Veronica: O poveste atipică de iubire

„Şi eu am fost acolo… Cunosc Turcia doar ca turist, dar un turist din acela econom, ce cântăreşte mult înainte să meargă acolo, calculând nu atât în bani costul unei asemenea călătorii, ci în “riscuri” sau în capcane care mi s-ar putea ivi… Prima oară am plecat singură, nu în grup organizat, la Poarta Orientului, unde o femeie singură şi neînsoţită ar fi fost privita cu o oarecare suspiciune… Plecam într-o ţară musulmană cu o imagine neclară despre ce înseamnă istoria, cultura, oamenii, comportamentul lor, deşi îmi place să mă documentez bine înainte de orice călătorie…

Până atunci, pentru mine Turcia si turcii erau cei care ne-au cucerit, ne-au oropsit şi cărora le-am trimis spre Istanbul care cu aur , bogăţii, le plăteam” haraciul” ca să ne păstram credinţa, valahii şi moldovenii fiind zidul de apărare a Europei etc. etc… Apoi au venit anii ’90, cu libertate şi liberalizare, românii întreprinzători buni au vândut în Bazar la Istanbul tot ce se putea transporta în portbagajul daciei, piese auto, rulmenti, încă mai existau fabrici şi uzine… au trecut şi TIR-istii turci prin parcările noastre, găseau „de toate”…

Aşadar, cu toate temerile şi ideile preconcepute am ajuns la Istanbul, prima oară într-un oras cu zeci de milioane de locuitori, aterizând pe un aeroport modern. Turcii cu care am venit în contact, cu care am relaţionat, culmea, erau altfel de cum îi „categorisisem” eu… inteligenţi, politicoşi, întreprinzători, calzi şi oneşti!

Alt moment a fost când am descoperit filmele turceşti, săturată de serialele de duzină, pline de violenţă. Aşa am descoperit că au o adevărată industrie de actori frumoşi, cu înfăţişare europeană, care pot fi şi blonzi, şi cu ochi albaştri. Am descoperit că au peisaje şi locuri frumoase, o muzică traditională extraordinară cu armonii plăcute, am recunoscut obiceiuri, tradiţii, cuvinte care se înrudesc cu ale noastre. Acesta a fost declicul care mi-a incitat curiozitatea, să  merg la Istanbul.

După ce-am revenit acasă, am citit despre cultura şi civilizaţia lor, despre istoria lor, istorie ce se leagă profund de a noastră. După patru ani l-am luat şi pe soţul meu, căruia îi umplusem capul cu „turcii mei. Ne-a plăcut oraşul, modern, cosmopolit, dar şi traditional. Ne-a plăcut amestecul de civilizaţii, de religii, culorile si aromele, dar şi oamenii foarte diferiţi, cu portul lor, cu preocupările lor… Am întâlnit foarte mulţi tineri, în campusuri universitare şi copii în vizită la muzee sau în parcuri cu mamele lor. Bineînţeles că sunt şi săraci, şi sărăcie multă, sau clădiri dărăpănate, dar toate acestea dau un anumit farmec şi autenticitate. L-am citit pe Pamuk şi am înţeles mai bine acest Istanbul cu melancolia lui, cu acea atmosferă de vrajă, mister, de contraste vizuale sau acustice. E un oraş imens, aşezat pe două continente, într-un peisaj de vis, lângă două mări şi un golf de aur… La tot pasul sunt straturi de istorie, de civilizaţii amestecate, de religii amestecate…

O altă revelaţie pentru mine a fost muzica lor, e foarte melodioasă, pasională dar şi ritmată. Au adaptat o grămadă de hituri internaţionale în maniera proprie, de altfel o vreme, cu prietenele mele virtuale, animate de aceleaşi pasiuni, ne făceam un obicei din a descoperi, a investiga sau de a recunoaşte şi o altă melodie şi un alt hit transpus pe ritmurile lor.

De-a lungul istoriei şi turcii, dar şi grecii s-au perindat pe la noi şi au lăsat urme adânci, urme pe care nu vrem să le mai recunoaştem, în dorinţa noastră de a fi ca cei din Occident. M-am convins, încă o dată, că suntem aici în nordul Dunării, mai în Europa geografic, vorbind, dar stăm bine, înfipţi puternic la Porţile Orientului şi nu atât prin cultura, literatura, muzica, ci îndeosebi prin obiceiuri, nu în înţelesul de tradiţii, obiceiuri poate chiar dintre cele mai putin bune, prin mod de comportare şi „lasă-mă să te las”, prin acea lâncezeală şi plăcere „de-a pierde vremea”, de a cârcoti, de-a lăsa de azi pe mâine sau „las’că merge şi-aşa”.

Deşi nu am fost decât într-un singur oraş, nu am trăit printre turci, nu le cunosc limba, am dormit doar şase nopţi la Istanbul, pot spune că, acum, cunosc şi eu Turcia… poate puţin, doar o părticică… Însă, oricâte cărţi ai citi, oricâte filme ai vedea, nimic nu valorează şi nu-ţi rămâne în suflet, precum o călătorie ACOLO… pe malurile Bosforului sau Mării Marmara… la Van sau Eufrat, unde erau odata graniţele Europei!”