Concursul aniversar la final: Cele mai frumoase eseuri despre Turcia

Anul acesta am organizat concursul celor mai frumoase eseuri despre Turcia cu ocazia împlinirii a cinci ani de activitate Turca La Un Ceai! Am primit adevărate comori, toate izvorâte dintr-o sinceritate debordantă, care ne-a impresionat foarte mult! Și pentru că nu am putut premia pe toată lumea, astăzi răsplătim participanții cu o apariție frumoasă pe site-ul turcalaunceai.ro! 

Ne-ar fi plăcut tare mult să putem oferi tuturor câte un premiu, toate eseurile sunt deosebite și merită, fără îndoială, un loc de cinste pe pagina de internet Turca La Un Ceai! 

Eseu despre Turcia – Melek

„Dacă ar fi să vorbesc despre Turcia, cuvintele ar fi de prisos, timpul ar fi în zadar și semntimentele și emoțiile ar fi atât de amestecate și de confuze, încât nu aș putea să exprim tot ceea ce am simțit și am trăit în această țară minunată.

Oricât de mult îmi place țara mea și oricât de mult aș aprecia-o, nimic nu se compară cu Turcia. Nimic nu se compară cu istoria ei, clădirile ei, viața ei și sentimentul de pace și liniște pe care ți le oferă, fără nici măcar să depună vreun efort. Dincolo de hibele ei, Turcia reușește să iasă din anonimat, reușește să fie altfel, reușește să-i facă pe oameni să se mai întorcă acolo, reușește să-și lase amprenta în viețile lor, de îndată ce i-ai trecut pragul. Sentimentul de pace și liniște interioară te învăluie pretutindeni, iar chemarea la rugăciunea care se aude de-a lungul zilei, acompaniază și acentuează această liniște.

Am trăit doi ani în Turcia, la Üsküdar, și m-am simțit ca acasă. Oamenii, locurile, obiceiurile, toate se contopesc și îți impregnează acest sentiment în inimă. Îmi aduc aminte că nu aveam nevoie de vreo aplicație în telefon sau vreun calandar pe perete să știu când va fi următoare oră de rugăciune. Îmi amintesc de toată ospitalitatea și generozitatea oamenilor de acolo, care au tot timpul o vorbă bună, o ușa deschisă și o farfurie de mâncare în plus. Îmi amintesc de tot ajutorul pe care l-am primit, fără nicio obligație, de la ei, atunci când, străini fiind, ne-am lovit de unele greutăți. Îmi amintesc de amuzamentul lor vis-a-vis de accentul meu „ne-turcesc” și mirarea lor la faptul că știu să vorbesc limba turcă. Îmi aminesc că nu mi-au dat sentimentul că sunt o străină în țara lor, m-au acaparat repede în anturajul lor și m-au făcut să mă contopesc cu obiceiurile lor. Îmi amintesc de zilele magice din luna Ramazan și de nopțile pline de emoție pe care, ca o tradiție a familiei noastre, le petreceam, în rugăciune, în fiecare seară la o moschee diferită. Îmi amintesc cât de diferite și totuși având aceeași esența sunt moscheile din Turcia, plecând de la arhitectura clasică a lui Mimar Sinan și culminând cu arhitectura modernă și feministă din Moscheea Șakirin. Îmi amintesc de mesele de iftar luate în parcul Gülhane, unde nimeni nu te deranja sau erau deranjat de tine că ți-ai întins pătura și aștepți să mănânci. Îmi amintesc de mâncarea lor, de dulciurile lor și de ceaiurile lor. Îmi amintesc de toboșarul (davulcu) care ne trezea înainte de răsăritul soarelui pentru a putea mânca, în zilele de Ramazan. Îmi amintesc de coșurile lăsate ca bakkalcı-ul să-și trimită băiatul și să-și aducă comanda. Îmi amintesc de animalele lor care nu cunosc frica, căci nu sunt lovite și bruscate de oameni. Îmi amintesc, îmi amintesc…

Îmi amintesc și nu vreau să uit și îmi amintesc și voi încerca astfel încât această amintire să nu se șteargă din memoria mea. Îmi amintesc de … Turcia!”

Eseu despre Turcia: Denisa

M-am gândit să particip la acest concurs din două motive: primul este pentru premiu, pentru că m-ar ajuta enorm la studiul limbii turce, iar al doilea motiv este pentru a vă împărtăși una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea.

A început să îmi placă Turcia din cauza serialelor turcești. Mi-am dorit foarte mult să ajung în Turcia și am ajuns până la urmă. Am avut o vacanță de șapte zile in Alanya, o stațiune din Asia. Dar până să ajung acolo, am avut parte de multe experiențe. Am plecat pe 23 octombrie cu mașina, iar pe 24 octombrie, la miezul nopți, chiar de ziua mea, au fost artificii. După atâtea ore de mers, acest lucru m-a „trezit” din plictiseală și am început sa mă bucur de drum. A fost mult mai frumos decât mă așteptam. Blocurile aveau o construcție total diferită, unică și erau bine luminate. Chiar dacă era târziu, era foarte aglomerat, nu degeaba în seriale mereu se zice că întârzierea undeva este din cauza traficului. Când am ajuns la faimoasa strâmtoare Bosfor și am respirat acel aer a fost un sentiment minunat. Apoi am trecut prin tunelul care face legătura dintre Europa și Asia. După ce am mai trecut și prin alte oraș, cum ar fi Bursa, am ajuns la destinație. Cel mai mult m-au surprins palmierii. După ce m-am relaxat 7 zile pe plajă, în piscină și în bazare, unde oamenii sunt foarte prietenoși, am avut parte de o mini-vacanță de două zile în Istanbul. Imediat ce am ajuns, am vrut să mănânc o shaworma. A fost cea mai bună shaworma pe care am mâncat-o în viața mea, apoi am plecat direct în Grand Bazar. Am stat jumătate de zi  acolo, însă nu am văzut nici măcar un sfert din el. Turcii au fost foarte curioși despre noi și ne-au servit cu un ceai în timp ce ne puneau întrebări. Un alt lucru interesant e ca negociază foarte mult și nu te lasă sa pleci până nu cumperi acel lucru la un preț foarte bun.

Vreau sa închei această povestire cu o mică problemă pe care am întâmpinat-o. Când am ajuns la graniță, nu mai voiam să o trec. Voiam să mai stau câteva zile acolo și să mai socializez cu turcii.

Alexandra: „Turcia; seraiul sufletului meu”

„Atunci când cineva îmi vorbește despre acest loc, în mintea mea se declanșează o mulțime de sentimente legate de locurile țării mele de suflet în care se află părți din mine, o multitudine de întrebări despre locurile pe care într-o zi mi-am promis să le vizitez și despre oameni dragi mie pe care îi admir întru totul.

Pentru mine, Turcia reprezintă conexiunea dintre dorințele mele și realizarea acestora. Din momentul în care am realizat că peste granițele Turciei există mai mult decât simple obiective turistice și centre culturale, am știut că există o legătură specială. Istanbul este oraşul Turciei care m-a impresionat cel mai mult, atât prin peisajele şi locurile sale, cât şi pentru povestirile vechiului Constantinopol, oraş care merită amintit pentru importanța sa în istoria otomană. În viziunea mea, Istanbul este un oraş mare, aglomerat, cu oameni liniştiți, iubitori de patrie şi, totodată, cinstiți.

Învățând limba turcă într-un timp relativ scurt, am descoperit un nou stil de viață la o vârstă fragedă. Cunoscând această limbă străină, am ajuns să realizez că, fără să vreau, pașii mei repezi mă îndreaptă către ținutul pe care la momentul de față mi-l pot doar imagina, ținutul unde există locuri de vis, peisaje artistice și, nu în ultimul rând, oameni modești, talentați cu tradiții și obiceiuri uimitoare pe care oricine și-ar dori să-i cunoască. Oameni pe care îi apreciez doar pentru felul de a fi, cei care m-au ajutat, fără prezența lor, în descoperirea misterelor și frumuseților Turciei!

Pasiunea mea pentru Turcia și limba turcă a fost descoperită acum un an și jumătate, atunci când am ajuns să avansez în acest domeniu în doar câteva luni, reușind să ating singură performanțe remarcabile. De atunci nu a trecut nici măcar o zi fără a repeta, a învăța și a completa vocabularul meu de cuvinte, având tendința de a-l îmbunătăți pe zi ce trece. În definitiv, am ajuns la concluzia că limba turcă a devenit stilul meu de viață, modul în cate îmi transpun gândurile și ideile, sperând ca în viitorul apropiat să pot atinge unul dintre marile mele scopuri; vizitarea Turciei.”

Carmen Andreea

Dragii mei TLUC,

Vă mulţumesc pentru încă un an de activitate în care mi-aţi bucurat zilele. La cât mai mulţi. Infinit de mulţi. 
Vă mulţumesc şi pentru şansele de a participa la concursurile voastre aniversare.
Legat de eseul meu de participare, nu ştiu cât de mult îl veţi putea numi eseu. Am scris ce am simţit. Nimic mai mult. Este mai degrabă o destăinuire, gânduri venite pe moment şi din suflet.

Eseul câștigător – Laura: „Istanbulul meu”

„Mă întreb adesea de ce eu. De ce Turcia. De ce Istanbul. Poate că nu am un răspuns exact. Poate că nu voi avea niciodată. Se spune că abia atunci când nu poți oferi un motiv pentru dragostea ta, abia atunci înseamnă că iubești cu adevărat. O colegă de serviciu mi-a spus în repetate rânduri că eu sigur nu sunt de aici (din România). Și a fost un compliment superb. Pentru că nici eu nu am simțit vreodată, de când mă știu, să fi aparținut aici. De aceea și tind să cred, acum mai mult ca oricând, în existența vieților multiple sau în cea a dimensiunilor diferite. Acum 5-6 ani aveam o viață plictisitoare. Părea că nu va apărea nimic pozitiv în viitor. Nu aveam serviciu și nici nu speram să găsesc prea curînd. Totul în jur era plictisitor și plin de întrebări fără răspuns. Apoi s-a produs un declic. Ca o minune. Și totul a început să se schimbe încet-încet. Descoperisem serialele turcești și o dată cu ele, o altă lume. O lume care fusese mereu acolo, dar pe care eu, asemenea multor alți cetățeni ai planetei, o ignorasem chiar și fără să-mi dau seama. Apoi am descoperit-o pe Nebahat Çehre, o mare actriță turcoaică (a apărut în seriale difuzate și la noi: Havin-Două vieți, o dragoste, Iubire Ascunsă, Süleyman Magnificul) și, pentru a putea înțelege interviurile și reportajele cu ea și chiar pentru a vorbi cu ea, mi-am dorit să învăț limba.

Totul a venit atât de natural și totul mi s-a părut atât de simplu, încât m-am gândit că poate totul fusese predestinat. Acum mi se pare normal să scriu în turcă, să vorbesc în turcă, să gândesc în turcă. Mi-am făcut prieteni în Istanbul, un oraș care m-a lăsat fără cuvinte încă dinainte de a-l vedea pe viu, care mi-a tăiat răsuflarea la prima vizită și care mi-a creat dependență. E o dependență de care nu vreau să scap. Îmi face bine să visez la Istanbul, să păstrez legătura cu oamenii pe care i-am cunoscut acolo, să gătesc ca la Istanbul, să strâng constant bani pentru călătorii la Istanbul, să fiu permanent cu sufletul acolo chiar dacă trupul îmi este în România. Uneori simt o dedublare. Pentru că eu am descoperit cum pot fi în două locuri deodată: Iași și Istanbul. Pentru că deși sunt româncă, născută și crescută la Iași, gândurile și sufletul meu sunt permanent în Istanbul. Pe străduțele pietruite și înguste din Sultanahmet, pe aleile din parcul Gülhane, în labirinticul Istiniye Park, într-o croazieră pe Bosfor (care deși a înghițit mii de vieți de-a lungul istoriei, este astăzi fabulos de sclipitor, învolburat, atrăgător, străbătut de delfini și sute de ambarcațiuni și survolat permanent de gălăgioșii pescăruși fără de care Istanbulul nu ar fi la fel).

Cu siguranță turcii au și ei problemele lor economice, politice ș.a., cu siguranță nu umblă câinii cu simit în coadă, dar cu toate acestea, Istanbulul mi-a arătat în cele 3 (deocamdată) vizite ale mele, că acolo viața are alt farmec. Printre magazinele mici și ticsite de marfă în care ești invitat să intri și să cheltui bani, printre clădirile vechi care par să se dărâme peste trecători (dar care sunt mai trainice decât par) în Sultanahmet, pe lângă restaurantele care te „cheamă” cu miresme delicioase să le treci pragul…printre toate acestea sunt oamenii. Poate nu sunt cei mai buni sau cei mai corecți din lume, pentru că nicăieri nu sunt astfel de oameni, dar sunt calzi, deschiși, sinceri. Nu am avut experiențe negative la Istanbul. Nici nu m-am gândit vreo clipă că aș putea avea. Mereu am mers cu inima deschisă și am fost primită la fel. Îmi place strălucirea din ochii turcilor când aud că le vorbesc limba deși sunt româncă, îmi place să mă simt turcoaică preț de câteva zile cât sunt în Istanbul, iubesc să fac parte din lumea aceea magnifică, să respir aerul unui oraș atât de aglomerat, dar în care aglomerația nu mă deranjează, să mă opresc la câte un restaurant și să privesc satisfăcută meniul deoarece sunt deja familiarizată cu majoritatea felurilor servite, să mi se pară absolut normal faptul că fiecare cafenea/restaurant/magazin are pisica lui, să călătoresc prin oraș la fel de ușor ca la mine acasă fără teama că mă rătăcesc.

Da, ăsta este Istanbulul meu. Istanbulul pe care l-am descoperit ca printr-o magie a destinului, Istanbulul care mi-a deschis ochii, care m-a ajutat să cunosc oameni frumoși din toate punctele de vedere, Istanbulul care mi-a arătat locuri văzute până atunci doar la televizor în seriale sau documentare, Istanbulul prin care am mers la picior pe urmele Sultanului Süleyman și ale lui Orhan Pamuk. Istanbulul meu. Lumea mea. Casa mea departe de casă. ISTANBUL.”