Povestea mea: Simona

„Cred că povestea mea a început, fără să știu, undeva prin anul 2009… Eram pe atunci mama unei fetițe de aproape 3 anișori…. În perioada aceea, înainte de a porni spre grădiniță cu fiica mea și eu spre școală, (pentru că sunt profesor), în timp ce îmi savuram cafeaua de dimineață și fiica mea încă dormea, am descoperit filmul turcesc „Poveste de familie”.

Mi s-a părut foarte frumos și cumva relaxant, mai ales că în acea perioadă nu prea aveam timp de activități care să-mi facă plăcere și să mă destindă. Mărturisesc că nu am reușit să văd prea multe episoade, dar cele câteva pe care le-am văzut, au fost suficiente să mă facă să-mi doresc din tot sufletul ca într-o zi să ajung să văd și eu această țară minunată, acele locuri pline de farmec și liniște, să văd Bosforul, să-l traversez și eu cu un vaporaș, să admir un apus de soare de pe malul Bosforului, să fac cunoștință cu oamenii locului, să văd cu ochii mei locurile acelea din Istanbul, să pășesc pe acele străzi colorate, pline de farmec…

Apoi a urmat o pauză îndelungată… o pauză în care nu s-a mai întâmplat nimic în legătură cu acest lucru…Nu l-am uitat dar nici nu aveam timp să mă mai gândesc tot timpul acolo. Așa s-au scurs ani buni de zile, dorința mea de a vedea Turcia și Istanbulul a rămas mocnită acolo, undeva, într-un colț al sufletului meu. Dar așa se spune că fiecare lucru își are vremea lui…

Într-o zi de primăvară, a anului 2020, un coleg mă întreabă așa, într-o doară… „Auzi? Organizăm o excursie în Turcia, la Istanbul. Nu te interesează? Poți veni singură sau cu familia, cum vrei.”

Atunci, dintr-o dată, mi-au reînviat toate vechile dorințe… În ziua aceea am mers acasă mai hotărâtă decât oricând și le-am spus celor de acasă: „Eu vreau să merg să vizitez Istanbulul în septembrie. Dacă veniți e foarte bine, dacă nu veniți, eu oricum voi merge!” Așa s-au decis soțul și fiica mea să vină și ei împreună cu mine la Istanbul!

Urma să plecăm în excursie în luna septembrie, eram foarte entuziasmată, însă repede mi-am dat seama că eu nu știu nici o boabă din această limbă, pe cât de frumoasă și de interesantă, pe atât de grea! Eu sunt genul acela de persoană căreia îi plac provocările de orice fel…iar a învăța câteva cuvinte simple, câteva saluturi și câteva expresii scurte în limba turcă mi s-a părut un lucru grozav!

Și așa a fost! Am luat-o ușor pentru că habar nu aveam de unde aș putea începe, dar am avut norocul să fiu profesor de limbi străine… așa că am avut o idee despre cum ar trebui să încep.

Am început ușor, am căutat informații despre cum se citește corect în limba turcă. Am rămas plăcut surprinsă să văd că nu erau diferențe enorme între modul de citire în limba română și în limba turcă. Am început să învăț numere, saluturi, expresii de bază. Cert este că până în ziua plecării la Istanbul nu eram vreun as în ale limbii turce dar nici nu mai eram la stadiul de a nu ști nici un cuvânt în această limbă.

De exemplu, ajunsesem într-o seară, un grup destul de mărișor, de aproximativ 12 persoane, să mâncăm pe o terasă la ultimul etaj al unei clădiri din Istanbul… am admirat de acolo orașul la ora apusului de soare… a fost minunat… iar când am primit nota de plată la comun, eu am reușit să înțeleg de acolo ce mâncase fiecare – unul fructe de mare, altul pui, altul Testi Kebab, altul nu știu ce salată etc… Am rămas foarte mulțumită de începutul meu în ale limbii turce. Ce să vă mai spun despre colegii și prietenii mei care nu încetau să se mire și să mă întrebe cum am învățat limba turcă?! Pentru mine asta nu însemna că aș ști această limbă dar a fost o încurajare. Nici nu mai vorbesc despre reacția turcilor atunci când spuneam câte un cuvânt sau câte o expresie simplă în limba lor….Erau de-a dreptul încântați iar eu mă simțeam cu adevărat specială!

Am petrecut patru zile extrem de frumoase în Istanbul, am vizitat cele mai importante obiective turistice, am avut un ghid grozav, am umblat de dimineața până seara și nu mă simțeam obosită! Eram de-a dreptul încântată de tot ceea ce vedeam. Vedeam, în sfârșit, locurile pe care mi le-am dorit, pășeam prin ele, totul era magnific. Ce să mai spun oare? Că și camera de hotel era exact așa cum mi-am dorit-o: cu vedere la Bosfor! Și totuși, în timp, am descoperit că pentru a vizita Istanbulul pe îndelete și pentru a rămâne cu amintiri nu doar frumoase, dar și clare, 4 sau 5 zile sunt total insuficiente!

Acesta a fost începutul meu real în relația cu Turcia. De atunci înainte am continuat să caut surse pentru a învăța și mai multe lucruri în limba turcă. Parcă simțeam că lucrurile nu se vor termina acolo….

Și așa a fost! În anul 2021, în luna octombrie am participat la un proiect Erasmus+ în Italia, apoi în luna următoare am fost în Grecia. Partea cea mai frumoasă de acum avea să urmeze… În Grecia am întâlnit echipa turcă din proiectul nostru și am aflat că în luna martie vom merge în Turcia, mai exact în Antalya… Am fost extrem de încântată! Era un eveniment pe care îl așteptam cu sufletul la gură, așa cum nu știu dacă am așteptat ceva vreodată în viața mea…

Așteptarea aceasta a devenit extrem de incomodă, aproape dureroasă, în momentul în care în anul acela a început războiul Rusiei cu Ucraina. M-am temut foarte tare că lucrurile se vor strica iar atât de rău încât iar nu vom putea pleca din țară… Temerile mele erau cu atât mai mari cu cât de abia uitasem de pandemie, și acest lucru s-a întâmplat doar pentru că începuse războiul… Aveam o stare de agitație de nedescris și doar atunci am înțeles cât de mult îmi doream să merg în Antalya!

În sfârșit, a venit și ziua cea mare! În noaptea de dinaintea zborului nu am putut să închid un ochi nici măcar pentru un singur minut! Aveam emoții atât de mari! Și am plecat! Și am ajuns acolo! Am simțit că am ajuns într-un loc mult dorit și nu cred că există cuvinte care să exprime fericirea pe care am început să o simt! Am petrecu acolo o săptămână pe care nu pot să o uit niciodată! O săptămână în care am început să simt că eu, într-un fel, aparțin și acelui loc…am simțit o atracție inexplicabilă față de tot ce era acolo…parcă nimic nu-mi era ostil, parcă nimic nu-mi era străin, parcă mă aflam exact în locul în care ar fi trebuit să fiu…

Din martie 2022 am fost de nenumărate ori în Turcia, nici nu mai știu de câte ori și în câte locuri… Am vizitat Adana, Izmir, Kușadası, o mulțime de stațiuni din Antalya şi am continuat să fiu consecventă în învățarea limbii turce.

Am revenit acasă cu o dorință și mai aprinsă de a studia limba turcă, de a afla cât de multe lucruri despre cultura și tradiția turcească. Atunci a fost perioada în care am dat peste site-ul turcalaunceai.ro.

L-am iscodit cu încântare și cu multă curiozitate dar și cu foarte multă recunoștință acelei persoane atât de dedicate acestei culturi. Cine, în ziua de azi, își mai dedică timpul unor necunoscuți, doar pentru a-i face să îndrăgească această cultură? Cine mai dă informații gratuite acum când totul este contra cost? Cine își mai sacrifică timpul în ziua de azi pentru a asculta o melodie de dragoste sau de despărțire? Cine se mai gândește la cei ce suferă din dragoste? Cine se mai gândește că poate cineva iubește un bărbat sau o femeie de altă nație? Cine se mai gândește la ce înseamnă depărtarea într-o relație de iubire? Cine se mai gândește la câtă durere poate provoca această depărtare? Cina, în ziua de azi, mai dă timpul lui pentru a traduce în limba română aceste cântece?! Aceste cântece care pot alina dorul, durerea, iubirea, distanța… Cine???

Nici în cele mai frumoase vise nu am crezut că voi avea șansa de a întâlni această persoană atât de sensibilă și de dedicată!

Am continuat să revin la acest site ori de câte ori am simțit nevoia, cu încântare și cu recunoștință. Am căutat lucruri peste tot. Eram un explorator neobosit în a afla lucruri noi, în a afla cât mai multe lucruri legate de cultura aceasta dar și de limbă. Nu am obosit niciodată!

După o vreme am găsit și o doamnă profesor care m-a ajutat mult în studiul limbii turce. De când am întâlnit-o pe dumneaei am progresat foarte mult în învățarea limbii turce pentru că împreună cu ea, totul a devenit mai organizat și mai ușor. Nu spun că este o limbă ușoară dar nimic ce nu cere efort nu e frumos și pentru mine, nu este aducător de mulțumire. Am satisfacția enormă de a putea comunica acum în limba turcă, am satisfacția enormă de a-mi fi câștigat prieteni nemaipomeniți, de a fi cunoscut parte din cultura și tradițiile turcești, de a descoperi oameni de o calitate umană deosebită!

Am o pasiune deosebită și oarecum, inexplicabilă, pentru această țară, pentru această cultură, iubesc patriotismul lor, mă emoționez până la lacrimi atunci când am ocazia să fiu alături de ei când sărbătoresc Ziua Republicii sau orice altă sărbătoare… dau timp din timpul meu pentru a învăța mai multe, pentru a exersa, pentru a progresa. Dau zilnic ore întregi contactului meu cu limba turcă: ascult muzică turcească, pe care o ador, mă uit la lecții de gramatică predate de diverși profesori turci care învață studenții străini limba turcă, ascult povești, vorbesc cu prieteni. De multe ori simt că aș vrea să trăiesc acolo, să pătrund toate tainele care îmi scapă, să le înțeleg dramele și fericirea….Pentru că, da! Am văzut că aceste seriale, cu tot dramatismul lor, își au rădăcinile în realitatea de zi cu zi… Atâtea cutremure, atâtea dezastre, atâtea atentate…Toate sunt încărcate de durere și de dramatism… Am prieteni acolo, care abia scapă de o greutate și când cred că totul va fi bine, o altă nenorocire cade asupra lor! E dureros uneori, prea dureros.

Și totuși am descoperit că acolo există o religie a iubirii, pe care o proclamă sufismul, care consideră că toți oamenii, indiferent de religie, ar trebui să se iubească și să se respecte.

“Come, come, whoever you are. Wanderer, worshiper, lover of leaving. It doesn’t matter. Ours is not a caravan of despair. Come, even if you have broken your vows a thousand times. Come, yet again, come, come.” – „Vino, vino, oricine ai fi. Rătăcitor, închinător, cel ce iubești să pleci. Nu contează. Caravană noastră nu este una disperării. Vino, chiar dacă ți-ai încălcat jurămintele de o mie de ori. Vino, încă o dată, vino, vino.”. Acestea sunt cuvintele poetului sufit Jalāl ad-Dīn Muhammad Rumi, denumit „prințul poeților sufi” și cunoscut și sub numele de Mevlana.

Mevlana a predicat în operele sale iubirea şi altruismul. Mevlana considera că Dumnezeu este unul singur, oricum este numit. „Toate religiile vorbesc despre iubire, dar iubirea nu are nicio religie” considera Mevlana. Acesta este un motiv pentru care îmi doresc enorm să vizitez și eu Konya în viitorul apropiat. Dervișii rotitori sunt de asemenea cunoscuți pentru dansul lor mistic. Acesta este un moment de înălţare spirituală, având puternice rădăcini religioase şi culturale. Învârtindu-se în jurul propriului ax pe sunete venite parcă din alte dimensiuni, dervişii ating extazul. Am avut ocazia să particip, într-un cadru restrâns, la un astfel de moment. Nu am cuvinte pentru a descrie trăirile acelea, mai ales că nu a fost un spectacol comercial… Konya este unul dintre locurile pe care mi-l doresc cu adevărat, să merg acolo singură, să văd ce simt…

Sunt multe de spus….foarte multe… Ar trebui extrem de mult timp pentru a descrie toate senzațiile minunate pe care le-am trăit în această țară, în care nu mă simt ca o străină. De câte ori ajung aici, simt că ajung acasă… nu am nici o explicație pentru acest lucru, dar atunci când cobor din avion și-i ating pământul cu picioarele, atunci instant și inexplicabil îmi curg câteva lacrimi… Lacrimi de iubire, lacrimi de recunoștință că am din nou șansa să pășesc aici, lacrimi de fericire, lacrimi de regăsire…

Toate țările sunt frumoase în felul lor și toate au farmecul lor, dare eu nu-mi doresc să merg niciunde altundeva… Eu îmi doresc, oricât de des pot, să merg în Turcia mea iubită!”