a oamenilor de a fi mereu la înălţime, oraşele turistice care se respectă au cel puţin un obiectiv din care oraşul poate fi admirat de sus. Şi oricât ar fi tariful, mereu se vor găsi turişti dornici să urce. Aşa se întâmplă şi în Istanbul, această megametropolă situată pe două continente. Desigur, sunt multe locuri pe colinele ce alcătuiesc oraşul, de unde priveliştea este absolut fabuloasă, însă pentru ceva nou, merită să urci în Turnul Galata (Galata Kulesi). Situat pe malul european, în cartierul ce odinioară se numea Galata iar astăzi se numeşte Karaköy, Turnul Galata este unul din simbolurile oraşului. Silueta lui se profilează la orizont, încape fără probleme în mai toate fotografiile orientate spre acea zonă. Datorită aspectului său de fortificaţie militară contrastează puternic cu clădirile din jur, iar faptul că este situat pe o colină spre care duc o grămadă de străduţe în pantă îl fac şi mai inaccesibil. Însă cu multă răbdare, turiştii ce se aventurează aici vor avea parte de senzaţii unice. Chiar şi drumul până la turn are farmecul lui, străzile înguste, pavate cu piatră, zecile de magazine de tot felul, înşirate de o parte şi de alta, te vor face să uiţi de oboseală, iar dacă nu mai poţi de picioare, te poţi aşeza oriunde pe o treaptă şi să priveşti pur şi simplu lumea pestriţă de lângă tine.

Turnul a fost construit de genovezi în 1348 pentru a-l înlocui pe cel bizantin distrus de cruciaţi în 1204. Are o înălţime de 62,5 de metri (cu ornamentele din vârf atinge 67 de metri), dar terasa până la care se poate urca este situată la „doar” 51 de metri. Ca să ajungi acolo, urci cu liftul câteva etaje, apoi mai urci o scară în spirală, treci prin restaurantul panoramic şi ieşi pe terasa exterioară. De fapt, pentru panorama de 360 de grade merită să urci până aici. Terasa exterioară destul de îngustă şi care uneori e plină ochi de turişti, oferă suficiente condiţii de siguranţă chiar şi pentru cei care au rău de înălţime. Iar odată ce dai cu ochii de panorama spectaculoasă ce se întinde la picioarele tale, uiţi de toate. În funcţie de momentul zilei şi de unghiul din care bate soarele, ai parte de imagini panoramice spectaculoase cu unele dintre cele mai frumoase zone ale oraşului: Bosforul, malul asiatic, Cornul de Aur, podul Galata, skyline-ul dominat de zgârie nori sau cel desenat mai puţin strident de minaretele moscheilor din centrul istoric.

Recomandare: Pe terasa exterioară turnului Galata s-ar putea să fie curent sau chiar vânt. Dacă aveţi probleme, protejaţi-vă capul cu o pălărie sau chiar un batic. Balustrada exterioară este suficient de înaltă pentru a vă simți în siguranță, dar chiar și în aceste condiții nu vă aplecați în afară. Aveți grijă la obiectele pe care le aveți cu dumneavoastră. Nu uitați că în afară de dumneavoastră mai sunt și alți turști care vor să se bucure la fel de mult de minunata panoramă.

1. Cu balonul deasupra Cappadociei

Fără îndoială, pentru iubitorii de adrenalină, un zbor cu balonul poate fi o experienţă extremă. Cu atât mai mult în Cappadocia, deasupra acestui ţinut mirific cu aspect selenar. Iar dacă mai adaugi că toate pregătirile şi întreaga aventură începe în zorii zilei, iar răsăritul soarelui este observat de sus, de la înălţime, ai o primă imagine asupra experienţei. Totul începe „cu noaptea în cap”, chiar înainte ca muezinii să cheme la rugăciunea de dimineaţă. Zeci, poate sute de microbuze se strecoară printre stâncile specifice zonei, pe drumuri de ţară, ridicând în spatele lor un nor de praf. E o agitaţie continuă, un du-te-vino. Se grăbesc să-şi debarce turiştii pentru a merge după alţii. Cei ajunşi în plin câmp sunt poftiţi la un ceai sau la o cafea, servite pe mese improvizate, cu surse de lumină montate prin măslini. Apoi, în timp ce alte şi alte microbuze sosesc, în faţa turiştilor se desfăşoară scene desprinse parcă din filmele suprarealiste: imensa pânză a balonului se desfăşoară, iar ventilatoare mari, conectate la generatoare de curent pe bază de benzină, încearcă să direcţioneze căldura arzătoarelor în interiorul pânzei. Sub influenţa căldurii, pânzele se umflă, se ridică treptat de la sol şi atârnă în mod ciudat printre stânci. E momentul în care grupurile de turişti sunt împărţite, piloţii îşi iau în primire baloanele, nacelele se umplu de cei dornici de senzaţii tari. Bliţurile fotografilor de ocazie sparg întunericul, toată lumea e veselă, ajutoarele ţin nacela până ce în cele din urmă îi dau drumul. Fără să-ţi dai seama te ridici sus, tot mai sus, iar cei rămaşi jos par din ce în ce mai mici. Când vezi în jurul tău zeci, poate sute de baloane colorate, mai sus sau mai jos în funcţie de curenţii de aer şi de îndemânarea pilotului, toată gălăgia, toată zarva de jos încetează brusc. O linişte profundă te cuprinde, emoţia este puternică, iar peisajul ce se desfăşoară la picioarele tale îţi taie respiraţia. Însă cel mai gustat moment este cel în care soarele răsare şi luminează într-un mod fantastic toată acestă imagine desprinsă dintr-o scenă SF. Uiţi cum trece timpul, pur şi simplu admiri ceea ce vezi. Şi nu realizezi nici faptul că pilotul comunică cu echipa de la sol şi-i ghidează spre locul de aterizare. Te trezeşti la realitate atunci când vezi din nou zecile de microbuze şerpuind pe drumurile improvizate, mergând după indicaţiile piloţilor de sus. Şi abia când nacela în care te afli aterizează la punct fix pe platforma maşinii de teren, îşi dai seama că ai fost preţ de aproape o oră şi jumătate pe mâinile unui experimentat pilot. Unii se bucură că au ajuns la propriu cu picioarele pe pământ, alţii regretă că au coborât din înălţimi, dar cu toţii sunt aduşi la realitate de echipa pilotului care desface o şampanie şi înmânează diplomele ce atestă zborul cu balonul. Pentru ei e o rutină, mâine o vor lua de la capăt. Pentru noi a fost o experienţă inedită, poate chiar unică.

Recomandare: Experiența fiind una extremă, asigurați-vă că vă doriți să urcați în balon. Este păcat de banii cheltuiți (nu puțini) și de timpul irosit, dacă aveți de exemplu rău de înălțime sau de mișcare. Nu o să vă simțiți confortabil și o să-i deranjați și pe celalți. Întreaga experiență poate dura câteva ore (transport, așteptare, zborul efectiv cu balonul) așa că luați-vă un sandvich, un fruct și o sticlă de apă. În zona stâncilor nu sunt toalete, așa că nu uitați acest lucru când plecați de la hotel. Chiar și în zilele de vară, diminețile înainte de răsăritul soarelui pot fi răcoroase, iar de la înălțime veți simți frigul mai intens. Așa că luați-vă și ceva mai gros în rucsac.

În loc de încheiere

Aceste sumare descrieri ale unor experienţe turistice pot părea (şi chiar sunt) subiective. Ele reflectă un punct de vedere al celui care le-a văzut şi admirat, a celui care le-a trăit. Evident nu sunt singurele experienţe pe care ţi le oferă acestă fascinantă ţară aflată la confluenţa civilizaţiilor, a culturilor. Pentru o imagine completă, e nevoie ca turiştii să meargă în Turcia, să experimenteze, să simtă, să deguste, să-şi formeze propria părere. Este posibil ca provocarea de a realiza o prezentare a celor mai interesante zece experienţe să coincidă, mai mult sau mai puţin, cu cele prezentate. Autorul acestui material a acceptat provocarea.”