Andreea și Erol: Vis împlinit

În octombrie 2015 scriam articolul despre Andreea și Erol și despre povestea lor de dragoste româno-turcă. Dacă nu l-ai parcurs, îți recomandăm să o faci înainte de a continua cu acesta. Îi vedem pe tinerii noștri prieteni în două etape diferite ale vieții lor, frumoși și plini de visuri. E o plăcere să le citim povestea.

Andreea a fost de acord să ne împărtășească prin vorbe, imagini și sentimente ultimele evenimente din viața lor. A avut parte de  experiențe noi și frumoase,  de prieteni noi, de obiceiuri necunoscute ei la care s-a adaptat din mers. Episodul doi al poveștii lor este totodată un mic ghid pentru prietenii noștri care se pregătesc pentru o nuntă dublă: în România și în Turcia. Citim împreună care a fost șirul evenimentelor, așa cum l-a povestit Andreea:

Povestea Andreei

„Anul acesta visurile noastre au prins viață. Încă nu îmi vine să cred. M-am căsătorit cu băiatul visurilor mele, pe 10 martie, în Uzunköprü, Edirne, Turcia, unde a avut loc cununia civilă. Au fost prezenți și părinții mei, așadar nu m-am simțit deloc singură. Ceremonia a fost asemănătoare celor desfășurate la noi, în România, deci destul de scurtă. Totul a durat aproximativ cincisprezece minute. Se pare că noi am fost mai speciali, deoarece ceremonia a fost ținută chiar de primarul oraşului! A doua zi am apărut chiar și într-un ziar local!

La ceremonia despre care v-am povestit am făcut câteva mici greșeli, de exemplu, la intrare trebuia să le spun tuturor Merhaba, hoş geldiniz! – Bună ziua, bine ați venit! dar, din cauza emoțiilor, m-am încurcat și am zis doar Merhaba, ho… și m-am blocat. Sau, după ce am semnat, toată lumea îmi făcea semne și chiar și Erol încerca să îmi spună să îl calc pe picior. Eu nu am înțeles ce vor, așa că nu am făcut nimic. Ulterior am aflat că așa este tradiția care, de altfel, există și la noi, dar eu nu știam de ea. La sfârșit, toată lumea a venit să ne felicite, însă eu, din greșeală, le spuneam Sağ ol! – Mulțumesc! înainte să apuce ei să spuna ceva.

În rest, m-am descurcat excelent și am răspuns corect la toate întrebările! Mi-a plăcut mult faptul că primarul mi-a înmânat mie prima oară evlilik cüzdanı – actul de căsătorie, spunându-mi că eu trebuie să fiu prima care să-l atingă, iar Erol a primit de la el un superb set de cești de cafea și de la colegii lui de serviciu câțiva bănuți de aur și flori de apartament. Foarte frumos!

Apoi, pe 19 martie, am sărbătorit nunta în București, la Aristocrat Events Hall, unde au fost prezenți și părinții lui. Până în ziua nunții, nu am fost deloc stresată, așa cum fac alte mirese, deși eu am organizat totul singură, Erol pregătise deja nunta din Turcia. Până în ziua cea mare, când îmi doream ca totul să iasă bine. Simțeam că nu îmi ajunge timpul să le fac pe toate. A fost ciudat, totul ne mergea pe dos.

Coafatul și machiajul meu au durat foarte puțin, iar când a venit momentul să îmbrac rochia de mireasa cei care m-au ajutat au fost soțul meu și mama sa. Nu am știut că este așa de greu să îmbraci rochia de mireasă. Când am plecat spre ședința foto, tata și-a dat seama că a uitat buchetul meu, așa că a trebuit să ne întoarcem și să-l luăm. Normal că din această cauză am întârziat la ședința foto, deoarece locul în care trebuia să ajungem se afla în afara Bucureștiului. La poze am tremurat de frig, în martie nu era așa de cald, dar nu îmi păsa nici de frig, nici de nimic altceva. Între timp, mama îi căuta surorii mele rochie de urgență, deoarece abia venise din Anglia, iar ce îi cumpărasem eu nu îi venea.
Șirul evenimentelor neașteptate a continuat. În momentul în care am plecat către restaurant, am rămas blocată în lift cu tatăl lui. Am întârziat la local, câțiva invitați erau deja acolo, ajunseseră cu ceva timp înaintea noastră.

Înainte să intrăm mi-au rupt turta, ca să îmi poată scoate voalul la sfârșit. Menționez că nu am respectat toate tradițiile românești, a fost o nuntă foarte diferită. Ne-am dorit doar petrecerea de la restaurant. Nu am mers nici la biserică, deși nu mi-am schimbat religia, prin urmare, nu am avut nici naşi. A fost o nuntă frumoasă, restrânsă, toată lumea s-a distrat și a lăudat mâncarea deosebită și organizarea cu totul. Am scos carnea de porc din meniul lui Erol și din cel al părinților săi.

Locul ales pentru sedința foto din România a fost Aerodromul Clinceni. L-am ales pentru că ne reprezintă avioanele, iar pe Aeroportul Henri Coandă nu am primit aprobare să facem pozele dorite.

În Turcia, am sărbătorit pe 23 aprilie, în Adana, orașul de proveniență al lui Erol, la Yeni Görgün Müzikhol. Aici nunta a fost diferită. De această dată, a fost ”rândul” lui și al părinților săi să se streseze ca totul să iasă bine. Eu am fost liniștită, deși nu știam exact tot ce trebuie să fac.

Abia la ora 15:00 am început pregătirile la salon. Mi s-a părut foarte târziu, dar a fost bine până la urmă, chiar ne-a mai rămas timp la sfârșit. De modul în care am făst coafată am fost mulțumită, însă de machiaj – nu. Am îmbrăcat rochia la salon, înainte de pregătiri. M-au ajutat Erol și sora mea. De data aceasta, părinții mei nu au putut veni, dar a venit surioara mea, tot din Anglia. La salon, invitații au ținut morțiș să-mi facă fotografii ca să mă pună în tablou, pe perete, deoarece le-a plăcut foarte mult de mine.

Apoi am mers la fotograf și am făcut poze. Și celor de acolo le-a plăcut de mine și mi-au pus pozele în geam, iar albumul nostru de nuntă l-au arătat apoi tuturor. În continuare ne-am mai plimbat puțin, deoarce la ei întâi intră invitații și abia după aceea mirii. M-am simțit ca o celebritate când am intrat, primirea a fost minunată, cu tobe care anunțau venirea noastră și cu artificii. Am dansat un dans doar noi doi, apoi ne-am îndreptat către masa noastră. La ei, la masa de prezidiu stau doar mirii. Ceea ce mi s-a parut ciudat a fost faptul că nu am salutat noi pe nimeni la început. Dimpotrivă, ei veneau la noi si ne felicitau, la masa sau in timpul dansului.

Se dansează diferit la ei, dar m-am adaptat repede. Nu am avut mâncare la restaurant, la ei așa se obișnuiește. Am avut doar tort. La tăierea tortului, nu ne-au dat cuțitul, glumind că nu taie și că trebuie să dăm ceva ca să taie. Erol a dat bani și apoi ne-au dat cuțitul. Probabil că aceasta este tradiția la ei. Petrecerea a durat pana la ora douăsprezece noaptea. Mi s-a părut ca s-a terminat subit, prea repede, fiind obișnuită cu nunțile noastre care țin până în zori. Ca dar, am primit atât aur, cât și bani, care se agățau cu acul pe o panglică prinsă de hainele noastre. Pe tot parcursul nunții, m-am simțit foarte bine, mi-a plăcut. La restaurant, mireasa are o cameră specială, pentru a-și împrospăta machiajul. În următoarele zile am fost în vizită la toate rudele lui, așa se face la ei.

Între aceste două nunți, am făcut și cununia religioasă, în religia lui, pe care nu am prea înțeles-o. S-a desfășurat acasă, seara târziu, atunci când a terminat imamul ezanul la moschee. Au fost prezenți părinții lui, imamul și câțiva prieteni. Nu a durat mult, a recitat imamul ceva din Coran și noi am repetat nişte cuvinte după el. Nu am înțeles absolut nimic, deoarece vorbea în arabă, nu în limba turcă, deoarece așa este scris Coranul. Mi-a plăcut foarte mult faptul că la sfârșit, mi-a spus imamul să nu las lucrurile mici sau certurile mărunte să-mi frângă inima. Foarte frumos!

Căsătoria este foarte frumoasă, deși eu în interior tot copil mă simt. Nu mă simt deloc schimbată. Momentan locuim în Edirne, însă datorită serviciului lui, vom schimba orașul o dată la trei-patru ani. Încă nu m-am acomodat 100%  acolo, adică încă nu am ieșit din casă singură, deși m-aș descurca. Cu limba turcă m-am mai obișnuit, înțeleg aproape tot. Cu părinții lui vorbesc doar în turcă și ne înțelegem. Mă simt ca acasă și acolo, m-au ajutat foarte mult și părinții lui cu acomodarea, au stat prima lună cu noi, să nu mă simt singură. Apoi au plecat, spunându-ne că avem nevoie de intimitate și… am plâns foarte mult atunci. Iar după două luni, deodată ne-am trezit cu ei la ușă.  Veniseră pentru mine, să îmi facă o surpriză! Ce gest frumos din partea lor! În rest, oamenii de aici sunt super, primitori. Este ceva ce am remarcat în mod special: de fiecare dată când am mers în vizită la prietenii lui, toate soțiile lor mi-au spus același lucru, că dacă mă plictisesc, să vin la ei. Foarte drăguț din partea lor, însă nu aș putea să mă duc așa, singură, fără Erol… Simt că îmi trăiesc copilăria a doua oară. Nu am nicio grijă, am timp să fac ce vreau, dorm cât vreau de mult, mergem și jucăm baschet, facem sport. Cam aceasta este viața mea acum.

În rest, viața în Turcia mi se pare infinit mai ușoară decât cea din România. Din păcate, am prins toată situația aceasta care este acum în Turcia, iar Erol lucrează mai mult decât de obicei de când s-a întâmplat, fiind polițist. Momentan nu are voie să părăsească țara, așa că am venit doar eu în România, pentru a cumpăra prima noastră mașină!

Cel mai bun sfat pe care îl pot oferi fetelor care au un prieten turc este să nu asculte de nimeni care le spune „nu poți”. Eu nu am ascultat de nimeni, deși am tot auzit negativități și critici, că nu este bine ce fac, că nu va merge relația etc. Împreună cu Erol le-am dovedit tuturor că s-au înșelat.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, la ambele nunți, plus cele două cununii. Mă simt norocoasă și recunoscătoare pentru faptul că am avut ocazia să fiu mireasă de două ori! Îmi amintesc și acum momentul în care l-am văzut pentru prima oară pe internet pe Erol și cât mi-am dorit să îl văd măcar o dată în carne și oase. Iar acum este soțul meu! Mulțumesc Domnului pentru că a făcut posibilă această uniune! Totul este posibil atunci când îți dorești din tot sufletul ceva!”

Dragă Andreea, felicitări pentru determinarea de care ai dat dovadă în a-ți vedea visurile împlinite! Vă dorim o viață cât mai frumoasă și plină-ochi de momente speciale. Iar pentru prietenii care au citit în întregime povestea ei, Andreea are o surpriză: un filmuleț cu secvențe frumoase de la nunta din Turcia!