Micro-sfaturi de călătorie în Turcia
Pornim la drum cu sfaturile?! Pornim!
1. Vorbim despre taxiurile din Turcia. Va veni și vremea să te urci într-unul, indiferent cât de tare te ții ca să nu o faci. Plouă cu găleata, n-ai ce face, trebuie să îi faci semn șoferului. Ți-am pregătit câteva sfaturi pentru domnii șoferi și astfel de situații.
- – Înainte de a te urca într-un taxi, o idee bună ar fi să întrebi cât te costă un drum până la destinația ta. „İstiklal Caddesine gitmek istiyorum. Ne kadar tutar?” – Vreau să merg până pe Bulevardul Istiklal, cam cât face?” Desigur, o să înlocuiești denumirea locației aleasă de noi cu adresa la care dorești tu să mergi.
- – Dacă afli că face 10 lire și la corobâre te trezești că omul vrea 20, îți poți spune: „On lira tutacak demiștiniz.” – Mi-ați spus că face 10 lire.”
- – Că să te pui bine cu șoferii, adaugă la finalul întrebărilor clasicul Abi – Frate mai mare, conferindu-le astfel respectul care le place atât de mult.
- – Prefă-te că vorbești la telefon cu un prieten turc și care eventual te așteaptă la coborâre pentru a fi sigur că nu vei fi păcălit.
- – Tocmește-te pentru preț înainte de a te urca în taxi.
- – Nu te lua niciodată la ceartă cu un conducător de taxi turc. Poate dai peste cineva care nu știe prea multe.
2. Dă-te cu turcii și învață-le din expresii. Ei sunt foarte ușor de impresionat când vine vorba să le vorbești limba.
- „Umut fakirn ekmeğidir.” – Speranța este pâinea săracului. pe care o poți folosi atunci când vrei să accentuezi că speranța te ține în viață așa cum pâinea îi ține de foame săracului.
- „Kalp kalbe karșı.” -İnimă față în față cu inimă. atunci când doi oameni se aseamănă foarte mult și văd lucururile sau rezolvarea aceeași probleme în același mod. O poți folosi și atunci când se întâmplă ca două persoane să se cheme reciproc în același timp.
- „Eski tas, eski hamam.” – „Castronul vechi, baia turcească veche”. Când oamenii se comportă la fel mereu.
- „Üzüm üzüme baka baka kararır.” -Strugurele se face maı negru tot uitându-se la alt strugure. Poți folosi această expresie când vrei să spui că oamenii capătă și împrumută din obiceiurile rele ale celor cu care își petrec timpul.
- „Emek olmadan yemek olmaz.” – „Fără trudă nu există pâine.” Când nu investești efort în realizarea unui lucru, nici rezultatul dorit nu apare.
- „Balık ağa girdikten sonra aklı başına gelir.” – Un pește își vine în fire doar când este prins în plasă. Asta vrea să spună că înțelegi în totalitate o situație doar atunci când ți se întâmplă chiar ție.
- İnsan yedisinde ne ise yetmişinde de odur. – Omul e la fel la 70, așa cum era la 7. Oamenii își pot schimba obiceiurile, însă caracterul lor rămâne neschimbat.
- „Keskin sirke küpüne zarardır.” – Oțetul foarte puternic dăunează recipientului în care se află. Aici e vorba despre oamenii cu un caracter impulsiv care își fac rău doar lor înșine. Poți folosi această expresie când vrei să liniștești o persoană furioasă.
- „Sakla samanı, gelir zamanı.” – Pune bine fânul, va veni și timpul său. Nu fi risipitor, va veni vremea să folosești lucrurile pe care dorești să le arunci.
- „Akrabanın akrabaya akrep etmez etti.” – „Nu aştepți de la un scorpion ceea ce rudele își fac între ele.” O viziune pesimită asupra relațiilor de familie.
- „Maydanoz olma!” – „Nu fii ca pătrunjelul” înseamnă să nu te bagi în problemele care nu te privesc.
3. Pregătește-te înainte de a merge într-o casă de turci.
- – Nu te sfii să le spui viitoarelor tale gazde care sunt mâncărurile tale turcești preferate, acestea vor fi mai multe decât încântate să îți facă pe plac.
- – Cumpără un cadou dulce pentru gazdele tale, chiar dacă acestea îți vor pregăti și ele un desert delicios. O cutie de ciocolată, o baklava elegant ambalată vor fi niște opțiuni apreciate.
- Salută-i mai întâi pe cei mai în vârstă care sunt prezenți în încăpere și, dacă te simți confortabil cu acest lucru și ai o relație mai apropiată cu ei, le poți săruta mâna acestor persoane în etate. (un viitor socru, o viitoare soacră). Nu trebuie neapărat să le atingi mâna cu buzele, le poți duce mâna la bărbie și apoi la frunte.
- Acceptă papucii care ți se oferă. Turcii cred cu tărie că dacă umblii cu picioarele goale pe gresie sau parchet vei răci. Dacă dorești, îți poți aduce proprii papuci, mai ales dacă porți o măsură ceva mai mare. Și vara este indicat să-ți pui șosete, picioarele goale fiind o oarecare ofensă la adresa gazdei.
- Învață expresii importante precum: „Ellerinize sağlık, afiyet olsun, çok güzel, çok lezzetli.” – Sărut mâna pentru masă, să vă fie de bine, a fost foarte bun, foarte delicios. Ca să complimentezi bucatele mâncate trebuie să spui: „Ellerine sağlık.” adică „Sănătate mâinilor tale”.
- Nu mânca înainte de a ajunge într-o casă de turci. Un alt sfat este să mănânci ușor, să începi fără să te grăbești, căci o cină a turcilor va include aperitive, supă, un fel principal sau mai multe, salte, garnituri consistente, plăcinte, toate urmate de cafea sau ceai. După toate, îți pot fi oferite fructe și semințe uscate atunci când vă relaxați în sufragerie. Deci sfatul principal ar fi, nu te grăbi, bucură-te de fiecare îmbucătură și mănâncă în tihnă căci drumul până la finalul mesei este tare lung.
- La finalul serii, întoarce invitația. Este practic un compliment adus gazdei și mesajul că vizita a decurs foarte bine din punctul tău de vedere.
- De cum pășești în casă, întreabă unde se află toaleta și unde te poți spăla pe mâini. Gazdei îi va plăcea să știe că invitații ei sunt curați și apreciază curățenia și igiena.
- Dacă te servești din coșul cu fructe pus la dispoziție de gazdă, curăță și taie fructul și oferă mai întâi gazdei înainte de amânca.
- E frumos să te oferi să ajuți în bucătărie fie la început, fie la final, la spălatul vaselor. Gazda va spune inițial nu, dar dacă insiști de câteva ori, în final vor accepta bucuroși.
- Servește-te din mâncărurile care sunt aproape de tine și cere din cele care se află mai în depărtare.
- Când nu mai dorești să bei ceai și să ți se reumple paharu, pune lingurița orizontal peste gura paharului pentru a anunța acest lucru.
4. Dacă ești invitată – și aici ne adresăm doamnelor și domnișoarelor – la o întâlnirea la cei sau la cafea cu alte doamne vecine – e bine să știi câte ceva despre această întâlnire numită altın günü – ziua de aur.
- – Aceste întâlniri sunt mai elaborate decât cele obișnuite, participantele aducând preparate culinare delicioase precum prăjituri, plăcinte și pateuri, sarma, kısır, börek.
- – Dedikodu este primul cuvânt pe care trebuie să îl cunoști când te alături unui astfel de eveniment. Alți termeni folosiți pentru astfel de întruniri sunt fiskos și gıybet.
- Trebuie să stăpânești foarte bine timpul trecut cu MIȘ MİŞ, cel care se foloseşte atunci cnd vorbești despre altcineva: Emre yapmış – Cică Emre a făcut.


