Andreea și Erdal: două jumătăți întregite pe Bosfor
Astăzi o avem ca invitată specială pe prietena comunității Turca La Un Ceai, Andreea Roxana! Ea este cea care, în urmă cu o săptămână, ne-a povestit cum se simte Ramazanul petrecut în Istanbul! Și, pentru că v-au plăcut mult rândurile trimise de ea, am rugat-o frumos pe prietena noastră să-și scrie povestea pentru Turca La Un Ceai! Andreea Roxana nu a stat prea mult pe gânduri, și, la scurt timp, ne-a trimis o frumoasă poveste de iubire, povestea a două jumătăți întregite în apropierea apelor învolburate ale Bosforului, bijuteria cea mai de preț a Istanbului!
”Hello, Turca La Un Ceai sau, mai bine zis, Merhaba! Așa cum am stabilit împreună cu voi, mi-am scris povestea, mai pe scurt că, nah… să nu obosim cititorul! Pentru o primă încercare de corespondență, cred că m-am descurcat bine. Sau, cel puțin, așa vreau să cred! Am trimis și niște fotografii făcute din 2016 încoace, cea cu două perechi de picioare întinse pe covor și cea cu noi doi în fața unei uși de apartament sunt primele noastre două poze din casa noastră, în ziua în care eu m-am mutat aici și, evident, pe vremea aceea nu avem nimic în casă! Urmează să vă țin la curent în week-end cu mini-vacanța de Bayram și ce o mai fi om vedea! Vă îmbrățișez cu drag și să ne auzim cu bine curând! Andreea Roxana Lupu – Istanbul”
Două jumătăți întregite pe Bosfor
”Cum am ajuns eu pe Bosfor? Cu jobul… prin toamna lui 2014. Cum m-am îndrăgostit de țara asta? Mi-am întâlnit viitorul soț și așa a început aventura mea pe Bosfor. După o zi de delegație lungă, obositoare și ploioasă, ieșită la ultimile cumpărături înainte de zborul de dimineață, aveam să îmi cunosc viitorul soț – Erdal – the best husband alive (cel mai bun soț de pe pământ)! Merită premiul pentru cel mai bun și loial și frumos soț / iubit / prieten. Și așa avea să înceapă o relație de un an și jumătate la distanță cu multe drumuri România-Turcia-România, până în primăvara lui 2016, când aveam să mă mut în Istanbul – forever and ever, İnșallah!
Mutarea aici a fost o nebunie pură, un fel de turning point in life! Într-o lună mi-am organizat toată mutarea, renunțând la ce aveam în România, adică la job, casă, masă și am luat totul de la… 0,5! Casa fusese închiriată de soțul meu când am ajuns aici, doar cu vreo saptămână înainte, ceea ce a fost funny.
Adaptarea a fost foarte ușoară, și plăcută, și interesantă. Garantez: toate în același timp! Pentru mine era deja ușor să înțeleg ce se petrecea în jurul meu, pentru că aveam un an și jumătate de experiență du-te vino, ceea ce te călește! Jur. Pentru că nu ești nici localnic, nici turist. Partea cea mai grea a procesului de adaptare a fost limba turcă. Oarecum grea, pentru că viața mea de zi cu zi este un balamuc lingvistic: vorbesc o turco-engleză acasă, iar la job – în franceză, care încă, evident, îmi mănâncă viața… but this is another funny-interesting story (aceasta este o altă poveste amuzantă și interesantă).
La începuturile mele aici am stat acasă, ceea ce psihic mă obosea pentru că eu sunt un om dinamic cu tendințe hiperdinamice. În final a fost bine pentru că am avut timp și m-am pus la punct cu bucătăria turcească, am urmat câteva cursuri de limbă turcă online, am studiat cărți și site-ul celor de la Turca La Un Ceai. Evident că m-ați scos de multe ori din încurcătură cu informațiile voastre, așa că Teşekkür ederim! După ce am terminat și de explorat noul ”oraș-acasă”, a venit și jobul – colaborez cu o companie turcească pe parte de vânzări în limba franceză.
Viața mea aici e exact așa cum mi-am dorit și cum mi-am făcut-o! Nu visat și sperat pentru că stilul acesta nu mă reprezintă. Pentru asta am muncit, am făcut sacrificii, am construit și m-am rugat. Yeap… eu sunt creștin ortodoxă, iar soțul meu e musulman! Și da! Trăim foarte bine și foarte fericți așa! Și da, am făcut și imam nikahı, iar nunta oficială va fi în septembrie, la Istanbul. Recunosc că nu aș fi avut puterea să fac atâtea lucruri într-un timp atât de scurt dacă nu aș fi avut susținerea familiei mele. Iar viața m-a răsplătit și cu o a doua familie, cea a soțului meu – părinții și rudele lui sunt niște oameni extraordinari. Ce îmi place aici? Totul – și în special cafeaua! Cafeaua turcească!
Ramazanul este o perioadă în care eu ma simt și mai bine, liniștită și împlinită pentru ca ne adună pe toți mult mai des decât în restul anului și ne face și mai buni – cel puțin eu așa simt, pentru că e urmat apoi de perioada scurtă de Bayram, când suntem liberi și mergem în concediu obligați-forțați. Îmi place să sărbătoresc sărbătorile creștin ortodoxe aici pentru că adună comunitatea romanească la Biserica Sfânta Muceniță Parascheva, aflată în zona Hasköy, și pentru că așa învață și soțul meu mai multe despre religia mea. Îmi place să mă ”fâțâi” cu feribotul de câte ori am ocazia (și îmi creez astfel de ocazii des), drept urmare sunt pur și simplu in love with the Bosphorus (sunt îndrăgostită de Bosfor)– sau Boğaz în turcește.
Aici nu simt că am altă naționalitate decât cea a lui Erdal. Nici gând! Adică nu simt niciun fel de diferență. Faptul ca noi suntem „diferiti” cred că ne face și mai uniti și, în același timp, câștigați. Noi sărbătorim atât sărbătorile românești, cât și pe cele turcești. Învățăm în mod egal fiecare din cultura celuilalt. O respectăm și suntem alături unul de celalalt în absolut tot ceea ce facem. Legat de faptul că Erdal este turc, sunt de părere că este un soț și un bărbat extraordinar – jumătatea mea cu siguranță! Toata lumea s-a comportat firesc, iar eu la fel. M-au respectat și mai mult știind că sunt cetățean străin. Cât despre cei / cele aflați în relații cu cetățeni turci nu pot decât să le transmit să nu le fie frică de schimbare, dar să fie siguri pe ei și pe partenerul de viață. Eu am avut o experiență extraordinară aici, poate e și norocul meu. Mi-am urmat inima, dar am și cunoscut bine bărbatul de lângă mine.
Și Erdal este bărbatul tipic turc, dar… ”yeni jenerasyon”! Gelos este, dar nu a întrecut niciodată masura și discutăm despre aspectele de genul asta, nu ne certăm. Pasional este, că altfel nu mă cucerea! Autoritar nu este. Adică noi discutăm și decidem totul împreună – dacă părerile sau opțiunile diferă, atunci tot împreună găsim calea de compromis. Diferențele sunt, de fapt și de drept, religia, cultura, cetățenia. Dar nu suntem chiar asa diferiți ca și indivizi – suntem amândoi în zodia balanței. Și… de obicei, diferențele se completează.
Încercăm să fructificăm timpul liber la maxim. Mergem foarte des la cinema. Mergem săptămânal pe malul Bosforului, atât pe partea asiatică, cât și pe partea europeană: în Karaköy, Ortoköy, Beşiktaş, Bebek, apoi Üsküdar sau Kadıköy. Vara mergem pe insulele din jurul Istanbulului, eu sunt îndrăgostită de vapoare. Mergem la festivaluri de film, ne bucurăm de opțiunile bogate de street food, la câte un picnic cu familia sau prietenii, dar vara mai rar pentru că te omoară căldura. Ne place să mergem duminica în pazar-ul (piața) din zona casei să cumpărăm fructe și legume. Ne place să ne plimbăm foarte mult, să mâncăm în oraș în diferite locuri, ideea e că nu suntem statici!
Noi suntem stabiliți aici. Ce va fi peste câțiva ani nu știm. Intenția noastră este să ne deschidem o afacere aici, adică eu. Copiii să îi facem și să îi creștem aici. Dar, cum noi suntem super deschiși la orice, poate anul viitor ne găsește în Lyon, de exemplu! Noi trăim momentul. Oricum viața se schimbă de la o zi la alta. Nu suntem genul care să se ancoreze într-un loc sau într-o idee.
Soțul meu are o super relație cu tot ceea ce înseamnă România. Ba chiar s-ar și muta acolo mai la bătrânețe. A fost de multe ori în România. Mergem de sărbătorile mari, adică de Crăciun și Paște. Îi place mâncarea: ciorba de perișoare e the best! Îmi respectă obiceiurile și tradițiile. Îi place că în Ardeal este multă verdeață!
Mâncarea! Dacă e să vorbim despre mâncare, hmmm sau mmmhhh sau cum o fi… E o nebunie, o explozie de gusturi, de arome și mirosuri. Trăiesc aici una din cele mai faine experiențe culinare ever! Eu sunt din Ardeal, deci vreau să cred că le am cu bucătăria, plus că am călătorit destul încât să îmi însușesc diverse experiențe culinare. Am gustat cam din toate și am învățat să fac cam din toate, dar, pe foarte scurt, topul meu este (gătit și mâncat):
Mercimek Çiorbası (ciorbă de linte – galbene de preferat)
Çoban salatası
Irmik helvası (adică halva de casă facută din griș)
the famous one Adana Köftesi sau kebap.
Despre baklava nu vorbim prea multe pentru că am pus vreo două kilograme pe mine datorită ei și numai ei! Dar, uneori, îmi ”dau dezlegare” la sütlü baklava – baclava în lapte.
Ce nu prea îmi place aici: uneori caldura, care și la propriu, și la figurat, te omoară vara. Anul acesta, de exemplu, umiditatea este foarte ridicată aici. Uneori aglomerația, pentru că face orașul să fie și mai sufocant. Și mai sunt momentele când ne lovim de situații neplăcute și dureroase, atunci când au loc atentate, iar Istanbulul a fost un oraș încercat de astfel de evenimente. Și… gata!
Ca să nu închei mini-povestea asta într-un ton trist, vreau să vă spun că eu iubesc orașul ăsta, pentru mine e acasă și nu mă văd plecând de aici curând. Îl recomand tuturor celor care vor să fie turiști aici pentru o zi sau pentru o vacanță plină. Turcia este o țară foarte frumoasă care îți poate da cele mai emoționante sentimente și intense, un fel de roller coaster. Din proprie experiență recomand locuri precum Bursa, Mudanya, Altınoluk, Insula Avșa, iar în Istanbul: the one and only Grand Bazaar – Kapalıçarşı, Moscheea Albastra – Sultanahmet Camıı, Eminönü, Karaköy Balık Pazarı – restaurantele de acolo servesc cel mai bun pește ever, turnul Galata, tururile pe Bosfor – fie zi fie noapte, partea asiatică, în special zona Kadıköy, iar cele patru insule ce aparțin de Istanbul, preferata mea fiind Büyükada.
Oleeee! Acestea fiind scrise, pot să vă spun un görüşürüz prietenesc și să sperăm că o să ne revedem curând prin corespondențele de la fața locului. Turca La Un Ceai, vă pup și vă îmbrățișez cu foarte mare drag!
Andreea de pe Bosfor!”
S-ar putea să-ți placă și
Cum sa-i lasi muti pe turci
Aoristul, bata-l vina!
2 comentarii
Georgeta Ciotoianu
Andreea 50% din cele povestite de tine îmi sunt cunoscute (partea turistică ).Iubesc Bosforul (care mă atrage ca un magnet ,)datorită lui mi am învins teama de avion(cât de des pot plec la Istanbul și cel puțin 2 h stau la Eminonu. Îți doresc din toată inima să trăiești toată viața ,de acum inainte ,sentimentele frumoase pe care ni I le ai împărtășit! !!Nimic să nu vă umbrească fericirea!!!
Laura
Buna!Am citit cu mare drag ,frumos scris…Ador Turcia,am fost de multe ori insa orasul meu favorit este Istanbul,este magic!Un oras care te cheama iar si iar…Abia astept luna august sa vin din nou,ma simt ca acasa.Iti doresc numai bine!