-
Turcia pe graba – Da sau nu?
Turcia e țara pe care trebuie să sorbi puțin câte puțin, cu ochi închiși, îndelung, pe îndelete, cu inima plină de bucurie. Turcia e țara care merită o vacanță întinsă pe minim două-trei săptămâni, ca să simți cum, ușor – ușor, devii una cu peisajul, cu pământul, cu oamenii. Să lași capul pe spate și să simți cum curenții Bosforului îți alungă orice gând negru, să-ți lași picioarele spălate de nisipul galben și de apele curate ale Mediteranei, să lași degetele să simtă piatra fierbinte a ruinelor unor vechi imperii și civilizații. Pentru toate astea, trebuie să ai un aliat foarte important: timpul. Timpul te ajută să cunoști și să…
-
Lucruri Pe Care Trebuie Sa Le Stii Despre Ramazan Bayramı
Suntem în ajunul uneia dintre cele mai importante sărbători musulmane! Mâine, pe 15 iunie 2018, musulmanii și prietenii noștri turci celebrează, cu mic, cu mare și cu mare bucurie Sărbătoarea Ramazanului, sărbătoarea de trei zile care se petrece în familie, alături de cei dragi! La finalul lunii de post turcii celebrează Ramazan Bayramı sau Şeker Bayramı – “Sărbătoarea dulciurilor”, denumire datorată prăjiturilor şi baklavalelor pregătite special pentru această ocazie. Şcolile, instituţiile statului şi băncile intră în vacanţă pentru trei zile şi jumătate, iar o mare parte dintre turci pleacă în această perioadă în concediu. Agenţiile de turism pregătesc pachete speciale pentru aceste zile, cu destinaţii atrăgătoare din Europa şi nu numai. Înainte de sărbătoarea…
-
Concursul aniversar la final: Cele mai frumoase eseuri despre Turcia
Anul acesta am organizat concursul celor mai frumoase eseuri despre Turcia cu ocazia împlinirii a cinci ani de activitate Turca La Un Ceai! Am primit adevărate comori, toate izvorâte dintr-o sinceritate debordantă, care ne-a impresionat foarte mult! Și pentru că nu am putut premia pe toată lumea, astăzi răsplătim participanții cu o apariție frumoasă pe site-ul turcalaunceai.ro! Ne-ar fi plăcut tare mult să putem oferi tuturor câte un premiu, toate eseurile sunt deosebite și merită, fără îndoială, un loc de cinste pe pagina de internet Turca La Un Ceai! Eseu despre Turcia – Melek „Dacă ar fi să vorbesc despre Turcia, cuvintele ar fi de prisos, timpul ar fi în…
-
Larisa/Izmit/Turcia: Postul de Ramazan vazut prin ochii mei
Larisa este o prietenă de nădejde a Comunității noastre, ea având deja la activ două articole superbe pe site-ul nostru! Dacă le-ai ratat, poți afla povestea ei de aici: Primul articol: Iubire fără granițe Al doilea articol: Povestea continuă Astăzi revine cu impresii personale legate de perioada Ramazanului, cea în care ne aflăm în aceste zile. Postul se încheie în seara zilei de joi, 14 iunie 2018, și este urmat de trei zile de sărbătoare! Prietena noastră se află de ceva timp în Turcia, în Izmit, iar surpriza pe care ne-a făcut-o scriind articolul de față este una extrem de plăcută pentru noi, un cadou pentru cei cinci ani împliniți…
-
Propriul Miracol
Pentru că mâine împlinim 5 ani de activitate, iar astăzi este joi, ziua în care de la începutul lui 2017 scriem săptămână de săptămână câte un articol-eveniment pe turcalaunceai.ro, ne-am decis ca articolul aniversar de anul acesta să-l publicăm cu o zi în avans. Iar ideea pe care dorim să o transmitem prin intermediul acestui articol este: Dacă vrei să ai în viața ta miracole, creează-ți propriul miracol! E cel mai simplu! Lasă miracolele să înceapă cu tine! Este ceea ce am decis să facem noi, pe 25 mai, fix acum 5 ani! Ne-am dorit o platformă cu adevărat valoroasă, cu sute și mii de informații de calitate, la care…











